Situată
în regiunea denumită “Patrulaterul aurifer”, în care sunt
concentrate principalele zăcăminte auro-argentifere din munţii Apuseni, Roşia
Montană este cea mai veche localitate minieră atestată documentar din România
(Alburnus maior, 131 d.Cr.). Întreaga
localitate (pe o rază de 2 km) are caracter de patrimoniu al Ministerului
Culturii, “pentru aşezarea şi
exploatarea minieră română Alburnus
maior”.
Are
4125 locuitori şi este situată la 81 km de Alba Iulia şi 85 km de Deva, într-o
zonă naturală cu deosebită importanţă turistică, în apropiere de limita
estică a Parcului Naţional “Munţii Apuseni” şi de Peştera şi
gheţarul de la Scărişoara, monument al naturii cu regim special de protecţie.
Zona
este situată în bazinele hidrografice ale râurilor Ampoi şi Arieş (afluenţi
ai Mureşului) şi este populată pe suprafeţe relativ mari, conform
specificului aşezărilor din Munţii Apuseni.
PROIECTUL
DE DEZVOLTARE
MINIERĂ ROŞIA MONTANĂ
Proiectul
actual de explorare, extracţie şi prepararea minereurilor auro-argentifere
este promovat de o societate canadiană –
Roşia Montană Gold Corporation (
preşedinte Vasile Frank Timiş ), companie pe acţiuni, cu participarea
statului român
(20%), în
care majoritatea acţiunilor (80%)
revin investitorului străin Gabriel
Resources Ltd.
Asocierea
dintre acest investitor şi statul român (prin Mininvest
Deva) a parcurs mai multe etape (din anul 1997 şi până în prezent),
marcată fiecare de existenţa unei alte companii (Deva
Gold, Euro Gold Corporation, Canadian Company Gabriel Resources, Roşia Montană
Gold Corporation), cu schimbarea procentajelor de participare şi a
obiectivelor de activitate printr-o lărgire continuă.
În
ultimul timp, Roşia Montană Gold
Corporation a efectuat lucrări de explorare, (în special prin foraje),
în extinderea zăcământului de minereu Roşia Montană, dar şi în zone învecinate,
cercetate anterior şi de întreprinderi româneşti.
De
asemenea, a finanţat cercetări de arheologie impuse de lege, în vederea
descărcării arheologice efectuate de specialişti români, care s-au
materializat recent, prin publicarea primului volum consacrat sitului
arheologic Roşia Montană – „Alburnus
maior”.
Ca
urmare a rezultatelor obţinute, Roşia
Montană Gold Corporation (RMGC) a considerat că în zonă există
suficiente rezerve de minereu de aur (1,56 g aur la tona de minereu) şi de
argint (7,8 g argint la tona de minereu) pentru a justifica o exploatare de
suprafaţă, în vatra localităţilor Roşia Montană, Corne şi Bucium, care
ar constitui cea mai mare exploatare minieră „la zi” din Europa.
Acţiunea
implică o investiţie de 400 milioane $
SUA şi este programată să dureze 15-16 ani, începând
din trim.III 2004 sau din anul 2005.
Beneficiul
estimat este de 300 tone aur şi 1600 tone de argint.
În
acest scop, Compania Roşia Montană
Gold Corporation a iniţiat o campanie de achiziţionare, la preţuri
foarte atractive, a unor terenuri (izlaz şi pădure) aparţinând Consiliului
Local al comunei, precum şi a unor locuinţe, grădini şi livezi aparţinând
localnicilor.
În
urma protestelor înregistrate din partea unor oameni de cultură şi a
presei, compania a organizat o serie de seminarii (în noiembrie 2002 şi la
20 şi 21 ianuarie 2003), cu participarea câtorva consultanţi străini şi a
mai multor cercetători sau cadre didactice implicate în această acţiune,
cu scopul de a explica unele aspecte tehnologice, de a prezenta şi susţine
modul în care experienţa internaţională se reflectă în proiectul propus.
|