11.11.2004

Academia Română anunță cu profundă durere trecerea la cele veșnice, în ziua de 11 noiembrie 2004, a acad. David Davidescu, președinte de onoare al Secției de Științe Agricole și Silvice.

Năsut în anul 1916, acad. David Davidescu a urmat cursurile Facultății de Agronomie a Școlii Politehnice din București, continuându-și specializarea în studiul solurilor cu izotopi radioactivi la Moscova. În 1966 și-a luat doctoratul cu teza „Producerea, pregătirea și folosirea îngrășămintelor și amendamentelor și în 1968 a obținut titlul de doctor docent. Profesor și cercetător cu rezultate remarcabile, acad. David Davidescu a deținut, de-a lungul anilor, funcții în învățământul superior agronomic în calitate de șef de catedră, decan, prorector și rector al Institutului Agronomic din București, conducător de doctorate, șef de laborator, în administrația publică de stat și în cercetare. Contribuțiile sale aduse în cei peste 50 de ani, au făcut să fie considerat promotorul agrochimiei moderne din România. Între ele, cităm pe cele în problemele privind controlul stării de fertilitate prin analiza chimică a solului și a plantelor, la controlul calității recoltei, în funcție de îngrășămintele aplicate și de unii factori de mediu, la studiul microelementelor în plante etc. A elaborat „legea ierarhizării factorilor de vegetație în caz de stres” și „legea autoreglării biologice a creșterii și dezvoltării plantelor cultivate”, un sistem automatizat de cultură a plantelor de seră pe verticală în soluții nutritive ș.a. Este autor a peste 400 de articole de cercetare științifică, 23 de tratate, monografii și studii, apărute în țară și peste hotare, însumând aproape 20.000 de pagini. 

În semn de recunoaștere a valorii contribuțiilor sale, acad. David Davidescu a fost ales membru al mai multor societăți academice și prestigioase instituții de specialitate din țară și străinătate și a fost distins cu mai multe titluri și medalii. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1963 și titular în 1990. Între 1990-1996 a fost președintele Secției de Științe Agricole și Silvice a Academiei Române și după această dată președinte de onoare. În 1990 și-a susținut discursul de recepție cu tema „Științele chimice și agricultura”.
Prin încetarea din viață a acad. David Davidescu, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai iluștrii reprezentați ai științelor agricole românești.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. 

   

19.09.2004

Academia Română anunță cu durere trecerea la cele veșnice, în ziua de 19 septembrie 2004, a medicului Ion Baciu, membru titular al Academiei Române.

Născut în anul 1921, acad. Ion Baciu a urmat cursurile Facultății de Medicină din cluj, luându-și doctoratul, în anul 1946, cu teza „Rolul sistemului nervos central în provocarea reacției fagocitare”. De-a lungul vieții a împletit în, mod exemplar, activitatea de catedră cu aceea de cercetător, urcând treptele universitare, de la preparator, asistent, conferențiar, profesor, ajungând, între 1976 și 1984, rector al Institutului de Medicină și Farmacie din Cluj. Neobosit cercetător, a adus contribuții științifice în domenii de mare interes ale fiziologiei moleculare integrative: fiziologia imunității, fiziologia sângelui și homeostazia oxigenului, fiziologia circulației sangvine și fiziologia muncii. Împreună cu Grigore Benetato și C. Oprișiu are contribuții experimentale deosebite privind rolul sistemului nervos în procesele imunologice și în acțiunea nervos-centrală a hormonilor. Este unul dintre fondatorii conceptului de neuroimunomodulare și al Societății Internaționale de specialitate. Între 1956 și 2003 a fost conducătorul celui mai important grup european de studiu experimental al eritropotinei și reglării eritropoezei. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în peste 300 de cărți, studii, comunicări, apărute în țară și peste hotare dintre care amintim: „Fiziologia sângelui și a hematopoezei”; „Die homeostatische Funktion des fibrinolytischen Systems”; „Sur le role de l’hypothalamus et de la formation reticule bulbaire dans la regulation de l’erythropoiese”; „Bazele fiziologice ale ergonomiei”; „”The Nervous and Humoral Control of Erythropoiesis in Oxigen Homeostasis”; „Nervous Control of the Phagocytic System”; „Homeostazia oxigenului”. 

