ANUL EMINESCU

(15 IAN. 2000 - 15 IAN 2001)

Īncheiem, azi, printr-o sesiune solemna a Academiei Romāne "Anul Eminescu". L-am deschis, cu un an de zile īn urma, tot aici, cu speranta ca vom reusi sa sensibilizam opinia publica romāneasca asupra marelui poet si sa facem īn asa fel īncāt generatiile tinere de cititori sa-l cunoasca mai bine. Se pare ca am reusit īntr-o oarecare masura. Īmpreuna cu Ministerul Culturii si cu alte institutii de cultura din Bucuresti, Iasi, Chisinau, Botosani, Cluj am imaginat un scenariu pe care, pot sa confirm, Academia Romāna l-a dus la capat. Am tinut, īntāi, o adunare solemna la care au participat specialisti din tara si strainatate, īmpreuna cu īnalte personalitati ale vietii noastre intelectuale si publice. Am reusit apoi, sa publicam īntr-o colectie noua, "Opere fundamentale", īntreaga opera a lui Eminescu īn cinci volume, inclusiv publicistica politica. Avem asadar, opera integrala īntr-o editie frumoasa, tip Pléiade, pregatita cu multa dragoste si pricepere de Editura "Univers Enciclopedic" si Monitorul Oficial. Eminescu merita o carte atāt de frumoasa si meritau, de asemenea, s-o tina īn māna si s-o citeasca numerosii sai admiratori. Editia actuala reia si completeaza editia īnceputa īn 1933 de admirabilul Perpessicius si continuata dupa 1970, de un grup mai tānar de cercetatori, pāna la actualul īngrijitor al scrierilor eminesciene, profesorul D. Vatamaniuc. Trebuie sa le fim tuturor recunoscatori pentru devotamentul lor... Lor si altora, documentaristi si hermeneuti, care, de la Maiorescu īncoace, si-au dedicat stiinta si chiar viata lor operei lui Eminescu.

Am reusit, deasemenea, sa publicam o editie noua (o editie critica) din cel mai imortant studiu ce a fost dedicat, la noi, lui Eminescu si anume: Opera lui M. Eminescu de G. Calinescu. O editie care repara erorile si completeaza omisiunile din varianta anterioara, tiparita īn conditiile cenzurii ideologice bine cunoscute. O restituire necesara pe care o datoram Editurii Academiei Romāne. Īn fine, cu sprijinul Ministerului Culturii a fost instalat la Biblioteca Academiei Romāne un aparat de scanare care poate reproduce, cu mare fidelitate si maxima siguranta, manuscrisele lui Eminescu si alte scrieri vechi si pretioase din patrimoniul nostru cultural. Este un eveniment important īn viata academica si trebuie sa-l salutam ca atare. Speram ca la sfārsitul anului 2001, cānd vom īncheia (cu ajutorul lui Dumnezeu si al Ministerului Finantelor din Romānia, poate si cu sprijinul Bancii Nationale !) lucrarile de extindere si modernizare a Bibliotecii Academiei Romāne, aceasta aparatura moderna, performanta, sa poata functiona, cu īntreaga sa capacitate si īn ritmuri normale, īn sprijinul celor interesati. Vom putea atunci, īmplini dorinta si profetia lui Noica de a pune la īndemāna cercetatorilor fotocopii dupa manuscrisele lui Eminescu. Sau, īntr-o formula mai adecvata, un CD-Rom cu toate īnsemnarile ramase de la marele poet...

