Cu un an in urma, Academia Româna a deschis o pagina de memorabila noblete si distinsa semnificatie, inaugurând manifestarile "Anului Eminescu", anume dedicate celui pe care Titu Maiorescu l-a numit, intr-o celebra scrisoare din 1883 adresata poetului insusi, "cea mai înalta încorporare a inteligentei române".

Posibilitatea de a pune numele poetului national pe genericul a tot ceea ce s-a realizat mai semnificativ în viata spirituala româneasca a ultimului an simbolizeaza nu numai veneratia pe care o datoram cu totii marelui Eminescu, ci si staruinta si inspiratia oamenilor nostri de cultura, de a demonstra ca "bietul om nu este sub vremi" atunci când este vorba de omagierea marilor valori nationale.

De aceea, îngaduiti-mi sa-mi exprim satisfactia, solidaritatea si chiar recunostinta fata de cei care au avut aceasta inititaiva, ce înnobileaza, prin sesiunea solemna de astazi, opera neântrerupta si pilduitoare a celui mai înalt for spiritual al tarii - Academia Româna.

Urmarind actiunile intreprinse în cadrul anului Eminescu, am putut constata, totodata, un lucru esential: reactia publicului romanesc, interesul renascut pentru Eminescu, "intoarcerea" noastra, daca putem spune asa, la Eminescu. Am capatat sentimentul ca românii se regasesc din nou într-un mare model spiritual, peren si definitoriu, întruchipat de semnificatiile mereu înnoite ale creatiei eminesciene.

Retiparirea, integrala a scrierilor sale in colectia "Opere fundamentale" patronata de Academia Româna si Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, cu sprijinul Ministerului Culturii, ca si noua editie a celei mai vaste exegeze închinate Operei lui Mihai Eminescu de catre George Calinescu, aparuta la Editura Academiei constituie, in mod incontestabil, veritabile acte de cultura pe care cu totii le datoram îndeosebi generatiilor mai tinere. Nu ma îndoiesc ca si de acum încolo românii vor avea posibilitatea sa-l sarbatoreasca pe marele Eminescu, fiindca poetul nostru national reprezinta, prin toata opera lui, un simbol al spiritualitatii românesti si, cum s-a spus adesea, reprezinta modul nostru de a fi în lume si modul nostru de a ne situa în lume. El a devenit un mit în care ne regasim cu bucuriile si nelinistile noastre, cu dorul si jalea noastra, in fine, cu nazuintele si filosofia noastra de existenta; si pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume - cum fericit a spus-o Marin Sorescu - li s-a spus, simplu "Eminescu".

Proza politica a lui Eminescu, de asemenea recent reeditata, marturiseste trairile unei constiinte sensibile si rezonante cu mai toate problemele societatii romanesti din timpul sau. Gândirea eminesciana pune în analiza fenomenului politic o pasiune, o pricepere si o finete de filigram cu adevarat exceptionale, chiar daca ideile sale nu pot fi judecate decât în functie de contextul epocii si în genere al istoriei noastre.

Nevoia de marele si inegalabilul Eminescu este pururea imprescriptibila, traversand epocile, vînturile si valurile tuturor generatiilor si perioadelor istorice.

Mai mult decat atât, as spune ca "Anul Eminescu" ne-a aratat tuturor cât de important este, cinstindu-ne înaintasii ilustri, sa ne putem regasi pe o zestre comuna de spiritualitate, care sa ne îngaduie sa fim mai buni, mai solidari, mai devotati nevoii de întelegere si respect pentru tabla de valori fundamentale ale culturii nationale. In acest fel, vom putea aduce lui Eminescu omagiul cel mai înalt si mai profund - care nu este altul decat sa-i implinim dorinta exprimata intr-o poezie de tinerete: de a construi un "mare viitor" unei tari care are un trecut cu care se poate mandri.

Doamnelor si domnilor,

La începutul lunii aprilie, vom celebra 135 de ani de la crearea Academiei Române, prima institutie intelectuala a tuturor românilor, ce a încununat în plan spiritual unirea de la 1859 si a anticipat Marea Unire din 1918. Fondatorii ei, animati de un patriotism autentic, au creat Academia Româna tocmai pentru a-i putea strange la un loc pe reprezentantii tuturor românilor, unii dintre ei - ma refer la cei din Basarabia, Transilvania, Bucovina si de dincolo de Dunare - traind atunci sub ocupatie straina. Academia a fost spatiul libertatii lor, prima patrie comuna si, totodata, simbolul spiritualitatii romanesti unitare.