În semn de recunoaștere a autorității sale științifice, acad. Ion Baciu a fost ales ca membru al mai multor societăți științifice și cooptat în colegiile de redacție a unor prestigioase reviste de specialitate din țară și străinătate. În 1991, a fost ales membru corespondent al Academiei Române și, în 1993, membru titular. 

Prin plecarea dintre noi a acad. Ion Baciu, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinși reprezentanți ai școlii românești de medicină, un profesor de excepție, un om de o rară noblețe spirituală.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. 

   

02.09.2004

Academia Română anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice, în ziua de 2 septembrie,  a eminentului jurist prof. univ. Tudor Popescu, membru de onoare al Academiei Române.

Născut în anul 1913, la Brăila, Tudor Popescu a absolvit Facultatea de Drept din Iași, devenind, în 1937, doctor magna cum laudae și, în 1940, doctor al Facultății de  Drept din Paris. Din anul 1935 s-a consacrat activității didactice, predând cursuri de drept civil, drept internațional privat și dreptul comerțului internațional la facultățile de drept din Iași și București. De-a lungul anilor, prof. Tudor Popescu a fost membru al Consiliului Legislativ Român, șef de sector la institutului de Cercetări Juridice, diplomat al Institutului de Drept Comparat din Paris, președintele Societății de Drept Comparat din România, președintele Curți de Arbitraj comercial Internațional din România. În 1948, ca președinte al Comisiei pentru aplicarea Legii de confiscare a patrimoniilor tuturor instituțiilor religioase a reușit să salveze patrimoniile tuturor bisericilor, mănăstirilor și a altor locașuri de cult, fără nici o discriminare, permițând, cât a fost cu putință, libertatea religioasă și construirea de noi așezăminte religioase, fapt cu totul singular în țările aflate sub ocupație sovietică. Este motivul pentru care, în anul 1996, a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru pace.

Prof. univ. Tudor Popescu este autorul a numeroase lucrări de specialitate, manuale și studii de referință, dintre care amintim doar: „Spețe alese în jurisprudența română și franceză”, L’adaptation des fondationaux nouvelles circonstances en droit comparè”, „Călăuza juristului”, „Probleme juridice ale relațiilor comerciale internaționale”, „Dreptul familiei”, „Teoria generală a obligațiilor”, „dreptul comerțului internațional”, Drept civil” ș. a.

Autoritatea sa profesională și etică a fost recunoscută de alegerea ca membru în mai multe asociații naționale și internaționale de specialitate și vom aminti doar: Asociația Română de Drept Comparat, Societatea de Legislație Comparată din Paris,  Institutul Internațional pentru Unificarea Dreptului Privat din Roma,  Asociația Internațională pentru Filosofie Juridică și Socială din Wiesbaden, Institutul Internațional pentru Dreptul Umanitar din San Remo, Consiliul Internațional al Arbitrajului din Paris,  Federația Internațională a Instituțiilor de Arbitraj Comercial din New York ș a. În 2001 prof. univ. Tudor Popescu a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României”, în grad de cavaler și cu „Crucea Patriarhală”. Academia Română l-a ales, în 1993, printre membrii săi de onoare.

Prin stingerea din viață a prof. univ. Tudor Popescu, comunitatea academică pierde un eminent jurist și o conștiință exemplară.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.  
   

07.07.2004

 

Academia Română anunță cu profundă durere trecerea la cele veșnice, în ziua de 7 iulie, a profesorului de biochimie Mihail Șerban, membru titular al Academiei Române.

