COMUNICAT
Centenarul nașterii
scriitorului, avocatului și publicistului Petre
Pandrea a fost marcat de o sesiune omagială, desfășurată
în ziua de 29 iunie 2004, în aula Academiei Române și
organizată de Secția de Filologie și Literatură a
Academiei Române.
Acad. Eugen
Simion, președintele Academiei Române, moderatorul
lucrărilor, a prezentat, în deschidere, comunicarea cu
sugestivul titlu „Irespirabilul Petre Pandea”.
„Stilul pandrist”, cum singur îl numea, a fost
caracterizat de acad. Eugen Simion ca „o sumă de
teorii socio-culturale bazate în esență pe ideea că spiritul
cobilițar va salva decăzuta lume modernă, un mod de a
te situa în lume și, bine înțeles, stilul pandrist înseamnă
un mod de a uni pamfletul cu reflecția morală. La urmă
vedem că pandrismul devine o morală de viață și un mod
de a plăti, pentru atâtea virtuți însumate, cu o lungă
suferință. Nu este exagerat, în cazul lui Petre Pandea, a
înlocui pe a plăti cu
a pătimi...Memoriile
și jurnalele lui ni-l arată însă lovit mereu de istorie
și, chiar dacă nebiruit, viața lui este un șir de
tragedii mizerabile.”
Acad. Gheorghe
Vlăduțescu, vicepreședinte al Academiei Române, a mărturisit
că se simte aproape de
Petre Pandrea prin ceea ce se numește spiritul
gorjenesc. Celebrul „Manifest al crinului alb”,
scris de Petre Pandrea, în 1928 împreună cu Sorin Pavel
și Ion Nistor, „a
consternat și revoltat generaționișii,
chiar și pe cei apropiați, în afară de Mircea
Eliade...fiind socotit demolator al programului generaționist”.
Vorbind de convertirea la materialismul dialectic și
istoric, acad. Gh. Vlăduțescu a făcut o analiză subtilă
a evoluției gândirii lui Petre Pandrea, făcând o necesară
disociere între concepția filosofică și dogma la care
s-a ajuns prin ideologizare și politizare. „Pandrea
își asuma condiția și este posibil ca acțiunea să fi
fost, dacă nu condiționată, cel puțin influențată de
contextul politic.” Este însă probabilă ipoteza „căutării
unei paradigme de reconstrucție a fundamentului
dreptului”. A fost citat crezul lui Petre Pandrea că
„nici artă, nici știință, dreptul este o disciplină
filosofică. Aceasta prin faptul că dreptul trebuie să fie
umanist, iar de întemeierea teoretică a umanismului răspunde
filosofia”. Visa la un sistem politică-juridic întemeiat
pe ideea de toleranță și de milă, scriind că „nu
se poate umanism fără milă” și spera că aceasta
este posibil prin aplicarea materialismului dialectic și
istoric. Era un utopic și ei au fost printre primele
victime și „Pandrea trebuia să sufere pentru că
utopia lui era ca o mustrare”. Au fost momente în
care s-a revoltat împotriva utopismului său, dar nu se
dezleagă de el, mărturisind că „între socialism și
libertate nu văd concilierea. Cine iubește libertatea
trebuie să renunțe la socialism. Am iubit și socialismul
și nu pot să renunț la libertate.” Din acest punct
de vedere dezavua orice sistem care făcea din
„delictul de conștiință un caz penal”. Concepția
lui îl face ca, după Mircea Djuvara, să fie considerat un
al doilea mare filosof al dreptului.
Prezentă la
sesiune, fiica lui Petre Pandrea, Nadia Marcu Pandrea, care s-a îngrijit de editarea scrierilor lui,
multe aflate în arhivele securității, a evocat
personalitatea tatălui
său. Omagiul de acum este doar un început de drum, pentru
că „abia acum, în ultimii cinci ani, jumătate din
scrierile lui au văzut lumina tiparului și începe să
intre în conștiința umanității”. Și a fost ca,
acum, destinul său să fie unul de învingător. În urmă
cu 55 de ani, în închisoarea de la Ocnele Mari, se întemeia
o academie de sub pământ
al cărei președinte a fost Petre Pandrea și acum abia
este sărbătorit în Academia Română.
