În ziua de 31 mai, în Aula Academiei Române a avut
loc sesiunea specială cu
tema
„Dezvoltarea urbanistică a Capitalei - Orașul ca bun
cultural”
organizată de Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române
- CRIFST (detalii).
Rezoluție program
-
Recunoașterea importanței valorilor culturale în dezvoltarea urbanistică a Capitalei prin introducerea unui concept adecvat la fundamentul Planului Urbanistic General.
-
Perfectarea contextului legislativ (Legea urbanismului, Legea monumentelor istorice, Legea autorizării construcțiilor) pentru evitarea derapajelor abuzive.
-
Impunerea respectării prevederilor legale privind punerea în discuție publică a celor mai importante operațiuni urbanistice cu impact asupra peisajului bucureștean.
-
Publicarea proiectelor urbanistice promovate de administrația publică sau promotorii privați într-o publicație cu apariție periodică, eventual continuând tradiția „Gazetei municipale”.
-
Reunirea tuturor instituțiilor și personalităților interesate de viitorul Capitalei într-o structură adecvată care să monitorizeze evoluția ei urbanistică.
Declarația Academiei Române
|