NOUTĂŢI

Scrisoare deschisă*
Stimați membri ai Academiei Române,


Mă simt moralmente obligat să vă adresez această scrisoare, ca urmare a ­nesfârșitelor comentarii din presă legate de respingerea de către majoritatea ­domniilor voastre a titularizării mele, în Adunarea generală din ianuarie. Vă mărturisesc că mă simt stingherit de vâlva pe care a stârnit-o un vot ca oricare altul, absolut normal. Nu vă ascund că rezultatul lui nu m-a bucurat. Dar nu pentru că l-aș fi pus la îndoială, ci, din contră, datorită respectului pe care-l port Academiei Române și domniilor voastre, membri titulari. Nu mă număr printre cei care consideră că Academia Română nu este la înălțimea cuvenită celei mai venerabile instituții culturale și științifice din țară.
 

Dacă aș fi gândit ca denigratorii ei, n-aș fi candidat în 1997 la corespondență și nici în 2008 la titularizare. Sunt de acord cu aceia dintre domniile voastre care au constatat că recenta Adunarea Generală s-a comportat mai responsabil decât oricare din trecut. Criteriile de titularizare și de primire trebuie să fie severe. Le mulțumesc acelora dintre domniile voastre care au exprimat despre persoana mea aprecieri generoase și aș vrea să mă pot convinge că le merit. Nu port nicio pică acelora care nu m-au votat și care au socotit apoi că votul de respingere era îndreptățit.

Meseria mea, aceea de profesor, critic și istoric literar, pe care o practic de aproape cincizeci de ani, m-a învățat că lucrul cel mai important când îi judecăm pe alții este onestitatea judecății. Unei laude ipocrite i-am preferat dintotdeauna o judecată negativă. Regretul de a nu avea șansa de a mă afla printre domniile voastre, membri titulari ai Academiei Române, nu mă oprește de a mă considera onorat de prezența mea printre membrii corespondenți, personalități deopotrivă de remarcabile, pe care cel mai adesea doar vârsta ori mai puțina experiență culturală și științifică le țin pe o treaptă, nu mai jos, dar cea dintâi a consacrării academice.

Sper ca aceste rânduri să reușească a pune punct discuțiilor din jurul persoanei mele. Le mulțumesc ziariștilor pentru prețuirea pe care, implicit, mi-au arătat-o prin anchetele și articolele lor. Aș dori să înțeleagă însă că un vot se cuvine respectat, și nu numai pentru că el este esențial în orice democrație, dar și pentru că reprezintă opinia celor mai de seamă personalități ale intelectualității românești de la acest început de mileniu.

Al domniilor voastre, Nicolae Manolescu, membru-corespondent al Academiei Române
29 ianuarie 2009
 

* Preluată din ziarul Adevărul, ediția din 02.02.2009

 

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006