COMUNICAT

Aula Academiei Române a găzduit, în ziua de 28 octombrie 2003, o sesiune consacrată împlinirii a 75 de ani de radiofonie românească.

Deschizând lucrările sesiunii, acad. Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, a expus motivele organizării acestei sesiuni aniversare, începând cu faptul că radioul are, fără discuţie, aria cea mai extinsă de comunicare, că, după decembrie 1989, a rămas mijlocul cel mai credibil de informare, păstrând o anumită obiectivitate. „Este al întregii societăţi, în serviciul întregii societăţi şi obligaţia lui este să spună adevărul.” Apoi, radioul este şi o instituţie de cultură şi „este, în continuare, un producător de cultură. Şi-a adoptat propriul limbaj şi şi-a adaptat genurile la specificul său...Pe scurt, radioul face enorm pentru cultură.” Mai mult, „Radioul reprezintă şi o parte a memoriei noastre colective şi, în genere, a imaginarului românesc. Datorită radioului putem asculta azi vocea lui Sadoveanu, a lui Călinescu, Arghezi, Camil Petrescu şi, mai aproape de noi, a lui Nichita Stănescu, a marilor oameni de ştiinţă, a marilor actori...Radioul păstrează memoria poate a celui mai fin semn de identificare a omului: vocea lui”. Un alt argument este acela că Academia Română are în radio „aliatul cel mai statornic”, transmiţând direct sau indirect, prin comentarii, multe din manifestările care s-au desfăşurat în aula Academiei Române. „Radioul are un atu în plus. Este rapid şi totdeauna la- îndemână, ceea ce face să fim sincroni cu evenimentele lumii...Radioul este o binefacere a civilizaţiei noastre”. Pentru toate acestea, colectivul de profesionişti merită felicitările şi urările noastre de succese viitoare.

PFP Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi-a exprimat bucuria că, “în condiţiile libertăţii, Radioul s-au reluat şi au început să se clarifice şi să se diversifice posibilităţile de transmitere a mesajului creştin.” Semnificativ faptul că, în fiecare dimineaţă, emisiunea începe cu rugăciunea Tatăl nostru, pe care Hristos însuşi a spus-o Apostolilor şi prin ei s-a transmis până azi, ca” o comoară scumpă pe care o rostesc toţi creştinii, adunându-i şi chemându-i pe toţi la iubire şi iertare.”  Este transmisă Sfânta Liturghie în dumineci şi cu prilejul marilor  praznice, după cum s-a acordat spaţiu şi altor emisiuni, cum ar fi „ABC-ul credinţei”, „Puterea credinţei”, „Floarea darurilor” sau pentru ridicarea marii Catedrale a Mântuiri Neamului.  În acest sens, P.F. Teoctist a subliniat importanţa pe care Radioul public o are îi renaşterea spirituală a poporului nostru, sugerând ca în programele sale să acorde un spaţiu mai generos emisiunilor de spiritualitate, cultură şi educaţie ca „mărturie a prezentului şi izvor de zidire spirituală şi culturală a generaţiilor viitoare.” Binecuvântând pe toţi slujitorii Radioului, Prea Fericirea Sa şi-a exprimat speranţa că, în viitor, „această instituţie îşi va spori contribuţia la comunicarea valorilor universal valabile, inclusiv a valorilor religioase, în societatea noastră.”

ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscopul Bisericii Romano-Catolice, vorbind despre misiunea Bisericii prin Radio a subliniat că aceasta este ”de a-şi prezenta identitatea culturală şi de a răspunde la problemele morale contemporane.” Cum cultura modernă este multiformă şi contradictorie, refuzând conceptul de adevăr absolut şi exclusiv, prin radio, Biserica îşi poate face auzit glasul pentru” creşterea spirituală şi reinstaurarea omeniei, educaţia tinerilor, însănătoşirea familiei, demnitatea femeii, creşterea sănătoasă a copiilor, promovarea culturii, apărarea păcii, eliberarea popoarelor şi dezvoltarea lor, drepturile omului.” Contribuţia Bisericii se poate evidenţia şi în îmbunătăţirea nivelului cultural, la constituirea solidarităţii în societatea noastră, promovarea valorilor autentice. Sintetizând toate acestea, au fost citate cuvintele rostite de Alice Voinescu dintr-o conferinţă prezentată la radio în 1935: „Fiecare oră de emisie radiofonică este un năvod nevăzut, ce pescuieşte conştiinţele din unda tulbure a singurătăţii lor şi le învie în valul limpede al unei conştiinţe obşteşti.” Iar Biserica „nu-şi poate dori decât să deştepte în ascultători acea înfiorare a conştiinţei despre care Goethe spunea că este cel mai mare privilegiu al omului.”

Acad. Virgiliu N. Constantinescu a prezentat o scurtă schiţă de strategie pentru postul public de Radio din România, o sinteză a lucrărilor unui grup de reflecţie, care a reunit personalităţi din diferite domenii de preocupare şi segmente ale societăţii civile din  ţara noastră. Această schiţă ia în considerare  funcţia  de informare corectă şi cu promptitudine,  de relaxare şi de promovare a culturii. În elaborarea lor, s-a ţinut seama de o serie de repere dintre care amintim: radioul trebuie să vină în întâmpinarea cetăţenilor, să promoveze o imagine corectă a României, să ţină seama de exigenţele integrării României în structurile euro-atlantice, să imprime o consecventă  dinamică în activitatea mangerială şi în dezvoltarea resurselor umane, asigurarea unei logistici corespunzătoare, dezvoltarea unor activităţi complementare, intensificarea colaborării internaţionale.

