În amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu al Bibliotecii Academiei Române
s-a desfăşurat, în ziua de 11 mai 2004, seminarul cu tema
Cooperarea euro-atlantică în ştiinţă şi
tehnologie, organizat de Academia Română şi Ministerul Educaţiei şi
Cercetării cu prilejul vizitei în România a Domnului Jean Fournet, secretar general adjunct al NATO pentru Diplomaţie Publică.
Lucrările seminarului au fost deschise şi moderate de acad.
Florin Filip, vicepreşedinte al Academiei Române.
Prof. dr.
Gheorghe Popa, secretar de stat pentru activitatea de cercetare a susţinut comunicarea
„Sistemul CD din România”. Dl. Jean
Fournet, secretar general adjunct a prezentat sintetic „Noile direcţii ale Programului NATO Securitate prin Ştiinţă”.
Cele două intervenţii au fost urmate de întrebări şi răspunsuri, oferind participanţilor posibilitatea unei mai bune cunoaşteri a noilor posibilităţi pe care le au institutele de cercetare din România în cadrul programului de cooperare ştiinţifică NATO.
 |
 |
Prof. dr. Gheorghe Popa |
Dl. Jean
Fournet |
În cea de a doua parte au fost prezentate comunicările:
-
„Participarea României la Programul Ştiinţific
NATO”, de Adrian Mihai Câmpurean, consilier al Ministrului, reprezentantul României în Comitetul Ştiinţific NATO;
-
„Experienţa unui evaluator NATO” de acad.
Florin Filip, vicepreşedinte al Academiei Române;
-
„Programul Naţional de Cercetare pentru
securitate”, de Marius Ioan Piso, de la Agenţia Spaţială Română;
-
Proiectul SfP
„Impactul cutremurelor din regiunea Vrancea asupra securităţii oraşului Bucureşti şi a altor zone urbane adiacente (modelarea mişcării solului şi predicţia pe termen mediu)” de
Ion Mărmureanu de la INCD Fizica Pământului;
-
Proiectul NATO SfP
„Supravegherea inundaţiilor periculoase din România şi Ungaria folosind date
satelitare”, de Gheorghe Stăncălie de la INMH.
În încheiere, acad. Florin Filip a subliniat că schimbările din Programul NATO pentru securitate prin ştiinţă plasează România într-o situaţie mai favorabilă în relaţiile de parteneriat în cadrul cooperării euro-atlantice.
Informaţii despre
activităţile NATO în domeniul ştiinţei pot fi găsite
la adresa : http://www.nato.int/science |