Doamnelor si Domnilor,

Academia Romāna n-a fost singura institutie de cultura din tara care a participat, īn acest an, la programul Eminescu. Cei care vor vorbi azi, aici, vor aduce - nu am nici o īndoiala - dovezile necesare. Anticipāndu-i, as voi sa citez o singura initiativa care mi se pare exemplara. E vorba de proiectul editurii "Litere" de la Chisinau, sprijinit de cātiva reputati eminescologi de la Bucuresti si din Basarabia: acela de a publica zece volume īn care sa fie cuprinse principalele semne ale receptarii lui Eminescu. Proiectul a fost dus la capat, iar priceperea si stradania celor care l-au īnfaptuit merita a fi subliniate. Nu este, evident, singurul semn al interesului pe care l-au aratat intelectualii romāni si straini fata de Eminescu īn ultima vreme. As dori sa remarc fervoarea care a īnsotit si īnsoteste īnca aceste initiative locale, sutele de programe din scoli, teatre, universitati. O īnsufletire si o fantezie care ne dau curaj. Sentimentul pe care l-am avut, urmarind aceste acte de cultura, este ca romānii īl regasesc, īntr-adevar, pe Eminescu, se īntorc la poezia lui si, vorba filozofului, nu se īntorc cu māinile goale. Va amintiti de profetia pe care o facea Maiorescu īn 1889: "Pe cāt se poate omeneste prevedea, literatura poetica romāna va īncepe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui, si forma limbei nationale, care si-a gasit īn poetul Eminescu cea mai frumoasa īnfaptuire pāna astazi, va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vesmāntului cugetarii romānesti". Putem spune, acum, ca poezia romāneasca din secolul al XX-lea a trait si a evoluat, īntr-adevar, sub semnul (direct sau indirect) al lui Eminescu si ca, debutānd īn secolul 21, lumea romāneasca este īnsotita de mitul protector al lui Eminescu. Romānii vad īn el nu numai un mare poet, dar si - repet - un mit al spiritualitatii si al puterii lor de creatie artistica.

Doamnelor si Domnilor,

Mitul Eminescu, pe care unii continua sa-l ia īn raspar si sa-l batjocoreasca īntr-un mod nedemn pentru un intelectual, n-ar exista si, mai ales n-ar supravietui īntr-o lume care se schimba atāt de repede si de radical, daca n-ar exista īn umbra lui o mare poezie. O poezie care are acces la metafizica si, īn egala masura, īsi asuma si exprima actele fundamentale ale existentei, de la eros la moartea universului. Este, cum s-a spus de atātea ori, un romantic tārziu, produs al mai multor influente culturale. Ar fi mai corect sa-i spun: un romantic rasaritean, aparut la confluenta mai multor culturi. Reuseste sa īmpace, īntr-o sinteza lirica superioara, pe Schopenhauer cu poezia populara romāneasca, dorul inefabil cu scārba filosofica de masinaria lumii. Regasim īn poemele sale miturile lirice esentiale īntr-o interpretare (citeste : creatie) vizionara si muzicala īn care melancolia (un sentiment specific eminescian) evolueaza, imprevizibil, spre sarcasm si blestem.

Ce-i un mare poet ? Un poet care are o filosofie originala ? Un poet care cunoaste valoarea conceptelor si stie sa le foloseasca īn poem ? Poate, dar filosofia nu-i suficienta pentru a asigura eternitatea poeziei. Īn genere, poetii-filosofi mor mai repede, pentru ca filosofia este latura care īmbatrāneste cea dintāi īntr-un poem. Ceea ce ramāne din el si, īn principiu, nu moare niciodata, este expresia lirica a dramei existentiale, limbajul omenescului si, evident, limbajul ideii despre īncurcaturile omenescului īn lumea realului.

Marcel Raymond, autorul unei carti splendide (De la Baudelaire la suprarealism), ne atrage atentia ca nu trebuie sa confundam filosofia filosofului cu filosofia poetului care tine, nu de coerenta unui sistem de gāndire, ci de metafizica imaginatiei lirice.

Poet, din acest punct de vedere, intelectual, produs al unei vastre culturi, Eminescu īmpinge imaginatia lui dincolo de idei si dincolo de lucruri, īntr-o zona īn care poemul atinge inefabilele lumii. De aceea poezia lui nu s-a datat si, cum spuneam, se pregateste sa īntāmpine sensibilitatea omului din epoca internetului. S-o īntāmpine si, speram, sa-l umanizeze pe cititorul sau, amintindu-i ca moare si ca īn scurta lui trecere pe pamānt el trebuie sa strabata, demn si gānditor ca trestia pascaliana, paradisul si infernul existentei sale.

Doamnelor si Domnilor,

Īncheiem "Anul Eminescu" dar nu ne despartim de Eminescu pentru ca ar īnsemna sa ne despartim de ceva ce face parte din fiinta noastra cea mai profunda.

Fara el, romānii - parafrazez un poet francez - risca sa moara de frig.