Titlul de Doctor "Honoris Causa” acordat unor membri ai Academiei Române

 

Prof. dr. ing. Ioan DUMITRACHE
membru corespondent al Academiei Române

DOCTOR HONORIS CAUSA
al Universității Petrol-Gaze din Ploiești

26 noiembrie 2015


Prof. dr. ing. Ioan Dumitrache, membru corespondent al Academiei Române, în cadrul Secției de știința și tehnologia informației, a primit joi 26 noiembrie 2016, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Petrol-Gaze (UPG) din Ploiești. Festivitatea de decernare a avut loc în Sala Senatului.

Cu acest prilej, prof.dr.ing. Ion Mălureanu, președintele Senatului UPG a ținut să sublinieze impactul pe care Automatica l-a avut și îl va avea asupra dezvoltării civilizației și a apreciat importantele contribuții aduse de prof. Ioan Dumitrache în cadrul acestei discipline, menționând elaborarea unei teorii unitare pentru analiza și sinteza sistemelor fluidice discrete, conceperea și elaborarea de algoritimi de reglare și conducere a proceselor, precum și a unor sisteme de programe pentru proiectarea și simularea sistemelor dinamice, elaborarea unor modele matematice pentru anumite clase de biosisteme și procese biotehnologice, cercetările în domeniul controlului inteligent și contribuțiile la realizarea unor echipamente și sisteme de automatizare a proceselor industriale.

Rectorul UPG, prof. dr. ing. Pascu Mihai Coloja a ținut să sublinieze în masajul său că prof. Ioan Dumitrache este „unul dintre dascălii reprezentativi pentru sistemul de învățământ superior românesc […], profesor prin vocație, un cercetator și un mentor dedicat total evolutiei învățământului românesc, implicat constant în tot ceea ce înseamnă consolidarea mecanismelor educației naționale“.

În cadrul Laudatio prezentat de prof. dr. ing. Nicolae Paraschiv a fost trecută în revistă întreaga carieră profesional științifică a prof. Dumitrache, reflectată în cele peste 280 de titluri publicate în jurnale și volumele unor conferințe internaționale și cele peste 35 de volume publicate în calitate de autor sau editor în edituri prestigioase, cu un accent special pe activitatea desfășurată de acesta în cadrul comunității științifice naționale și internaționale, rolul sau în fondarea unor societăți profesionale și centre de cercetare, dezvoltarea de legături cu organisme și universități internaționale de prestigiu, contribuțiile la legatura între universitate și industrie și editarea de publicații.

În final, prof. dr. ing Stelian Dumitrescu a ținut să elogieze în persoana prof. Dumitrache un „luptător neobosit pentru progresul științei […], care si-a consacrat viața dezvoltării științei originale românești“, posesor la unei „puteri de muncă, de pătrundere, de înțelgere și de convingere iesite din comun“, pe care le-a pus în slujba comunității academice, sprijinind nemijlocit acele nuclee de cercetare și educație ce pot aduce valoare țării.

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006