Ziua internationala a filosofiei În Aula Academiei Române a  avut loc, în ziua de 21 noiembrie, simpozionul cu tema Socrate si socratismul, prilejuit de lansarea, de catre UNESCO, a Zilei Internationale a Filosofiei si organizat de Sectia de Filosofie, Teologie, Psihologie si pedagogie a Academiei Române.

În deschidere, acad. Gheorghe Vladutescu, vicepresedinte al Academiei Române,  a spus ca Ziua Internationala a Filosofiei va marca un nou timp al istoriei filosofice, ceea ce înseamna ca filosofia va trebui sa raspunda si mai mult interogatiilor timpului si sa interogheze, ea însasi,  lumea. Federatia Internationala a Societatilor de Filosofie a hotarât lansarea acestei Zile Internationala a Filosofiei si sa fie facuta sub numele lui Socrate ( 461-399 î. H) si pâna la 4 iunie - când e Ziua Socrate - sa ne aducem aminte de filosoful grec, ca un simbol al filosofiei. De ce Socrate? Daca oricare filosof este legat de o filosofie anume, Socrate este, în mai mica parte, numele unei filosofii si, în mai mare masura, numele filosofiei însasi.

Lucrarile simpozionului au fost moderate de prof. univ. Alexandru Boboc, membru corespondent al Academiei Române.

În comunicarea Socrate si spiritul critic, acad. Gheorghe Vladutescu a  pornit de la cuvintele lui Xenofon, pentru a atrage atentia asupra primului avertisment al unei filosofii, în general, si a celei a lui Socrate în special, acela de a putea fi povestita, însa,  aceasta simplitate atrage atentia ca trebuie sa cautam mai departe,… sensurile ascunse. Socratismul este  o filosofie acceptata de toti, cum a fost si de primii crestini, ceea ce arata ca exista ceva mai profund si a-l întelege din perspectiva modernitatii trebuie sa iesim din acest spatiu al naratiunii…pentru a afla un spirit care e totuna cu spiritul filosofiei... El porneste de la o critica a constiintei pure si asa zisul lui agnosticism este o suspendare a lumii, pentru ca mai înainte trebuie sa cautam în ordinea fundamentelor ce înseamna constiinta pura. Socrate vorbea de un logos al sufletului nostru, un fel de structura a structurilor. Spiritul critic al lui Socrate tine tocmai de angajamentul în aflarea ireductibilelor la nivelul constiintei. E o nevoie critica de întemeiere si, în acest fel, Socrate este deasupra tuturor timpurilor, este pentru toate timpurile.

Acad. Alexandru Surdu, presedintele Sectiei de Filosofie, Teologie, Psihologie si Pedagogie, a vorbit despre Socrate si începuturile logicii, pornind de la Metafizica lui Aristotel pentru a-l prezenta ca întemeietor al logicii. Socrate se interesa de notiunile etice, cu caracter de maxima generalitate, pe un traseu ce începe cu  cum este si cum se înfatiseaza, pentru a ajunge ce este, plasarea, la nivelul fiintei a investigatiilor care, pâna atunci, erau la  nivelul existentei. Între relatarile lui Platon si Xenfon, Aristotel este atribuit lui Socrate silogizarea si rationamentul inductiv. În dialogurile platonice, Socrate foloseste demonstratia indirecta, care utilizeaza legea tertului exclus si dubla negatie, ceea ce sugereaza ca Socrate era si un fel de parinte al logicii simbolice. Enumerarea a fost completata cu problema definitilor generale, dupa Aristotel, ceea ce înseamna ca putem vorbi si de o teorie a judecatii, fara ca acest lucru sa apara explicit. În aceasta perspectiva, se pot face distinctii precise între ceea ce apartine lui Platon si ceea ce apartine lui Socrate. Astfel se poate explica si aparitia figurilor socratice, cum au fost la noi Titu Maiorescu, Petre Tutea si, îndeosebi,  Nae Ionescu, cel care a avut discipoli de talie mondiala. Apropiat a lui Nae Ionescu, Constantin Noica, devenit, înca din timpul vietii legendar,  a avut, înca din tinerete, programatic dorinta de a întemeia o scoala, din care sa învete si profesorii si elevii în aceeasi masura; ideal, care în linii mari s-a si realizat, desi nu a fost profesor la o catedra universitara. A scris o Logica a lui Hermes dar si una demonstrativa, utilizând o dialectica în patru timpi - tema, antitema, tema regasita si o reluare a lor. Petre Tutea a practicat o logica speciala, logico-speculativa. Discursul s-a concentrat în jurul ideii socratismului ca model paideic, bazat pe logica. În încheiere, acad. Al. Surdu a citat pe Petre Tutea, care spunea ca este usor sa-l imiti pe Socrate, mai ales ca Socrate n-a scris nimic, este mai greu sa ai discipoli de talia lui Platon.

