Din tara
  Din strainatate

 
  Editura Academiei
  Biblioteca Academiei

 

 

În ziua de 5 noiembrie 2004, în amfiteatrul Ion Heliade Radulescu al Bibliotecii Academiei Române a avut loc ședința comemorativă consacrată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Victor Babeș (1854 - 1926).


(imagini)

Ilustră personalitate a medicinii românești și mondiale

În Academia Română, la 24 martie 1895, Victor Babeș  rostea discursul de recepție „Despre transmiterea proprietăților imunisante prin sângele animalelor imunisante”.

După omagiul adus lui Gr. Cobălcescu, Victor Babeș a tratat pe larg tema, oprindu-se cu deosebire asupra „originii aparatelor de apărare ale organismului”, „imunității”, „vaccinării”, „măririi valorii sângelui terapeutic”, „încercărilor terapeutice la om”, a „tetanosului”, „dozării serului antitetanic” și „rolului seroterapiei”.

 La 41 de ani era o personalitate cunoscută și recunoscută a științelor medicale în România și  peste hotare. Fusese ales ca membru titular în 1893 și , în același an, a prezentat „Analele Institutului de Patologie și Bacteriologie” în care erau înfățișate o serie de  cercetări originale asupra mai multor boli infecțioase din țara noastră. De altfel, Victor Babeș avea să prezinte numerose comunicări relevante pentru preocupările sale, între care; „Progresele făcute în cunoașterea leprei la noi”, „Mijloace de apărare a organismului în contra unor infecțiuni”, „Încercări pentru descoperirea parazitului turbării”, „Leziunile sistemului nervos”, „Produsele specifice pelagrăi”, „Starea actuală a luptei contra tuberculozei”, „Originea și prevenirea febrei tifoide, paratifosului și a unor epizotii”, „Cercetări pentru a perfecționa tratamentul antirabic”, „În ce măsură știința românească a contribuit la combaterea epidemiilor de război”, „Concepțiunea nouă asupra importanței asociațiunilor microbiene”. Între 1899-1900 și apoi, între 1918-1919 a fost vicepreședinte al Academiei Române, pentru ca între 1922-1925 să dețină președinția Secțiunii Științifice. În 1924 dona Academiei  suma de 240.000 lei pentru instituirea unui premiu care să fie acordat celei mai bune „lucrări tipărită în limbile română, franceză sau germană asupra unui subiect medical”. Sunt doar câteva aspecte din viața și activitatea acestui mare savant, care îl îndreptățea pe Gheorghe Marinescu să afirme, în 1926, la trecerea sa spre cele veșnice, că a fost „cel care a purtat făclia științei românești timp de 40 de ani,...cel mai ilustru reprezentant al științei medicale românești.”

Pasiunea cercetării și creației 

La o sută cincizeci de ani de la naștere, Victor Babeș a fost omagiat în cadrul unei sesiuni științifice, organizată de Secția de Științe Medicale a Academiei Române. Sesiunea a fost onorată de participarea acad. Eugen Simion, președintele Academiei Române. Neîndoielnic, a fost un bun prilej de împreună aducere aminte a personalității lui Victor Babeș și, cum spunea acad. Maya Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, de a reînvăța istorie, de a vedea cât de adânci și puternice sunt rădăcinile cercetării științifice românești.

Născut 28 iulie 1854, Victor Babeș este fiul Vicențiu Babeș (1821-1907), membru fondator al Societății Academice Române, cu o bogată activitate de jurist, publicist și om politic. Ca om politic, Vicențiu Babeș a fost unul dinte cei mai activi luptători pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania, desfășurând o intensă activitate în Dieta de la Viena  și ca președinte al Partidului Național Român. Totodată, a  militat activ pentru autonomia Transilvaniei, pentru separarea Bisericii române de cea sârbă și pentru înființarea Mitropoliei Ortodoxe de la Sibiu (1864). A condus revista politică și literară „Albina” și a colaborat la publicațiile „Amicul poporului”, „Gazeta de Transilvania”, „Muza română și „Telegraful Român”.

Inițial, Victor Babeș a vrut să se facă actor, însă avea să renunțe curând pentru a urma studii de medicină la Budapesta și Viena, obținând, în 1978,  titlul de doctor al Facultății de Medicină din Viena. Își completează studiile în domeniul bacteriologiei în Germania și Franța, lucrând împreună cu Pasteur, Virchow și Koch.

La 33 de ani se întoarce în țară și devine profesor la Facultatea de Medicină din București pe care o slujește cu un devotament exemplar până la sfârșitul vieții. În anul 1887, înființa Institutul de Patologie și Bacteriologie din București, care astăzi îi poartă numele, fiind primul institut de cercetare științifică românească. Aici avea să fie organizat, în 1888, unul dintre primele centre de vaccinare antirabică din lume, după cel creat de Pasteur. În 1885, publicase, împreună cu A.V. Cornil, monumentala lucrarea „Les bactéries et leur rôle dans l’ètiologie, l’anatomie et histologie pathologique des maladies infectieuses”, distinsă cu premiul Monthyon. Dintre numeroasele sale contribuții, asupra cărora s-a revenit în comunicările prezentate, subliniindu-se valoarea de excepție a lucrărilor sale novatoare, mai amintim ceea  ce se numește metoda românească de tratament antirabic, lucrarea „Traité de la rage” (1921), distinsă cu premiul Briand,  care a rămas multă vreme instrumentul de bază care a contribuit la combaterea turbării. Tot lui i se datorează punerea în evidență a proprietăților imunizante ale sângelui total, apreciată ca descoperire a fenomenului de imunitate pasivă ce deschidea perspectiva seroterapiei. În laboratorul său, a preparat diferite seruri și vaccinuri pentru prevenirea și combaterea unor maladii transmisibile.