De atunci, Academia s-a dezvoltat si, asociind discipline noi - din sfera stiintelor exacte si a artelor - a reusit sa devina o institutie stiintifica de înalt prestigiu, recunoscuta ca atare în tara si strainatate. Academia Româna si-a pastrat, peste timp, rolul ei istoric - de a fi simbolul unitatii spirituale a românilor - dar, totodata, a reusit sa-si înnoiasca structurile, scopurile si propria dinamica interna, devenind cel mai important centru de cercetare fundamentala în mai toate domeniile de creatie.

Academia Româna arata, în ultimii ani, un interes crescând fata de realitatile si nevoile societatii românesti, fiind un factor activ în elaborarea strategiilor de dezvoltare durabila a tarii, dupa cum deschiderea ei spre lumea româneasca de pretutindeni, ca si vocatia ei internationala nu pot fi contestate.

Convingerea mea este ca nu poate exista bunastare fara performanta în stiinta si cultura si ca nu vom putea recupera decalajele create de vicisitudinile istorice daca vom neglija aceste domenii definitorii, mai ales pentru lumea în care traim, si cu atat mai mult pentru lumea care vine.

O natiune care aspira la privilegiul demnitatii într-o lume dominata de procesele globalizarii trebuie sa dovedeasca, mai întai, ca-si resepecta propriile valori spirituale si morale - pentru ca acestea constituie cartea ei de vizita si semnele identitatii sale. Faptul este cu atat mai important astazi, cand România doreste sa intre cu demnitate in Uniunea Europeana si sa participe la edificarea unei Europe a mileniului III. Este limpede ca, in acest complicat proces, trebuie sa ne bizuim cu prioritate pe valorile noastre culturale, nu numai pe capacitatea de a indeplini anumite baremuri si conditionari economice si politice. Aceste valori nu au nevoie de avizele nimanui; ele exista pur si simplu, ele constituie atuurile noastre, dovada fortei noastre de creatie. Eminescu, Arghezi, Blaga, Enescu, Iorga, Brancusi si atatia alti creatori ilustri din toate domeniile constituie "argumentele" noastre cele mai puternice despre vocatia si statura noastra europeana. Cultura româna este dintotdeauna, parte constitutiva a culturii europene. Ceea ce se cere acum este ca ea sa fie ajutata sistematic sa se dezvolte în continuare, potrivit ritmurilor si naturii sale, spre a putea fi un vector pilduitor si eficient al integrarii noastre mai rapide in structurile economice, politice si administrative ale comunitatii europene a statelor dezvoltate de pe continent.

Doamnelor si domnilor,

Incheierea anului jubiliar Eminescu este un moment bine venit pentru a reflecta mai profund si mai staruitor la destinul patrimoniului national al literaturii române clasice si contemporane. Daca în celelalte compartimente ale ocrotirii patrimoniului national se opereaza cu instrumente palpabile si vizibile, aici "conservarea" inseamna, de fapt, restituirea operelor fundamentale în editii critice. Soarta editiilor critice este simbolizata chiar de editia academica Eminescu, a carei aparitie se intinde pe 59 de ani, fiind începuta de Perpessicius in 1939 si încheiata de urmasii sai in 1998. Monumentalitatea acestei restituiri fara egal cere, însa, continuarea ei cu forte noi, spre a fi adusa la zi cu tot ceea ce experienta si progresul general al studiilor eminesciene au acumulat în tot acest rastimp. Cred ca aceasta editie ar merita si ar trebui completata, implinind visul lui Constantin Noica, prin reproducerea integrala a manuscriselor eminesciene - mai ales ca pentru aceasta operatie exista in prezent, la Academie, si o parte din tehnologia necesara.

Alaturi de editia nationala Eminescu, o datorie de onoare pentru generatiile actuale o reprezinta editia nationala Hasdeu, proiectata cu multe decenii in urma de Mircea Eliade.

Este nevoie sa fie reluata si editia operelor lui Caragiale. Au ramas neterminate editiile Odobescu, Alecsandri si Kogalniceanu; s-a impotmolit editia academica Dimitrie Cantemir. Marile editii Sadoveanu, Blaga, Rebreanu, Calinescu, Maiorescu, Galaction, Camil Petrescu, Mihail Sebastian, ca sa numesc doar cativa, se lasa asteptate. De aceea cred ca trebui sa reflectam cu seriozitate si întelepciune la un program eficient si asigurator care sa îngaduie trecerea peste impasul de azi si crearea conditiilor pentru salvarea si valorificarea patrimoniului national literar-stiintific.