În perspectiva unei lectii a lui Socrate, prof. univ. Vasile Musca a vorbit despre  Socrate si lectia generalului, în prelungirea ideilor expuse de acad. Al. Surdu. În spirit hegelian, demersul profesorului clujean, a situat filosofia lui Socrate în contextul istoric, pentru a sublinia ca semnificatia generala a actiunii filosofice a lui Socrate se lasa înteleasa numai daca o consideram în acest context concret cultural dar si social-politic, creat de victoria democratiei într-un plan, dar si de aparitia sofistilor pe scena generala a gândirii grecesti,  pe celalalt plan. Continutul doctrinei promovate de sofisti poate fi concentrat în celebra formula a lui Protagoras din Abdera dupa care omul este masura tuturor lucrurilor;  a celor care exista în ce fel exista; a celor care nu exista în ce fel nu exista, în sensul relativist-individualist al interpretarii lui Platon. În fond, Socrate însusi cu deviza sa care îndeamna la cunoastere de sine nu face decât sa dea expresie principiului protagoreic. Acestea însa  veneau în conflict cu traditiile existe, dar relativismul-individualist al sofistilor loveste în general, adica chiar fundamentele teoretice ale statului atenian,…contestându-le rolul si functia sa sociala. În acest context, Socrate este primul care a înteles pericolul acestei situatii si si-a pus, în mod deliberat în slujba acesteia gândirea spre a identifica o solutie de aparare. El a identificat sursa pericolului în interior si este cu atât mai mare cu cât, asa cum se întâmpla adesea, nici macar nu poate fi numita, fiindca nu este vorba de oameni, ci de principii teoretice generale, care pun, însa, în  miscare oameni, fiind prin aceasta cu atât mai distructive. Din aceasta perspectiva, filosofia lui Socrate poate fi înteleasa ca o încercare de a restitui demnitate logica a generalului…aceasta instanta suprema, care, dupa Platon, elevul cel mai realizat a lui Socrate, locuieste dincolo de noi, într-o lume proprie, cea a ideilor, dar care conduce de acolo lumea lucrurilor si a oamenilor cuprinzând în sine si subordonând toti individualii. Mesajul cel mai important al lectiei lui Socrate  este cel al respectului generalului. Toate colectivitatile umane au rezistat în timp în masura în care au retinut lectia socratica si  au stiut sa se închine în fata generalului, abandonând, în anumite momente hotarâtoare pentru existenta lor, individualul cu orizontul îngust de interese trecatoare ce-l caracterizeaza. În esenta, pentru aceasta Socrate a consimtit sa moara, bând, cum se stie, cucuta. Actualizând, prof. Vasile Musca a încheiat cu afirmatia ca cele mai multe necazurile si disensiunile care ne dezbina astazi se datoreaza lipsei respectului cuvenit generalului, împrejurarii ca ne abandonam atât de des tentativei de a uita lectia socratica a generalului.

Socrate a intrat în legenda, poate raspunzând unei nevoi funciare a omului, pentru ca nu din istorie, ci din legenda se poate întoarce pentru a ne fi contemporan.  Despre aceasta Întoarcere a lui Socrate a vorbit prof. univ. Sorin Vieru, reiterând viata  sa si amintind atât de numeroasele interpretari, pentru a descifra  acel stiu ca nu stiu nimic,  cu efortul de a strabate un drum, de a  angaja un sens. Tocmai în aceasta angajare consta rolul filosofiei evoluând în functie de doi parametri individul si legile, la care ar trebui adaugat un al treilea, pe care Socrate si socratismul traditional nu l-au considerat - istoria si, ca o consecinta, angajamentul politic. Ce înseamna atunci a socratiza? A face din filosofie nu numai o preocupare si o ocupatie, printre atâtea altele, ci un mod de viata cu desavârsire si întru totul privilegiat  în rândul formelor de viata posibile si valide; înseamna totodata a trasa o neta distinctie între formele de cunoastere, în cap cu demersul stiintific si cel artistic, pe de o parte, si întelepciune - mai bine zis cautarea întelepciunii - pe de alta parte. Mai departe, aceasta presupune afirmarea vesnic dainuitoare a logosului - a ratiunii discursive umane si principalul ei produs, argumentul si argumentatia. Mai este si un legamânt între logos si adevar, mereu parasit si mereu contestat în lumea contemporana.   Azi a-l urma pe Socrate ar trebui sa însemne a afla modalitati filosofice în doua directii - în directia rigorii traditiilor perene ale gândirii …si a riposta la intruziune masiva a soficticii noi în formele de cultura, comunicare si viata. În acest areal, universitatea si academia, pe de o parte, si mass-media, pe de alta parte sunt cele care gestioneaza întelepciune autentica si surogatele ei, prostiile, prejudecatile, cunoasterile si valorile omului modern si postmodern. Ele pot si  trebuie sa raspunda la întrebari de felul: Este posibile sa gândim o întoarcere a lui Socrate? Si al carui Socrate? Iar daca Socrate s-ar întoarce, ar fi el recunoscut? Ar fi acceptat un nou Socrate, cu noul lui examen critic si cu ierarhizarile sale valorice atât de neobisnuite? Poate pentru unii aceste întrebari par retorice, dar, în fapt, ele vizeaza chiar  spiritul socratic si raspunsul poate fi aflat în orizontul de asteptare al întoarcerii a lui Socrate, totuna cu asteptarea unui nou raspuns la întrebarile lumii de azi.

Un posibil raspuns poate fi aflat în comunicarea sustinuta de prof. univ. Ion Banasoiu - Socrate si criza logosului. Mesajul lui Socrate este ca libertatea de gândire este o virtute a omului, urmarea eliberarii lui prin faptul cautarii adevarului ascuns în sine. Platon l-a înteles foarte bine si de aceea Socrate este prezent în aproape toate dialogurile sale. Filosoful trebuie sa aiba în vedere ideile si sa nu atârne de vointa oamenilor. Socrate a fost modelul muritor al unei viziune despre binele izvorât din filosofie care poate asigura alcatuirea perfecta a comunitatilor umane, viziune care nu a murit dar nici nu s-a întrupat.

Participantii - membri ai Academiei Române, cercetatori, cadre universitare si numerosi studenti - aveau în fata, emblematic, sigla Academiei care o înfatiseaza pe Atena, zeita întelepciunii, îmbracata ca un razboinic, si alaturi, bufnita, singura pasare despre care se spune ca poate vedea lumina din întuneric.