În peste 1300 de articole publicate, Victor Babeș a adus contribuții notabile în studiul turbării, leprei, difterie, tuberculozei, pelagrei, malariei. Lista poate continua cu descoperirea unor corpusculi virotici cu valoare de diagnostic în creierul animalelor turbate (corpusculii Babeș-Negri). În memoria sa au fost denumiți „babesii” agenții patogeni care provoacă unele boli la animale (babesioise). După Pasteur, cercetătorul român descoperă antagonismul dintre microbi, „concurența vitală”. Formulând principiul antibioticelor și al penicilinei,  om de știință român profețea că „în studiul acestui proces stă poate cheia viitorului.”  

Performanțe și priorități 

Acad. Laurențiu M. Popescu, director general al Institutului Național de Patologie și Cercetări Biomedicale „Victor Babeș” a prezentat patru aspecte ale activității savantului. „Locul în istoria României, mai precis în istoria științelor biomedicale românești, chiar europene și, de ce nu, mondiale; priorități științifice medicale; calitățile sale de organizator al cercetării științifice medicale și al serviciilor de sănătate publică; imaginea concretă rămasă posterității.” În domeniul medical, Victor Babeș este „cea mai importantă personalitate creatoare până la George Emil Palade, activitatea sa fiind prima demonstrație clară  spre universalitate a unui om de știință român.” În continuare, au fost prezentate pe larg zece dintre prioritățile,  într-o selecție, firește, subiectivă: concepția generală asupra procesului infecțios; principiul concurenței vitale a bacteriilor; descrierea a circa 50 de tipuri noi de bacterii și a granulațiilor metacromatice în bacterii; variabilitatea microbiană; studiul tratamentului turbării și, ca urmare descoperirea seroterapiei; contribuțiile în lepră, în tuberculoză, în holeră. A făcut așa-zisele plăci Petri, folosite azi în orice laborator. A fost primul care a formulat conceptul de interreație agent patogen-gazdă cu ideea „concurenței vitale” între bacterii. În „The Dictionary of cell and molecular biology””, apărut la Academic Press, Oxford, J.M. Locke și Jat Dow  consacră doi temeni  lui Victor Babeș. În studiul leprei, după Hansen care a descoperit agentul patogen, Babeș a descris întreaga anatomie patologică și a identificat o toxină - leprina - responsabilă de fenomenele neurotoxice din lepră. Împreună cu Levaditi, a descoperit forma actinomicetică a bacilului Koch.

Ca întemeietor al primului institut de cercetare din România, Victor Babeș spunea că „Institutul medical de cercetare trebuie să fie centru de cercetare, centru de învățământ medical, centru de producție de seruri și vaccinuri precum și for metodologic al politicii sanitare.” Credea cu tărie că aceste institute pot da idei bune politicii sanitare.

Pentru a prezenta imaginea lui Victor Babeș în istoria științelor medicale, acad. Laurențiu M. Popescu a amintit două mărturii grăitoare. Prima a unui profesor german care scria: „Toate exigențele științei mondiale sunt îndeplinite. Se știe că aici funcționează un Institut Pasteur pentru inoculări contra turbării, care, după câte cunosc, este, pe lângă cel din Paris, cel mai mare și mai cunoscut din lume.” A doua, omagiul adus  de Societatea Studenților în Medicină în care este scris: „Cercetări și demonstrații frământă neîncetat clădirea ce se înalță falnic pe cheiul Dâmboviței și care spune de departe străinilor că în România, știința este activă și că România este recunoscătoare marelui ei cetățean, Profesorul Victor Babeș, care și-a ridicat țara, prin munca și efortul său, la înălțimea tuturor statelor civilizate.” La acestea, mai adăugăm că  a fost membru al Academiei de Medicină din Paris și a primit Legiunea de Onoare, în grad de ofițer.   

