În discursul de recepţie susţinut la 22martie/4 aprilie 1906, Dimitrie Onciul (1856-1923) afirma: „Istoria, ca cunoştinţă despre dezvoltarea oamenilor în manifestarea lor ca fiinţe sociale, are în vedere prezentul ca scop final. Ceea ce ea se caută să cunoască nu este atât faptul cum au fost oamenii în trecut, cât modul cum ei au devenit, ceea ce sunt în prezent...Deci, istoria are drept problemă nu atât a reconstitui trecutul, cât a explica prezentul cu ajutorul conştiinţei trecutului din resturile şi amintirile lui. Explicând prezentul, ea îndreaptă calea viitorului. Prin conştiinţa trecutului, a înţelege prezentul şi a îndrepta viitorul este problema cea din urmă şi tot rostul istoriei”. În răspunsul său, D. Sturdza elogia acest discurs, care „ne-a introdus astăzi în istoria românească pe poarta cea mare, de unde străluceşte adevărul”. 

În sesiunea ştiinţifică, desfăşurată în ziua de 16 octombrie în aula Academiei Române, organizată de Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, actualitatea acestui crez ştiinţific au fost pe larg ilustrată în comunicările prezentate de:

• Acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române - „Dimitrie Onciul şi Academia Română”; 

• Acad. Alexandru Zub, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie - „Dimitrie Onciul în contextul şcolii critice”; 

• Acad. Ştefan Ştefănescu - „Dimitrie Onciul. Savant, creator de şcoală istorică”; 

• Prof. Corneliu Lungu - „Dimitrie Onciul. Director general al Arhivelor statului”

• Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române - „Dimitrie Onciul şi mişcarea cultural-ştiinţifică din Transilvania la sfârşitul secolului al XIX-lea”.

Născut la Straja, Dimitrie Onciul şi-a făcut studiile liceale şi universitare la Cernăuţi, continuându-şi specializarea la Viena, unde a făcut studii de epigrafie latină, diplomatică, paleografie şi sigilografie. În capitala Austriei a activat în Societatea studenţilor români „România jună”. Întors în ţară, a fost profesor la liceul şi Şcoala Normală din Cernăuţi, unde a predat istoria şi limba română. În 1896, Dimitrie Onciul a venit la Universitatea din Bucureşti ca profesor de istorie veche a românilor şi, între 1919-1923, a fost decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie. Între 1900 şi 1923, Dimitrie Onciul a fost directorul Arhivelor Statului din Bucureşti.

Prin excelenţă un istoric al Evului Mediu, s-a dedicat cu prioritate problemelor legate de originea şi dezvoltarea poporului român şi formarea Ţărilor Româneşti. Dintre numeroasele sale lucrări amintim: „Dragoş şi Bogdan, fondatorii principatului românesc”, „Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinţei românilor în Dacia Traiană de A.D. Xenopol. Dare de seamă critică”, „Despre controversata chestiune română”, „Radu Negru şi originile Principatului Ţării Româneşti”, „Originile Principatelor Române”, „Românii în Dacia Traiană până la întemeierea Principatelor”, „Tradiţia istorică în chestiunea originilor române”. La acestea se mai adaugă lucrările de istorie a provinciilor româneşti cum sunt: „Bucovina Zür Geschichte der Bukowina”, „Maramureş”, Banat”, „Dobrogea” ca şi publicarea unor documente descoperite în arhivele de la Viena. Este considerat ca fiind ctitorul şcolii critice în istoriografia română şi de numele său se leagă şi înfiinţarea Comisiei Consultative Heraldice, căreia i-a fost şi întâiul preşedinte. În toate, D. Onciul a fost aşa cum îl caracteriza Vasile Pârvan: „Omul legilor, legămintelor şi legăturilor. El a fost înlănţuitorul: s-a înlănţuit pe sine şi pe alţii în ceea ce era orânduire prealabilă, poruncă legală a oamenilor, desfăşurarea minuţioasă a logicei, determinism absolut al metodei...şi-a înlănţuit în formele convenţiunii celei mai distinse gândul său, portul său, învăţătura sa, demnităţile sale, viaţa sa. Vor trece secole şi numele său va fi legat mereu de povestea epică a luptei cu taina cea mare a istoriei noastre”.

În 1889 Dimitrie Onciul a fost ales membru corespondent al Academiei Române şi membru titular în 1905, pentru ca între 1913-1916 să fie vicepreşedinte iar din 1920 şi până la sfârşitul vieţii preşedinte, fiind preşedinte al Secţiunii Istorice. Cum sublinia acad. Dan Berindei, „D. Onciul şi-a demonstrat necontenit ataşamentul său faţă de Academie ca şi hărnicia sa prin participarea la lucrări şi prin comunicările susţinute...fiind unul dintre cei mai harnici membrii ai Academiei, preocupat de ansamblul problemelor ei...

Dimitrie Onciul rămâne, la cei 150 de ani de la naştere şi peste 80 decenii de la încetarea sa din viaţă modelul unui cărturar de excepţie. Academia Română îi datorează recunoştinţă nu numai marelui istoric patriot ci şi celui care s-a implicat activ în existenţa ei, unul dintre preşedinţii ei încetat din viaţă la datorie. 

Dimitrie Onciul se impune ca o figură emblematică a patrimoniului nostru cultural şi a înaltei noastre instituţii. Şi această recunoştinţă a fost vizibilă în comunicările prezentate şi prin participarea a numeroşi membri ai Academiei Române, cercetători şi studenţi.