Pornind de la
visul lui Platon în care se vedea metamorfozat într-o lebădă
urmărită de păsărari, Dumitru
Radu Popescu, membru corespondent al Academiei Române,
l-a asemănat pe Petre Pandrea cu o lebădă, prinsă de păsărarii
mai vechi și mai noi interpretându-i gândirea pentru care
a avut de plătit cu ani de închisoare comunistă.
„Din zeci de caiete – corp delict! –
Pandrea și-a materializat ideile și concepțiile...A
sesizat, printre altele, faptul că în condițiile internaționalismului
socialist, conștiința națională ajunsese o chestiune pur
decorativă, nocivă în esență...Stalin și Lenin
deveniseră niște zei populari, călăuzele umanității...Da,
cârtind împotriva unor lozinci de lemn de la Moscova,
Pandrea pare că atribuie vicii contrarevoluționare majore
divinităților politice de la răsărit.” De aceea
manuscrisele sale aveau să devină corp delict și scrisul
care devenise o eliberare s-a transformat în acuze grave,
urmate de închisoare. „Am putea spune că jurnalele
lui Petre Pandrea sunt condamnate din clipa în care încep
să prindă viață...totuși nu încetează să-și aștearnă
gândurile pe hârtie. O fi fost vorba de o mare încredere
în viitorul al doilea? Poate, după cum mai poate fi vorba
și de faptul că din toate cele întâmplate „a învățat
să nu-i mai fie teamă de nimic și, mai ales, să nu-i fie
teamă de propriile sale cuvinte așternute pe hârtie!”
Metafora lebedei urmărite de păsărari s-a rotunjit într-o
întrebare retorică, fără să știm dacă a cunoscut pe
Platon sau dacă a avut un același vis: „cum
scrierile sale cuprind toate armoniile, nu pot fi ele ieșite
din cântecul unei lebede!”
Între atât de
multe interpretări, memoriile lui Petre Pandrea pot fi
folosite și de istoric, așa cum a ilustrat-o convingător Florin Constantiniu, membru corespondent al Academiei Române. În
memoriile sale, Petre Pandrea povestește de o întâlnire
cu Gheorghe Dimitrov, căruia i-a împărtășit ideile din
lucrarea „Helvetizarea României”, idei care
aveau o anume afinitate. Cum la procesul intentat lui Petre
Pandrea între capetele de acuzare unele erau luate dintr-o
versiune rusească a lucrării, distinsul istoric a emis
ipoteza, că acestea ar fi putut fi și cauzele pentru care
Gheorghe Dimitrov a căzut în dizgrația Moscovei.
Comunicarea susținută
de Eugen Uricaru,
președintele Uniunii Scriitorilor din România, - „Un
om liber, Petre Pandrea” -
poate fi considerată ca o concluzie a celor
dinainte, înțeleasă ca preț al libertății. Pentru că
„sunt convins că libertatea se plătește, se plătește
cu suferință, deziluzie și singurătate...dar libertatea
merită orice sacrificiu și Petre Pandrea și-a permis luxul intelectual de a fi cu
adevărat un om de stânga”. Întotdeauna,
„inclusiv astăzi” ea este un „lux și un
risc asumat”. Pandrea a fost un asemenea intelectual,
care a reușit să fie, în același timp, „și român
și de stânga, în sensul nobil al celor două
cuvinte”. La o sută de ani de la naștere, putem
considera că în concepția lui Petre Pandrea a fi de stânga
„înseamnă a fi liber pentru a aduce libertatea
poporului tău. Cealaltă opțiune este aceea prin care îți
păstrezi libertatea cu prețul libertății celorlalți.
Dar la ce bun libertatea de unul singur?”
Au participat
acad. Maya Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române,
membri ai Academiei Române, scriitori, ziariști într-un
act de responsabilă asumare a trecutului sine ira et
studio.
|