Din tara
  Din strainatate

 
  Editura Academiei
  Biblioteca Academiei

 

 


 

COMUNICAT

În ziua de 20 octombrie, la Casa Oamenilor de Știință, s-a desfășurat sesiunea de comunicări științifice consacrată împlinirii a 215 ani de la moartea lui Adam Smith

Născut în anul 1773, Adam Smith și-a făcut studiile la universitatea din Glasgow, unde a audiat cursurile de limbile greacă și latină, matematică și filosofie morală. Între 1751-1764 a fost profesor la Universitatea din Glasgow, unde a predat cursuri de logică, apoi la catedra de filosofie morală care cuprindea prelegeri de teologie, etică drept și politică. În cadrul cursului de politică a acordat o importanță deosebită problemelor de economie, participând, totodată, la dezbaterile de economie de la Glasgow Economic Society. În 1767, revenit în orașul natal, Kirkcaldy, s-a consacrat elaborării operei sale fundamentale „Avuția națională”, apărută în trei volume, la Londra, în anul 1776. Între 1778-1790 a locuit la Edinburg, unde a îndeplinit funcția de comisar al vămilor din Scoția. Înainte de a muri, a cerut prietenilor să ardă cele 16 volume de scrieri. Își propusese să elaboreze o lucrare de dimensiuni ample, în care să înfățișeze un sistem social complet, din care a reușit să scrie doar „Avuția națională” și Teoria sentimentelor morale”. Dintre lucrările marelui economist scoțian mai amintim „Considerații cu privire la prima formare a limbilor și spiritul diferit al limbilor originare diferite” și „Eseuri politice”. Reținem definiția economiei politice înțeleasă ca „o ramură de cunoștințe ale omului de stat sau ale legiuitorului, care își propune două scopuri distincte: în primul rând de a procura populației un venit sau o subzistență abundentă sau, mai bine zis, de a o face capabilă să-și procure acest venit sau această subzistență abundentă; în al doilea rând, de a procura statului sau colectivității un venit suficient pentru serviciile publice. Ea își propune să îmbogățească în același timp și poporul și pe suveran”.

Despre principalele aspecte ale operei economice a lui A. Smith și ecourile contemporane au vorbit: 

  • Acad. Iulian Văcărel - „Concepțiile lui Adam Smith despre politicile financiare, fiscale și vamale”
  • Prof. Ivanciu Nicolae Văleanu - „Adam Smith și doctrina sa economică”
  • Prof. Ion Bulborea - „Adam Smith, părintele economiei politice”
  • Prof. Gheorghe Popescu - „Adam Smith și valorile liberalismului” 
  • Prof. Dan Popescu - „Adam Smith, componente naționale și sociale”

Au participat membri ai Academiei Române, cadre didactice universitare, specialiști, cercetători, discuția reliefând actualitatea unora dintre ideile acestui mare clasic al economiei politice.