Ioan TOMESCU - Matematician
Membru titular 2021 Membru corespondent 2000
S-a nǎscut la Ploiești, pe 5 noiembrie 1942. În anul 1965 a absolvit Facultatea de Matematică a Universității din București fiind șef de promoție pe țară, iar în 1971 și-a susținut teza de doctorat cu titlul Metode combinatoriale în teoria automatelor finite, teză coordonată de Grigore C. Moisil. A urmat treptele ierarhiei universitare până la gradul de profesor titular la Departamentul de informatică din cadrul Facultății de Matematică și Informatică, Universitatea din București, unde este conducător de doctorat și profesor emerit (din anul 2011). A ținut prelegeri științifice la Institutul „Stefan Banach“ din Varșovia, Institutul de Matematică „A. Renyi“ din Budapesta. A fost profesor invitat la Universitatea din Tirana (Albania), Universitatea din Auckland (Noua Zeelandă) și Universitatea Națională din Singapore; în perioada 2005-2013 a fost visiting professor și conducător de doctorat la Abdus Salam School of Mathematical Sciences, GC University, Lahore (Pakistan).
Activitatea științifică a avut în prim plan teoria grafurilor, combinatorică și informatică teoretică, rezultatele cercetărilor sale regăsindu-se în peste 190 de lucrări.
Cărți
1972 Introducere în combinatorică, Editura Tehnică, versiunea engleză publicată de Colette’s, London and Wellingborough, 1975; versiunea maghiară publicată de Müszaki Könyvkiado, Budapesta, 1978
1975 Grafuri și programare liniară : Introducere elementară, Editura Didactică și Pedagogică
1980 Matematică aplicată în tehnica de calcul, în colaborare cu A. Leu, Editura Didactică și Pedagogică
1981 Probleme de combinatorică și teoria grafurilor, Editura Didactică și Pedagogică; versiunea engleză publicată de John Wiley in Wiley-Interscience Series in Discrete Mathematics, New York, 1985
1982 Ce este teoria grafurilor? Editura Științifică și Enciclopedică
1992 Probleme propuse la olimpiadele de matematică pentru licee în România (1950-1990), în colaborare cu D. M. Bătinețu-Giurgiu, V. Ghiorghiță, I. V. Maftei și Florica Vornicescu, Editura Științifică și Enciclopedică
1994 Introducere în informatică, Editura Didactică și Pedagogică
1997 Data structures, Editura Universității din București
2004 Olimpiadele Naționale de Matematică pentru liceu 1954-2003, în colaborare cu D. M. Bătinețu-Giurgiu, Maria Bătinețu-Giurgiu, V. Ghiorghiță, I. V.Maftei, A. Semenescu, Florica Vornicescu, Editura Enciclopedică
Cursuri universitare și manuale
1974 Applications of Graph Theory to Operations Research, University of Tirana, Albania, apărută și în albaneză
1978 Graphs and Operations Research, Bucharest University
1978 Combinatorică și teoria grafurilor, Universitatea din București
2000 Matematică. Manual pentru clasa a X-a, profilul M1, în colaborare cu M. Becheanu, B. Enescu, A. Vernescu, Editura Teora
2000 Matematică. Manual pentru clasa a X-a, profilul M2, în colaborare cu M. Becheanu, B. Enescu, A. Vernescu, Editura Teora
2013 Elemente de matematică discretă, teoria grafurilor și analiză combinatorie, în colaborare cu D. Popescu, Matrix Rom
A editat, în colaborare cu C. Calude Lucrările științifice publicate de cadrele didactice din Facultatea de Matematică, Universitatea din București, 1988
Activitate editorială
- Editor-șef al revistei „Bulletin Mathématique de la Société des Sciences Mathématiques de Roumanie“
- Membru în comitetul editorial al revistei „Electronic J. of Graph Theory and Applications“
- Președinte de onoare al Societății de Științe Matematice din România (din anul 2007)
- Membru al Academiei Internaționale de Chimie Matematică (din 2009)
- Membru al American Mathematical Society
- Premiul „Gh. Țițeica“ al Academiei Române, 1975
Cetățean de onoare
Municipiul Ploiești, 2012
Actualitate
Interviu Radio România Actualități – Emisiunea „Academica“
Partea I – 14 februarie 2024
Interviu Radio România Actualități – Emisiunea „Academica“
Partea a II-a – 21 februarie 2024