Născut în anul 1930, acad. Mihail Șerban absolvit Facultatea de Chimie, secția de Biochimie, a Universității din București și și-a aprofundat studiile de specializare în mai multe centre universitare din străinătate, devenind, în 1963, doctor în chimie și, în 1970, doctor docent. A fost, până în ultima clipă a vieții sale, profesor de biochimie la Facultatea de Medicină Veterinară din București. Ca cercetător, acad. Mihail Șerban s-a impus în domenii cum sunt: biochimia comparată a proteinelor cerebrale și musculare, enzimologie, sinteze de noi compuși moleculari cu aplicații în biochimie, mecanisme de reglare și control metabolic. Dintre contribuțiile sale deosebite menționăm: stabilirea unor corelații între polimorfismul molecular al proteinelor și izoenzimelor cerebrale în filogenie, obținerea și condiționarea unor substanțe biologic active în organisme marine cu utilizări în medicină, obținerea prin procedee brevetate a unor compuși macromoleculari derivați de la amiloză și amilopectină cu aplicații în biologia analitică și preparativă, elaborarea unor noi metode și tehnici analitice, conceperea unor aparate cu utilizări în biochimia preparativă ș.a. Singur sau în colaborare a publicat peste 300 de lucrări științifice, între care 14 volume monografice - Biochimia contracției musculare; Substanțe biologic active; Biochimie medicală; Biochimie analitică ș.a. – și 280 de articole, multe dintre acestea recenzate și citate în publicații științifice internaționale. Este autorul a 18 brevete de invenții. Membru al numeroase organisme științifice din țară și de peste hotare, acad. Mihail Șerban a susținut conferințe în centre universitare și științifice din străinătate. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1991 și titular în anul 2001.

Prin încetarea din viață a distinsului profesor și om de știință Mihail Șeban comunitatea academică suferă o grea și iremediabilă pierdere.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.  

   

07.03.2004

A plecat din imediata noastră apropiere spre a rămâne mereu în mințile și inimile noastre savantul, profesorul și omul Nicolae Cajal, membru titular al Academiei Române.
 

Savantul Nicolae Cajal a fost discipol al acad. Ștefan S. Nicolau, întemeietorul școlii românești de virusologie, pe care a dezvoltat-o în consonanță cu cele mai noi descoperiri ale domeniului, sporindu-i prestigiul național și internațional. Contribuțiile sale științifice au fost publicate în peste 400 de lucrări, studii și articole, acum pagini din istoria medicinii românești.

Membru corespondent al Academiei Române din anul 1963 și membru titular din 1990, acad. Nicolae Cajal a s-a implicat cu devotament exemplar și înțelepciune în activitatea acestui for al spiritualității românești, contribuind la procesul reînnoire și afirmare a acestuia în viața socială, în calitate de vicepreședinte al Academiei Române(1990-1994), președinte al Secției de Științe Medicale și președinte al Fundației „M. H. Elias”.

Profesor cu o autentică vocație, acad. Nicolae Cajal a transmis discipolilor și colaboratorilor săi, împreună cu cele mai noi cunoștințe științifice, și un model de erudiție și responsabilitate medicală și umană. A fost atât de iubit și respectat de discipolii săi, încât nu puțini sunt cei care își mărturisesc regretul de a nu-l fi avut ca dascăl.

Împreună cu toate acestea și mai presus de ele este OMUL de o rară generozitate, expresie a unei nobile iubiri pentru oameni și un optimism lucid, pe care îl reușea să-l transmită aproape miraculos ca încredere în neîndoielnica biruință a adevărului, binelui și frumosului. Exprimând un nedesmințit crez de viață, îl cita ades pe medicul și filosoful Maimonide, spunând nu odată: „Pune-mi în inimă, Doamne, iubirea de știință și de făpturile tale”.

Pentru toate acestea îi rămânem profund recunoscători. Stingerea din viață a academicianului Nicolae Cajal este resimțită de întreaga comunitate academică românească și internațională ca o dureroasă și iremediabilă pierdere. Prin plecarea spre veșnicie a acad. Nicolae Cajal, lumea a pierdut ceva din umanitatea pe care a slujit-o cu inteligență, talent, erudiție și dăruire neobosită până în ultima clipă a vieții sale.

Amintirea acestui mare umanist va rămâne de-a pururi ca un îndemn perpetuu spre a ne împlini „datoria de a fi demni de noi înșine”.  

   

07.03.2004

 

Academia Română anunță cu profundă durere trecerea la cele veșnice, în ziua de 7 martie 2003, a profesorului Eugeniu Gh. Proca, membru de onoare al Academiei Române.
 

