Din tara
  Din strainatate

 
  Editura Academiei
  Biblioteca Academiei

 

Cooperare academică româno-rusă

În zilele de 12-13 septembrie, la invitația Domnului acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, Domnul prof. Vitaly Konov, membru corespondent al Academiei Ruse de Științe, vicepreședinte al Fundației Ruse pentru Cercetare Fundamentală (FRCF) a făcut o vizită la Academia Română, prilej pentru o mai bună cunoaștere a preocupărilor celor două instituții academice în perspectiva unui Memorandum de colaborare. 

Absolvent al Facultății de Fizică a Universității din Moscova, Vitaly Konov este doctor în științe fizico-matematice și acum este profesor la Universitatea din Moscova. Autor a peste 300 de lucrări, Vitaly Konov a fost distins cu numeroase premii, între care și un premiu al Academiei Române.

În cadrul unei întâlniri cu membri Academiei Române, prof. Vitaly Konov a prezentat pe larg activitatea Fundației Ruse pentru Cercetare Fundamentală. Alocuțiunea d-lui Vitaly Konov a fost urmată de o adevărată dezbatere despre rolul actual al cercetării academice, modalitățile de creștere a nivelului de performanță la care au participat acad. Ionel Haiduc, acad. Virgiliu N. Constantinescu și alți membri ai Academiei Române.