COMUNICAT
Aula
Academiei Române a gazduit, în ziua de 7 octombrie, conferinta
Domnului Mohamed Bedjaoui - Algeria, cu tema: Identitatea nationala
si patrimoniu cultural imaterial: Reflexii UNESCO asupra protejarii
patrimoniului universal.
Acad.
Eugen Simion, presedintele
Academiei Române, a prezentat, în deschidere, pe
domnul Mohamed Bedjaoui, personalitate de prestigiu a
intelectualitatii algeriene si europene. Doctor în drept, Mohamed
Bedjaoui a ocupat mai multe functii ca: avocat la Curtea de Apel de la
Grenoble, atasat-cercetator la CNRS, sef de cabinet al presedintelui
Guvernului provizoriu al Republicii Algeria, secretar general al
Guvernului, ministru de justitie, ambasador al Algeriei la Paris,
delegat permanent al Algeriei la UNESCO.
Multumind
pentru onoarea de a fi oaspetele Academiei Române, Domnul Mohamed
Bendjaoui, a afirmat ca prin bogatia si varietatea valorilor
culturii sale, România este un exemplu pentru felul în care a
armonizat traditiile cu exigentele modernitatii si a evocat numele lui
Ion Luca Caragiale, Eugen Ionescu, Mihai Eminescu, Ion Creanga, George
Enescu li Constantin Brâncusi. Abordând tema propriu-zisa, distinsul
oaspete a spus ca patrimoniul cultural imaterial este una dintre formele
de expresie a identitatii nationale, subliniind ca acesta cuprinde
datini, credinte, ceremonii, de felul cum se prepara o mâncare sau
alta, expresiile orale cum
sunt poezia populara sau proverbele, cântecele folclorice, dansurile,
teatrul popular, ritualurile si arta populara în toata varietatea si
bogatia ei. De aproape zece ani, UNESCO a lansat un vast program Memoria lumii, definit ca
memoria colectiva a popoarelor pentru a pastra identitatea culturala a
popoarelor si a salva patrimoniul documentar national. În prezent,
acest program a fost extins, cuprinzând si formele culturale imateriale
si a decis pregatirea unui proiect de Conventie internationala pentru
salvarea acestui patrimoniu. Anul acesta este dedicat patrimoniului
cultural si se acorda o deosebita importanta patrimoniului imaterial,
dupa celebra afirmatie nimic din
ceea ce este uman nu trebuie sa fie strain. Grija pentru acest
patrimoniu este necesara deoarece, fara o continua reînnoire a
acestuia, societatea umana risca
sa se dezarticuleze…caci patrimoniu cultural imaterial este creat si
recreat de fiecare generatie, îi întretine viata , îi da un sentiment
de coeziune si continuitate, hranind memoria colectiva a unui grup
social. În conditiile mondializarii, rolul patrimoniului cultural
imaterial este acela de a favoriza dialogul dintre civilizatii si
culturi. Data fiind oralitatea si
imaterialitatea lui ramâne un
patrimoniu fragil si vulnerabil, care cere o protejare mai mult decât
necesara. Obiectivele noii Conventii UNESCO tine seama de acest
specific si se fac eforturi pentru a realiza o strategie internationala
de natura sa asigure salvarea lui si o cooperare internationala optima
pentru toate interesele. Acest patrimoniu, cu fabuloasa sa bogatie,
exprima identitatea fiecarui popor si a însotit umanitatea de-a lungul
atâtor timpuri, distingându-ne de regnul animal si punând
foc în sufletele noastre, culoare în visurile noastre, soare în
existenta noastra.
În
continuare, acad. Eugen Simion a înmânat Domnului Mohamed
Bedjaoui Diploma Meritul Academic pentru contributia
sa de exceptie în domeniul stiintelor juridice.
Au
participat acad. Marius Iosifescu, acad. Florin Filip, vecepresedinti ai
Academiei Române, membri ai Academiei Române, cercetatori.
|