Născut la 12 ianuarie 1927, Eugeniu Proca a absolvit cursurile Facultății de Medicină Generală din București, luându-și, în 1957, doctoratul cu teza „Insuficiența renală acută” și titlul de doctor docent în 1969. După stagii de specializare în Anglia, SUA, Germania și Elveția, a urmat toate treptele ierarhiei universitare, ajungând rector al Institutului de Medicină și Farmacie din București (1976-1978). 

Între 1978 și 1985 a fost ministru al Sănătății. Elev al acad. Th. Burghele, s-a dedicat, timp de patru decenii, problemelor insuficienței renale, înființând primul Centru de dializă și efectuând primele transplanturi renale din România. 

Preocupările sale științifice au fost orientate spre cercetarea funcționalității normale și patologice a vezicii urinare, studierii fluxului plasmatic renal, hipertensiunii nefrogene, patologiei glandelor suprarenale ș. a. A condus clinica Fundeni timp de 25 de ani, impunându-se ca excepțional chirurg, introducând tehnici noi și realizând performanța de a avea cea mai mare statistică în chirurgia endoscopică din țara noastră. 

De numele lui Eugeniu Proca se leagă inițierea și elaborarea protocoalelor de diagnostic și tratament în tuberculoza aparatului urinar, infecțiile urinare și oncologie urinară, adoptate în întreaga țară. 

Este autorul a peste 400 de lucrări, studii și articole semnate singur sau în colaborare și apărute în țară și peste hotare amintim: Insuficiența renală postoperatorie, Patologia chirurgicală a glandelor suprarenale, Tumorile retroperitoniale primitive, Rinichiul în stările de șoc, Transplantarea renală. A inițiat și condus impresionantul Tratat de chirurgie, în 11 volume, a colaborat la Tratatul de medicină generală, Diagnosticul bolilor în ambulator și Enciclopedia personalităților medicale românești. 

A fost fondatorul Societății Române de Urologie, redactor șef al Revistei Române de Chirurgie și al Revistei Române de Urologie (pe care a înființat-o în 1994).

A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1992.
Prin dispariția profesorului Eugeniu Proca școala românească de chirurgie renală pierde pe unul dintre cei mai iluștrii săi reprezentanți, iar Academia Română pe un distins membru de onare.

   

31.01.2004

 

Academia Română anunță cu profundă durere trecerea la cele veșnice, în ziua de 31 ianuarie 2004, a istoricului și arheologului Ion Barnea, membru de onoare al Academiei Române.

Născut în anul 1913, Ion Barnea a urmat cursurile seminarului „Sf. Nicolae” din Râmnicul Vâlcea și ale Facultății de Teologie din București, continuându-și studiile la Facultatea de Teologie din Atena și apoi la Berlin. În 1940 și-a luat doctoratul în arheologie paleocrștină și bizantologie la Atena. A fost, rând pe rând, membru al Școlii Române din Roma, diacon la capela română din Berlin, cercetător la Comisia Monumentelor Istorice, membru al Muzeului Național de Antichități, conferențiar la Catedra de Istorie Veche a României la Facultatea de Istorie din București și conferențiar de istoria artei creștine la Institutul de Teologie din București. A susținut cursuri de artă bizantină și conferințe de specialitate la Lecce, Macerata, Paris, Ravena, Roma, Tesalonic, Viena. A desfășurat o bogată activitate de cercetare arheologică la Dinogeția, Noviodunum, Niculițel, Giurgiu, Murfatlar, Enisala, sau Adamclisi. Rezultatele cercetărilor sale s-au concretizat în peste 250 de studii și articole publicate în țară și peste hotare. Dintre acestea, lucrarea „Tropaem Traiani. I. Cetatea a fost distinsă, în anul 1979 cu Premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române. Să mai amintim că este printre autorii volumului I din „Istoria României”(1960), volumele II și III „Din Istoria Dobrogei și volumele I-III din Enciclopedia Arheologiei și Istoriei Vechi a României și volumul III din Tratatul de Istoria Românilor(2001).

A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1999, iar în anul 2003 i s-a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler.

Prin plecarea dintre noi a distinsului istoric Ion Barnea, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai de seamă membri ai săi, de la care rămâne moștenire o operă de valoare, care îl consacră în pleiada marilor istorici ai neamului nostru.

Dumnezeu sa-l odihneasca în pace.  
 