Situând radioul între imagine şi literă, Cristian Tudor Popescu, preşedintele Clubului Român de Presă, într-o lume dominată de imagine, care nu „favorizează cunoaşterea şi, cu atât mai puţin, înţelegerea şi, mai mult se crează astfel un cadru propice minus-cunoaşterii, spălării şi manipulării creierului.” La polul, opus, litra, cuvântul scris, fără imagine  pune creierul în situaţia de a crea legături şi imagini care să corespundă cuvintelor, „căci mintea omenească gândeşte imagini, nu în litere şi cuvinte.” Între ele, radioul „înseamnă forţa cuvântului purtat de vocea umană...şi solicită, mai mult şi altfel decât televiziunea, disponibilizând capacitatea de a gândi singur a receptorului. De aceea azi nu puţini sunt cei care îl preferă. Într-un fel, este ca o întoarcere la „condiţia de copil, căruia cineva ăi citea sau îi spunea poveşti, sau îi cânta.” La 75 de ani de existenţă, radioul public „este dator să fie, mai mult decât oricare alt tânăr radio, un radio Europa liberă al luptei împotriva video-cretinismului. Îi doresc succes.”

Desigur, după 1989, radioul public a fost nevoit să-şi adapteze programele în condiţiile concurenţei unor posturi private şi se pune întrebarea „Ce loc mai au informarea corectă şi cultura în acest caleidoscop audiovizual? Răspunzând, Mihai Mălaimare, preşedintele Comisiei pentru cultură, culte, artă şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor,  a  afirmat că „ scopul fundamental, fixat prin Legea  de organizare, este asigurarea pluralismului, a liberei exprimări a  ideilor şi opiniilor, a liberei comunicări a informaţiilor şi informarea corectă a opiniei publice.” De aici datoria „de a acorda un loc mai important culturii şi aceea de a-i propune, cu şi mai multă ambiţie să constituie un actor important pentru România.”       

Intitulându-şi comunicarea Comunicare - Cultură - Speranţe, Adrian Păunescu, preşedintele Comisiei pentru cultură, culte, artă, mijloace de informare în masă a Senatului României, a definit Radioul ca „expresia cea mai directă şi mai persistentă a geniului naţional”. Glosând pe valoarea cuvântului rostit sau scris, amintind că înainte de 1989 se minţea monocolor, poetul-senator a spus că şi azi se minte, e adevărat multicolor şi de aceea instituţiile naţionale, cum este şi Radioul, au „o datorie în plus...fiindcă acum este foarte greu de ales între ceea ce este minciună şi ce este adevăr...de aceea, acum lupta pentru adevăr este grea.” Radioul este şi un leac împotriva singurătăţii şi a înstrăinării. O problemă importantă, care merită mai multă stăruinţă este aceea a culturii şi prin Radio ea „devine o putere”. Pledoaria pentru cultură „este pledoaria pentru crearea sentimentului intimităţii naţionale, ca parte a sentimentului unităţii naţionale.” Misiunea Radioului este „de a încerca să acomodeze subiectivităţile”, respectând diferenţa şi „de a găsi calea genului proxim şi solidarităţii.”

În continuare au prezentat comunicări Albert Scharf, preşedinte de onoare al EBU, - Radioul public, element constitutiv al culturii şi identităţii naţionale, dr. Eliot Sorel, preşedintele Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie Socială - Radio România întâmpinând centenarul, George Cojocaru, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (prezentată de prof. Nicolae Vasile) - Rolul radioului în viaţa comunităţii de faceri.

În încheiere, Dragoş Şeuleanu, preşedinte director general al SRR;  a răspuns întrebării dacă vor mai exista posturi publice de radio în secolul XXI?  În esenţă, posturile publice de radio pot aduce coerenţă, libertate de exprimare şi obiectivitate. De aceea, profesionalismul şi responsabilitatea sunt obligatorii pentru slujitorii radioului. Descriind paradigma activităţii radiodifuziunii în contextul economic, social, cultural şi politic, Dragoş Şeuleanu a spus că societatea românească are de înfruntat două inconveniente - „mentalităţile neproductive, o lipsă încă severă de informaţie şi problema definirii unora dinte tendinţele de dezvoltare” şi „insuficienta definire a interacţiunilor marilor segmente componente: politic versus social, politic verus social şi chiar, paradoxal, politic versus individ.” Se mai observă o distanţă între competenţă şi performanţă,  o mentalitate de dezvoltare clasică „cu scheme cu grade ridicate de inflexibilitate şi cu durabilitate mare”. Un asemenea program are nevoie de instrumente eficiente şi „misiunea unui post public este de a identifica, afirma şi promova valori şi principii prin diseminarea de informaţii, promovarea unor dezbateri de mare respiraţie, crearea de locuri de comunicare şi afirmare de lideri se opinie, ca şi asigurarea accesului la patrimoniul de valori culturale naţionale şi universale ca şi garantarea dreptului la informare.” Reprezentând cetăţeanul, postul public „trebuie să fie generalist, dar şi o familie de posturi de nişă cu impact social mare.”În viitor, aceste posturi vor rămâne naţionale, vor fi emblema  statului naţional, dar vor face parte dintr-o reţea europeană a posturilor publice. Şi este nevoie să ne adaptăm cât mai repede şi cât mai bine structurile într-o asemenea reţea europeană.” Concurenţa justificată a posturilor private a generat o serie de fenomene, care vor conduce, probabil, la un set de reglementări european. Mai există şi posibilitatea unui parteneriat public-privat.  Speranţa în viitor este legată de „lupta pentru adevăr, transparenţă şi pentru valori autentice...o luptă care nu se încheie decât pentru a reîncepe.”