La
împlinirea a o suta de ani de la nasterea academicianului Constantin
Chirita
(1902-1993), în Aula Academiei Române s-a desfasurat o
sesiune de comunicari stiintifice, organizata de Academia Româna,
Academia de Stiinte Agricole si Silvice(ASAS) si Societatea
Nationala Româna de Stiinta Solului.
Deschizând
lucrarile, acad. David
Davidescu, presedintele de onoare al Sectiei de Stiinte
Agricole si Silvice, l-a caracterizat pe acad. Constantin
Chirita fiind creatorul scolii de pedologie forestiera din tara
noastra si o mare personalitate a pedologiei generale.
Numeroasele sale cercetari îl consacra ca un deschizator de
drumuri, publicând peste 300 de articole, monografii si tratate
din care au fost mentionate Pedologia
generala si Ecopedologie
cu baze de pedologie generala.
Prezentând
Viata si opera
academicianului Constantin Chirita, prof. dr. doc. Victor
Giurgiu, membru corespondent al Academiei Române, a
subliniat ca: Daca Marin
Dracea a ramas în constiinta posteritatii ca cel mai
luminat doctrinar al silviculturii românesti si neîntrecut
dascal al scolii silvice nationale din sec. XX, Constantin
Chirita a urcat pe cea mai înalta treapta a silvologiei din
tara noastra. Prin activitatea sa multilaterala, dezvoltata în
lunga sa viata cu staruinta , tenacitate, convingere si înalta
competenta, însufletit de un sincer patriotism si de iubire
pentru padurea si pamântul tarii, acad. Constantin Chirita a
contribuit mai mult decât oricare om de stiinta la formarea si
progresul silviculturii, aducându-si, totodata, o pretioasa
contributie la propasirea agriculturii românesti.
Personalitate
de prestigiu a stiintelor agricole si silvice, acad. Constantin
Chirita a fost si un model
de daruire si devotament, caracterizat de prof. Cristian
Hera, membru corespondent al Academiei Române, presedintele
ASAS, de solida educatie
profesionala si civica, cu un caracter nobil, animat de un
sentiment de adânca îndatorire fata de societate si de
cercetarea stiintifica în special, prin constiinta datoriei împlinite,
prin munca pasionata, generozitate si îndatorire fata de
colaboratori, modestie si rigurozitate.
Comunicarile
care au urmat au prezentat actualitatea unora dintre ideile
stiintifice ale distinsului om de stiinta, asa cum au fost
dezvoltate de unii dintre fostii sai discipoli si colaboratori.
Mentionam dintre acestea cele sustinute de prof. Nicolae
Florea, membru titular al ASAS, dr. Andrei Canarache, membru
titular al ASAS, dr. Nicolae Geambasu, membru
corespondent al ASAS si dr. Alexandra Vasu. Urmând firul
unor amintiri înca vii, prof. Ana Felicia Iliescu, fiica
academicianului C. Chirita, a marturisit ca: I-am
admirat deopotriva seriozitatea si sobrietatea în situatii
impuse de preocuparile si pozitia sa, ca si capacitatea de a fi
vesel, bine dispus si doritor sa-si împartaseasca bucuriile fie
acasa, fie în mediul profesional.
În
acest cadru a fost lansata cartea
Academician Constantin
Chirita -
In memoriam, aparuta la Editura Ceres, prezentata de prof. Darie
Parascan, membru titular al ASAS.
Redam
concluziile formulate la încheierea lucrarilor de prof. dr.
doc. Victor Giurgiu: Revigorarea
cartarii învelisului de sol si a cercetarii solului, ca
rezultat si reflectare a factorilor de mediu si ca potential de
productivitate biologica; Dezvoltarea conceptiei ecopedologice
si a gruparii ecopedologice a solurilor; reînfiintarea si
dezvoltarea colectivului de statiunii forestiere la Institutul
de Cercetari si Ameliorari Silvice, în conceptia acad. C.
Chirita, în scopul unei mai bune fundamentari a amenajamentului
silvic; elaborarea studiilor ecologice cu un an înainte de
amenajarea padurilor, în conceptia acad. C. Chirita si la
nivelul de elaborare a acestor studii în tari ale UE; repunerea
în drepturi a Laboratorului de pedologie al Institutului de
Cercetari si Amenajari Silvice, înfiintat de acad. C. Chirita
în urma cu apropare 70 de ani(în acest sens, în cadrul
lucrarilor a fost lansat un apel catre factorii de decizie);
dezvoltarea cercetarilor referitoare la chimismul ecosistemelor
forestiere, concept românesc acceptat de comunitate stiintifica
internationala de profil; clasificarea ecologica a statiunilor
forestiere; realizarea unei tipologii stationale zonale;
aprofundarea ecologiei speciilor forestiere; organizarea unei
consfatuiri nationale referitoare la tipologia forestiera,
aprofundând si dezvoltând conceptiile si ideile promovate de
acad. C. Chirita si de alti specialisti la prima consfatuire
nationala de profil din anul 1955.
Au
participat membri ai Academiei Române, specialisti, fosti
discipoli si colaboratori pentru care acad. Constantin Chirita
este si azi un vizionar îndraznet al
naturii, o personalitate complexa a carei mostenire
stiintifica se cere valorizata la acelasi nivel de exigenta si
daruire. A mai ramas de împlinit ultima sa dorinta -
reconstituirea laboratorului de ecopedologie la
institutul de profil.
|