Din tara
  Din strainatate

 
  Editura Academiei
  Biblioteca Academiei

 
 

150 de ani de la nașterea lui 
Alexandru Macedonski

Dincolo de controverse 

Motivând pentru ce scrie despre Al. Macedonski, Ilarie Chendi făcea un portret al autorului Nopților: ”de pe la 1870 încoace nu răsfoiești reviste și ziare din Capitală fără să dau de numele lui, când în josul unui lanț de poezii sau articole politice, când amestecat în polemici și idolatrizat de unii și respins și huiduit de alții. Foarte fecund, a fost director de ziare politice și reviste literare; a tipărit volume de poezii în românește și franțuzește; a fost jucat, aplaudat și judecat la teatru; a scris proză și critici literare și a avut un ideal suprem, acela de a întemeia o școală, atât în poezie cât și în celelalte ramuri ale literaturii”

Ce avea să rămână din aceste zbuciumări ale personalității, umbrite, parcă de personajul Al Macedonski? Plin de amărăciune, complăcându-se în ipostaza de victimă, un osândit, scria cu amărăciune: Cât am trudit, cât am muncit / Și cum nimic n-am folosit / În lume nu este răsplată.../ Dreptatea este blestemată / Și omul bun nesocotit. Să fie așa și dacă da, de ce? Un răspuns credibil îl aflăm la Eugen Lovinescu pentru care a fost un erou al iluziei și, în cele din urmă omul a „stricat operei”. Nici posteritatea nu pare a-i fi făcut dreptate pe deplin, deși i-a fost editată bună parte din operă și s-a scris destul de mult... însă totul pare statornic umbrit de acea neinspirată epigramă despre Eminescu apărută în iulie 1883 ca și de ostilitățile cu I. L. Caragiale.

S-au împlinit, la 14 martie, 150 de la nașterea lui Alexandru Macedonski și momentul aniversar a stat parcă sub semnul osândei, de această dată una a nemeritatei uitări ... Nu însă una definitivă, pentru că, în preajma zilei aniversare, în sala de expoziții a Bibliotecii Române a fost deschisă o expoziție documentară, reprezentativă pentru viața și opera celui care, cum scrie Călinescu a reușit, într-adevăr, să facă o școală de poeți ai tristeții proletare. Poate că așa s-a simțit, deși îi făcea plăcere să amintească descendența sa aristocratică și s-a crezut marele poet român. 

A debutat în 1870, în Telegraful Român a lui G. Bariț, cu poezia Dorința poetului și, doi ani mai târziu a publicat, volumul Prima verba. În 1873 scoate ziarul antidinastic Oltul, în 1874 înființează un cenaclu căruia îi dă, ostentativ, numele Junimea; în 1877 editează ziarul Vestea, în 1878 foia Dunărea. La 20 ianuarie 1880 apărea primul număr din revista Literatorul, de orientare heliadistă și antijunimistă, zece ani mai târziu înființează un cenaclu propriu. 

Spirit luciferic, subjugat de o rară putere de voință, desprinsă parcă din ideile lui Nietzsche, nu și-a aflat nicicum liniștea - pleacă peste hotare, unde își publică unele poezii, se întoarce, este arestat și eliberat, dar este și decorat, scrie cu frenezie volume de poezie, proză, piese de teatru, articole politice - trăiește fundamental, cum scria Tudor Vianu, „experiența socialului”, reușind să realizeze „una dintre cele mai complexe formule ale literaturii românești”. Avea să găsească liniștea veșniciei la 24 decembrie 1920.

Creația sa poetică rămâne, neîndoielnic, înscrisă în istoria literaturii române, de-ar fi să amintim volumele Poezii, Excelsior, Flori sacre. Tudor Vianu îl consideră pe autorul Rondelurilor ca „poet muzician, ca meșter al cuvântului, o calitate care, în înzestrarea sa, a alternat cu aceea a de poet descriptiv”. Vladimir Streinu remarcă faptul că „ romanticul, parnasianul și modernistul din el lucrează fiecare pe seama lui, unul contra altui, prin urmare toți împotriva sintezei lirice și deci a impresiei estetice de totalitate”. 

Expoziția deschisă la Biblioteca Academiei Române cuprinde, cum spunea directorul ei, prof. Gabriel Ștrempel, membru de onoare al Academiei Române, numeroase manuscrise, ziare, fotografii, caricaturi, reușind să ni-l readucă în memorie pe autorul celebrelor rondeluri. 

În cuvântul său, acad. Eugen Simion, președintele Academiei Române, a spus că Academia Română a întârziat să să-l aleagă printre membrii săi...Se pare că, la vremea lui, Ovid Densușeanu la propus să fie ales dar și-a retras propunerea. A fost propus și după 1990 ... dar a persistat umbra gestului față de Eminescu. Nu este dreaptă o asemenea pedeapsă. El rămâne ca fondator al modernismului. 

În acest an aniversar, în colecția Opere Fundamentale, editată de Academia Română, vor apare două volume cuprinzând opera lui Macedonski, ca un început pentru o nouă reconsiderare a poetului care, de dincolo, pare a ne aminti: „Urcând pe pomi, zâmbind pe casă, / Se surpă rozele grămadă, / Sau întocmesc câte-o cascadă / Pe vreo alee mai retrasă...

Expoziția poate fi vizitată în cursul lunii martie.