În ziua de 17 ianuarie, în Sala de Consiliu a Academiei Române, a avut loc
ceremonia de semnare a acordului de colaborare între Academia Română și Academia de Științe a Moldovei de către acad. Eugen Simion, președintele Academiei Române și acad. Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe din Moldova.
În deschidere, acad. Eugen Simion a vorbit despre relațiile de colaborare dintre cele două academii și perspectiva dezvoltării lor pe viitor. Încă de la începuturile sale, Academia Română a fost Academia tuturor românilor și „noi avem o responsabilitate față de culturile și națiunile noastre.”
Președintele Academiei Române a dăruit oaspeților primul volum din manuscrisele faximilate ale lui Eminescu (alte exemplare vor fi trimise pentru bibliotecile din Moldova), Dicționarul General al Literaturii Române ș.a. În acest cadru, acad. Eugen Simion a propus înființarea unor librării comune de carte academica la București și Chișinău.
Răspunzând, acad. Gheorghe Duca, de curând ales ca președinte al Academiei de Științe din Moldova, a spus că această prima vizită a coincis fericit cu ziua în care se lansa primul volum din manuscrisele faximilate ale lui Mihai Eminescu. Noul acord semnat va marca o nouă etapă în relațiile de bună colaborare dintre cele două Academii, care pentru acad. Gheorghe Duca are trei semnificații. În primul rând, acest acord înseamnă continuitatea bunelor relații. Apoi, acest acord s-a făcut în perspectiva integrării europene a celor două țări. Darurile reciproce de cărți de valoare semnifică, la rândul lor, un schimb de idei din care împreună ne îmbogățim. Președintele Academiei de Științe din Moldova a dăruit președintelui Academiei Române mai multe lucrări apărute în ultima vreme.
Despre buna colaborare dintre țările noastre a vorbit și E.S. Victor Zlacerski, ambasadorul Republicii Moldova la București.
La ceremonie au participat acad. Maya Simionescu, acad. Florin Filip, acad. Marius Iosifescu, acad. Gheorghe Vlăduțescu, vicepreședinți ai Academiei Române, acad. Victor Voicu, secretar general al Academiei Române, membri ai Academiei Române, membri ai delegației Academiei de Științe a Moldovei.
Cum acad. Gheorghe Duca este specialist în chimie a avut o întâlnire cu membri Secției de Chimie și a vizitat institutele academice de profil.
În Acordul semnat se prevede, printre altele, schimburi de oameni de știință și specialiști; participarea la manifestări științifice internaționale; organizarea unor contracte internaționale; încurajarea schimbului de publicații științifice de specialitate; încurajarea participării la granturi naționale și internaționale; încurajarea participării la stagiile de pregătire a doctoratelor în institutele de cercetare ale celor două Academii.
|