   

22.01.2004

 

Academia Română anunță cu durere că în ziua de 22 ianuarie 2004, în California, s-a stins din viață fizicianul Erwin M. Friedlander, membru de onoare al Academiei Române.

Născut în anul 1925, Erwin M. Friedlander a absolvit Institutul Francez de Înalte Studii din București și apoi a urmat cursurile Facultății de Fizică și Matematică ale Universității bucureștene, specializându-se în fizică nucleară. În 1963 și-a susținut doctoratul cu teza „Asupra modelului cu două centre al jeturilor cosmice”, continuându-și activitatea ca profesor la Universitatea din București și ca cercetător, la Institutul de Fizică Atomică de pe platforma Măgurele. Între 1971-1991 a fost coșef de laborator la Lawrence Berekeley Laboratory al Universității din California. Activitatea sa de cercetare s-a concentrat îndeosebi asupra radiației cosmice a particulelor accelerate la mari energii de măsură aferente, fiind concretizată în peste 250 de studii și articole, apărute în prestigioase reviste internaționale de specialitate. În anul 1985 a fost distins cu Premiul Humboldt pentru fizică.

A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1963, calitatea retrasă după plecarea din țară. A fost repus în drepturi ca membru corespondent în 1990 și, la solicitarea proprie, trecut ca membru de onoare al Academiei Române în anul 2003.

Dispariția savantului Erwin M. Friedlander este o grea pierdere pentru comunitatea științifică din țară și de peste hotare. 

Dumnezeu sa-l odihneasca în pace.  
 

   

21.01.2004

 

Academia Română anunţă cu profundă durere că în ziua de 21 ianuarie, la Policoro, Italia, s-a stins din viaţă arheologul Dinu Adameşteanu, membru de onoare al Academiei Române.

Născut la 25 aprilie 1913, Dinu Adameşteanu  a urmat cursurile Seminarului Central şi ale Colegiului Naţional „S. Sava” şi apoi pe cele ale Facultăţii de Litere din Bucureşti. Bursier al Şcolii Române din Roma, între 1939-1942, a făcut studii de istorie şi arheologie antică luându-şi licenţa la Facultatea de Litere din Roma cu teza „Izvoarele antice referitoare la Dacia”. Între 1942-1946 a fost bibliotecar al Şcolii Române din Roma. Din  bogata sa activitate ştiinţifică amintim reorganizarea Institutului Arheologic German din Roma, conducerea publicaţiei „Fasti Archaeologici”, inaugurată sub patronajul Asociaţiei Internaţionale  de Arheologie Clasică, cerecetările arheologice din Sycilia, Syracusae, Leontini, Gela, Monte Saracino, coordonarea editării primei hărţi arheologice a Italiei ş.a. În 1956 a fost numit director al Supraintendenţei Arheologice de la Agrigento. Este unul dintre principalii promotori ai folosirii detecţiei aerofotografice în arheologie, fondatorul şi directorul(1958-1964) Aerofototecii Arheologice Naţionale de la Roma din cadrul Ministerului Bunurilor Culturale şi Ambientale. Între 1964-1977 a condus Supraintendenţa Arheologică din Basilicata, descoperind cele două cetăţi greco-romane de la Metapont şi Siria-Heraclea. Ultimele funcţii au fost aceea de director al Departamentului de Arheologie şi Istorie Antică şi vicepreşedinte al Institutului de Istorie şi Arheologie Magna Graecia.  Rezultatele cercetărilor sale au fost sintetizate în lucrarea „Basilicata antica. Storia e monumenti, apărută în 1974 şi tradusă în limba română în 1983.

Recunoaşterea valorii activităţii sale este atestată şi de alegerea ca membru al unor instituţii de prestigiu internaţional cum sunt Institutul Italian de Studii Etrusce, Academia Britanică din Roma, Institutul German de Arheologie, Societatea Latină din Paris ş.a. A fost ales membru de onoare al Academiei Române la 10 noiembrie 1992.

Prin plecarea dintre noi a distinsului arheolog Dinu Adameşteanu  comunitatea academică suferă o grea şi ireparabilă pierdere.   

Dumnezeu sa-l odihneasca în pace.

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006