COMUNICAT

 

 

În ziua de 6 septembrie 2012, la Casa Oamenilor de Știință, a fost lansat volumul

De ce  am devenit lingvist?
Omagiu academicianului Marius Sala

publicat cu ocazia împlinirii a 80 de ani

Apărut la Ed. Univers Enciclopedic Gold, coordonat de Emanuela Timotin și Ștefan Colceriu,
volumul cuprinde contribuțiile a 55 de lingviști din țară și de peste hotare.

Cartea a fost prezentată de criticul și istoricul literar Alex. Ștefănescu.

 

 

În ziua de 7 septembrie 2012,
în Aula Academiei Române

a avut loc ședința de sărbătorire a domnului academician
Marius Sala, vicepreședinte al Academiei Române,
cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani


PROGRAM

• Acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române
• Acad. Eugen Simion, președintele Secției de filologie și literatură
• Acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române
• Prof. univ. Valeria Guțu Romalo, membru de onoare al Academiei Române
• Prof. Gabriela Pană Dindelegan, membru corespondent al Academiei Române
Nicolae Mocanu, Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”, Cluj-Napoca
• Dr. Ștefan Colceriu, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti

Cuvântul sărbătoritului

 
copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006