La
trecerea unui sfert de mileniu de când , la Blaj, se deschideau porțile
primelor școli
sistematice românești, importanța lor pentru istoria și
cultura noastră a fost evocată în cadrul unei sesiuni științifice,
desfășurată în ziua de 27 septembrie în amfiteatrul Ion Heliade
Rădulescu al Bibliotecii Academiei Române, organizată de Academia
Română și Ministerul Culturii și Cultelor.
Subliniind
că „trebuie să
fim recunoscători acestor înaintași, care au propășit limba română
și religia creștină”, acad. Eugen
Simion a arătat cum anume concret a făcut-o și o face
Academia Română. În anul care vine, în colecția academică
„Opere fundamentale” vor apare două volume cu opere ale
reprezentanților Școlii Ardelene. Realizăm cât de necesar este
această făptuire, dacă amintim că, după reforma învățământului,
programele școlare au exclus Școala Ardeleană și că îndreptățitele
proteste au fost ca
„glasul celui ce strigă în pustie”. Și o premieră.
După ediția Bibliei traduse de Samuel Micu, apărută cu patru ani
în urmă cu sprijinul Vaticanului, în curând va fi publicată și
traducerea Bibliei făcută de Petru Pavel Aron și rămasă în
manuscris.
Fapt
esențial pentru singura ortodoxie latină, întemeierea învățământului
românesc organizat, a spus acad, Răzvan Theodorescu a ilustrat, pe larg, rolul „fundamental și
profund”, al Bisericii Catolice, mai întâi, apoi al celei
Greco-Catolice la afirmarea conștiinței latinității noastre. Blăjenii
au fost „primii noștri mari europeni...prin greco-catolici au
venit la noi formele de cultură occidentală din secolul
XVIII.” Nicolae
Iorga scria că „târziu de tot am împrumutat și noi de la dânsele
- nu vorbim în ceea ce privește spiritul - o mulțime de lucruri,
care ne-au folosit.” Marele istoric scrie și despre trăsăturile
transmise de dascălii blăjeni, care au generat și întreținut lupta
pentru emanciparea noastră socială și națională:
„pasiunea pentru trecutul neamului nostru, respectul pentru înaintași,
dragostea pentru limba românească, iubirea de carte, hărnicia,
modestia în viață.”
Rolul
acestor școli, alături de care s-a întemeiat o tipografie și s-a
constituit o bibliotecă a fost de a extinde învățământul românesc
în Transilvania, de formare a preoților și dascălilor pentru școlile
sătești. Bursele acordate au permis multor români să facă
studii la Roma și Viena, care întorși în țară au contribuit la
dezvoltarea învățământului, a culturii și științei.
Episcopul Petru Pavel Aron a întemeiat 53 de școli românești
unite în protopopiatele Făgărașului,
Veneției, Sadului, Armeni, Calborului, Odorhei, Sânmărtin de Câmpie,
Gheorghieni, Trei Scaune. În timpul în care Gheorghe Șincai a
fost „director al școalelor naționale unite din Marele
Principat al Ardealului” rețeaua de școli s-a extins, cu încă
aproape 300 de școli, și s-a îmbunătățit structura și
programele școlare. După
1761, când, la Sibiu, s-a reînființat Episcopia Ortodoxă Română,
s-au înființat și școli sătești ortodoxe, a căror număr, după
o statistică din 1807, era de 125. Dar, cum spunea Ion Heliade Rădulescu,
marele început este Blajul, de unde a
răsărit soarele românilor. Evocând acele vremuri „cu
izvoare ale gândirii și cu râuri de cântări”, cum scria
Eminescu, ÎPS Virgil Bercea,
Episcop de Oradea al Bisericii Române Unite cu Roma și decanul
Facultății de teologie greco-catolică, a subliniat că astfel
„s-au creat și s-au bătătorit drumuri cu dublu sens, spre
și dinspre Blaj, pe șleaul cărora veneau țărănuși încălțați
în opinci și se întorceau, după ani de studii, cărturari
iubitori de limbă, de cultură, de neam.” Printre ei, Aron
Pumnul, Andrei Mureșanu. De
aici au plecat Samuel Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior. „Făclia
aprinsă” aici a fost dusă de Gheorghe Lazăr la București,
unde a înființat prima școală românească, de Ion Maiorescu a
purtat-o spre Craiova.
Prof.
univ. Ion Buzași, de la
Universitatea „1 decembrie 1918” din Alba Iulia a vorbit
despre acești înaintemergători și a făcut-o prin gândirea lui
Mihai Eminescu, care „ a intuit că generația pașoptistă
transilvăneană a continuat programul de emancipare națională și
socială a Școlii Ardelene.” Biruit-a gândul lui Inochentie
Micu Klein și, sublinia poetul Ion
Brad, „mica Romă eminesciană s-a născut dintr-o mănăstire
și din școlile ei”. Sămânța avea să dea rod, învățăceii
au devenit creatori de școală și douăzeci și doi dintre ei au
fost aleși ca membrii titulari, corespondenți sau de onoare ai
Academiei Române. Să-l amintim și pe Ion Bianu, „primul
mare organizator al Bibliotecii Academiei Române.” Emoționanta
evocare a stăruit asupra imaginii lui Petru Pavel Aron, a lui
Timotei Cipariu, „copilul de țăran care a învățat singur
cincisprezece limbi” intrați în legendă. La tipografia școlii
au fost tipărite, până în 1841,
peste trei mii de abecedare, catehisme și calendare care
ajungeau până în stele cele mai îndepărtate. Din aceste strădanii
a venit puterea unor cuvinte izvorâtoare de dăinuire: „Astăzi,
fraților, națiunile nu mai există decât numai prin cultură.
Popoarele fără cultură și cărora nu le pasă de progresul
umanității nu se mai numără. Cultura este condiția sine qua
non. Cultură și viață sau barbarie și moarte. Tertium non
datur.” În 1991, un alt fiu al Blajului, cardinalul Alexandru
Todea, membru de onoare al Academiei Române, spunea: „În
1848, ușile Catedralei au fost deschise. Simion Bărnuțiu, deși
vorbea împotriva celor de la putere, de la acest amvon și-a ținut
discursul istoric, ce a fost și va fi comentat până la sfârșitul
veacurilor: Toți au
fost buni români, dragii mei, uniți sau neuniți au strigat într-un
singur glas: Noi vrem să ne unim cu țara. Au presărat spini și pălămidă
pe cărarea vieții lor până în 1818. Uniți și neuniți, fără
problema religiei, toți au fost români și au dus la împlinire
ceea ce s-a strigat la Blaj, Cetatea Sfântă a neamului românesc.”
Cu
acest gând, poetul Ion Brad a încheiat: „orice român din
Ardeal, dar și din celelalte provincii românești, care și-a pus
pe frunte cununa Unirii din 1918, are dreptul să se considere un
fiul spiritual al Blajului.”
|