De egala importanta este democratizarea accesului la cultura, raspandirea cartii romanesti accesibile, la preturi menite sa o puna la dispozitia celor ce nu dispun de venituri mari. Acest lucru va fi imposibil fara o politica de stat, capabila sa moduleze legile într-un domeniu pentru care "materia prima" sunt nu altceva decat sufletele si mintile generatiilor prezente si viitoare. Nu este vorba de a etatiza cultura sau, cu atat mai putin, de vreo subordonare a ei, ci numai de a implica statul în corectarea si atenuarea efectelor, uneori tragice, ale unei economii de piata aflate înca intr-o faza de tranzitie. Timp de un secol, în România a existat cartea buna si ieftina, cartea pentru oricine si nu ne putem permite luxul de a privi indiferenti la disparitia ei astazi. Din pacate, colectia "Biblioteca pentru toti" aproape si-a încetat aparitia, iar preturile ei sunt departe de a mai fi "pentru toti".

Apreciem cu totii importanta deosebita pe care o are astazi soarta cartii romanesti în lume, în afara granitelor României, unde traiesc circa 13 milioane de romani si câteva sute de mii de cititori in limba româna. Dar în nici un mare oras din Europa sau din alte continente nu exista librarii în care sa poata fi gasita cu usurinta cartea româneasca. In acest domeniu, suntem depasiti de alte tari si culturi, cu nimic superioare noua, dar mai performante în stiinta propagarii valorilor proprii.

In acest context se include si traducerea literaturii noastre de catre oameni pasionati si competenti si publicarea ei la edituri straine de prestigiu, spre a avea audienta necesara, dorita si meritata.

O politica a promovarii în lume a valorilor noastre, a adevarurilor despre noi, despre istoria si trecutul nostru spiritual, ca si despre prezentul nostru - reflectat în mod obiectiv - n-a fost niciodata prea eficienta, prea bine gândita ori prea îndestulatoare. Cele deplânse de Nicolae Iorga, acum aproape opt decenii, în conferinta "Propaganda în strainatate", au ramas, din pacate, niste triste "permanente ale istoriei", ca sa-l citez tot pe marele istoric. Dar nimic nu ne obliga sa gresim si sa repetam, la rândul nostru, erorile trecutului. Dimpotriva. Sa începem, odata cu un secol nou, si un nou mod de a lucra pentru biruinta spiritului românesc, pentru afirmarea valorilor culturii românesti în lume.

Este nevoie sa punem în aplicare o veritabila politica in favoarea cunoasterii adevarului integral despre valorile României, cheltuind pentru aceasta macar a zecea parte din cât cheltuiesc altii pentru a ne denigra. A ne crea o imagine in conformitate cu adevarul este un act legitim si necesar.

Noile tehnologii informatice, internetul pot fi aliati pretiosi, daca vom învata sa le folosim cu inteligenta si cu masura.

Doamnelor si domnilor,

Inchei prin a va face o marturisire de suflet. Doresc ca acest ultim mandat constitutional de sef al statului sa fie pentru mine - între altele - unul al promovarii active, în tara si în lume, a traditiilor si valorilor culturale romanesti, a realizarilor stiintifice si artistice ale gânditorilor si creatorilor români. Suntem un popor creator, inventiv, un popor cu o mobilitate spirituala nativa si cu o capacitate extraordinara de a asimila noul si de a-l integra în gandirea si în activitatea sa. Aceste daruri sunt marile noastre atuuri la acest inceput de secol si de mileniu.

As indrazni sa merg mai departe cu gândul si sa afirm ca ne aflam - la o alta scara, evident - în pragul unei noi Renasteri. Redescoperim omul si natura si punem în centrul gândirii si actiunii noastre omul si echilibrul factorilor naturali. Constientizam pericolele ruperii stiintei de morala si a moralei de om, constientizam riscurile folosirii aventuroase a multora dintre lucrurile pe care mintea noastra le-a creat, cel mai adesea cu buna-credinta.

România are datoria sa se afirme în acest proces de renastere spirituala, are datoria sa-si construiasca, prin munca inteligenta, o noua identitate materiala si spirituala, pornind tocmai de la bogatia de valori culturale care se afirma în spatiul românesc. Avem marea sansa de a convietui alaturi de minoritati la fel de creatoare ca si majoritatea romana, minoritati care sunt o resursa pentru afirmarea tarii noastre în lume.

Voi fi alaturi de dumneavostra, va voi sprijini toate demersurile îndreptate spre afirmarea spiritualitatii românesti, a valorilor si traditiilor nationale.

Fie ca acest "An Eminescu", ce se incheie astazi, sa puna temeliile unei renasteri a vietii academice din tara noastra, pe masura provocarilor, dar si pe masura uriaselor sanse ce se deschid poporului care l-a dat lumii pe creatorul Luceafarului.