Neliniștile unei conștiințe 

Care ar putea fi secretul acestor priorități care l-au impus pe Victor Babeș în elita comunității științifice europene? Dr. Radu Iftimovici l-a descifrat în necomformismul său. Cum sfârșitul secolului XIX a stat sub semnul unor aprige dispute conceptuale, Victor Babeș nu a ezitat să se implice, învățând „arta contestației” de la unii dintre maeștri săi,  R. Virchow și  R. Koch ș.a. Una dintre manifestări a fost „în ceea ce privește suita de dogme pasteuriene” și, în primul rând, „în interpretarea fenomenelor de antibioză și imunitate câștigată”. Mai precis, este vorba de antagonismul dintre microbi, numit de Pasteur  principiul „concurenței vitale” și interpretat ca o concurență pentru acapararea de materii nutritive. Considerată ca o „observație minoră” și aproape uitată, ipoteza este „dezgropată” de Victor Babeș, care a făcut o serie de experiențe ce aveau să uimească lumea științifică, punând la punct o tehnică ingenioasă de apreciere calitativă și cantitativă a gradului de „indiferență” sau de „inamiciție” dintre două sau mai multe specii bacteriene. În 1946, N.S. Heatley, laureat al Premiului Nobel pentru purificarea pentru purificarea penicilinei, în alocuțiunea de la Stckholm, după ce îi citează pe Pasteur și Joubert, afirmă că „datorăm lui V. Babeș ideea antibiozei”. S-au adus și alte exemple, care fac verosimilă ideea că avea un fel „scepticism generator de creativitate”, pentru că „starea sa firească a fost o perpetuă și dureroasă neliniște, un refuz al echilibrului dogmatic.”

Aceeași perpetuă neliniște l-a determinat, în tinerețe, să aibă și preocupări filosofice, acad.  Maya Simionescu amintind studiul „Considerațiuni asupra raportului științelor naturale către filosofie”, și „Credință și știință” În cel de al doilea, putem citi că „Știința este adevărul, este cunoașterea și întrebuințarea forțelor naturii spre fericirea omului...Este criminală risipa de bani dată oamenilor de nepregătiți, pseudosavanților care vor risipi acești bani fără să aducă nici un folos și care înjosesc știința românească.” Consemnează cu amărăciune că „statele nu sprijină eficace, moral și material cercetarea și asta se aplică, în special, statului român.”

Poate după modelul patern, medicul și cercetătorul vede și dincolo de cauzele propriu-zis științifice ale multor maladii și nu obosește să arate problemele noastre sociale și să condamne lipsa de grijă a statului pentru oameni. Considera că „ a se îngriji de păstrarea sănătății sau de recăpătarea ei, constituie una dintre sarcinile statului.” În 1901, în conferința „Boalele țăranului român”,  spune că „boalele de care suferă și moare țăranul sunt cauzate mai mult de neorientarea statului față de mijloacele de a combate boalele și de neîngrijirea statului pentru ridicarea stării economice a țăranului.” Întrebat care este leacul pelagrei, Babeș răspunde: „leacul pelagrei, al acestei boli a mizeriei, al acestei rușini naționale, vi-l spun eu: împroprietărirea țăranilor.” 

După un veac și jumătate... 

Acad. Victor Voicu, secretar general al Academiei Române, a pus în evidență, pe baza unei documentări exhaustive, imaginea lui Victor Babeș azi.  Am reținut cu deosebire datele privind nominalizarea lui Victor Babeș pentru Premiul Nobel, care „reliefează cel mai bine dimensiunea cu adevărat europeană a personalității sale”, știut că documentele Fundației Nobel sunt accesibile numai după  50 de ani. Astfel s-a putu vedea că, în perioada 1901-1949, din totalul celor 19 nominalizări românești pentru Premiul Nobel, 13 sunt pentru Victor Babeș.  Propunerile au fost semnate de profesori români, între care D. Gerota,  E. Juvara,  Gh. Marinescu, M. Minovici, A. Obregia, S. Nicolau, și vizau cercetările făcute pentru pelagră. Din nefericire,  nici una dintre acestea nu a ajuns să fie evaluată...

Rămâne pentru mereu un nume scris cu demnitate în istoria medicinii românești și mondiale, un model demn de urmat de toți cei care alegând medicina, depun și azi jurământul lui Hipcrate. Pentru ei sunt și azi deplin valabile cuvintele pe care Victor Babeș le rostea în 1915: „Este un act de cel mai pur patriotism dacă tineretul medical, entuziasmat pentru adevăr și progres, fiind în contact zilnic cu profesorii săi și cunoscători de mișcarea științifică din străinătate, a luat sub scutul său adevărata știință din această țară... Fiți convinși că nu este departe timpul unde drepturile și aspirațiunile României vor fi apreciate de areopagul Europei, nu după numărul ostașilor noștri, nu după agitațiunile politicienilor interesați, ci după valoarea culturală și civilizatoare a neamului românesc, care e reprezentată în prima linie prin știința română, nu după știința germană sau franceză transplantată, cu mai mult sau mai puțin succes la noi, dar prin ceea ce românii au creat nepieritor în țara lor și pentru care lumea civilizată le va fi recunoscătoare.”

Pe bună dreptate, prof.  univ. dr. Florin Popa, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a menționat că munca sa îndârjită, extraordinara capacitate de autoperfecționare a fost subordonată unui singur scop: alinarea suferințelor celor din jur, îmbunătățirea vieții oamenilor. „A împărtășit cu generozitate rezultatele muncii sale dedicată binelui general și nu recunoașterii sale.” Și poate nu este prea departe timpul când bustul lui Victor Babeș va fi așezat, spre o perpetuă  aducere aminte, in galeria marilor personalități medicale de la Universitatea „Carol Davila”.