Ziua Mihai Eminescu (15 ianuarie 2007)

Acad. Eugen Simion a vorbit despre ziua de naştere a lui Eminescu ca ziua naţională a culturii româneşti, a spiritualităţii noastre, deşi sunt şi dintre cei care nu împărtăşesc această idee. Desigur, diversitatea părerilor este firească pentru democraţie şi fiecare are dreptul chiar să-l insulte pe Eminescu... 

Academia Română a iniţiat proiectul de editare a manuscriselor eminesciene şi, în 2005 a fost lansat primul volum, în 2006 alte cinci volume şi acum cel de al VII-lea. Manuscrisul 2260 este unul dintre cele mai importante deoarece aici găsim textele definitive şi variantele din creaţia lirică fundamentală a creaţiei eminesciene - Luceafărul, primele trei scrisori, Doina, Mai am un singur dor, Odă în metru antic, care pentru Nichita Stănescu reprezintă începutul modernităţii româneşti, Rugăciunea unui dac, apreciată în mod deosebit de Emil Cioran.

Mulţumind colaboratorilor şi amintind de „istoria” acestui volum, acad. Eugen Simion a subliniat: „Invit pe colegii mei din conducerea Academiei ca împreună să găsim soluţii ca în anul 2007 să publicăm zece volume. Putem, avem forţa spirituală necesară, avem şi tehnologia necesară”. „Acum proiectul lui Constantin Noica este început şi sperăm să-l ducem la capăt. Este o datorie a generaţiei actuale de intelectuali, de oameni de carte”. De ce ne place Eminescu? „Pentru că, spunea Constantin Noica, nu ne întoarcem niciodată cu mâinile goale de câte ori îl citim pe Eminescu. Şi îl citim des. Îl citim când suntem foarte tineri, îl citim la jumătatea vârstei, mai târziu când ne apropiem de capătul vieţii noastre. Este un poet pentru toate sensibilităţile, pentru toate vârstele”.

Plasticianul Mircia Dumitrescu a relatat odiseea facsimilării acestor manuscrise, mulţumind în mod special Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, directorului Liviu Moraru, pentru că, în ultimă instanţă, „este o carte de corectitudine faţă de manuscrisele eminesciene”. „Dacă deschidem aceste pagini de manuscris şi vedem gândul care se aşează peste un alt gând, cred că cei care îl denigrează pe Eminescu ar deveni mai calzi, mai iubitori pentru că văd mecanismul cerebral eminescian”. Acest efort se cuplează cu proiectul monumentului Eminescu făcut de Niculai Păduraru. 

În continuare, Dan Hăulică, membru corespondent al Academiei Române, a făcut o adevărată hermeneutică a monumentului dedicat lui Eminescu creat de Niculai Păduraru intitulată simbolic „Gândindu-mă la Eminescu”. Glosând, cunoscutul critic a spus că „prin Eminescu se deschide un fel de orizont al adolescenţei perpetue foarte important pentru vocea pe care noi putem s-o adăugăm unei Europe în construcţie...”. Sculptorul Niculai Păduraru, amintind de Paciurea, a făcut un portret care, fără să renunţe la figurativ, se ridică spre concepte fundamentale cum ar fi cosmosul sau geneza, „văile haosului” ş. a. , într-un fel de trimitere la gândurile esenţiale ale lui Eminescu ce are ca epigraf definiţia pe care şi-o dă Luceafărul: „Căci cerul este tatăl meu iar muma mea e marea”. Monumentul este conceput să fie pus în natură, în lacul poeziei eminesciene. „Nu e o pierdere în natură, ci o concretizare a unor pelerinaje posibile”. 

Au participat acad. Dan Berindei, acad. Marius Sala, vicepreşedinţi ai Academiei Române, acad. Ioan Păun Otiman, secretar general al Academiei Române, Niculae Onţanu, primarul sectorului II, membri ai Academiei Române, personalităţi ale vieţii noastre culturale, iubitori ai poeziei eminesciene.