21.11.2015

Profesorul Zeno Gheorghe Simon, membru corespondent al Academiei Române, a încetat din viață în ziua de 21 noiembrie 2015.

S-a născut la 23 aprilie 1935 la Timișoara. După terminarea studiilor liceale în orașul natal a urmat cursurile Universității București unde a fost remarcat de profesorul Ilie Murgulescu, sub conducerea căruia și-a elaborat și teza de doctorat.

Lucrările efectuate cu acest prilej au obținut prima recunoaștere odată cu acordarea premiului Academiei Române (1965). După o scurtă perioadă petrecută în cadrul Centrului de Chimie Fizică al Academiei Române, București, revine la Timișoara, unde activează succesiv la Centrul de Chimie, Baza din Timișoara a Academiei Române, Universitatea de Vest, Institutul de Medicină și Institutul de Chimie Timișoara. S-a dedicat cercetării științifice în domeniul aplicațiilor chimiei fizice în studiul interacției receptor efector și al reglajului celular, cercetări concretizate prin 324 lucrări publicate, 26 cărți de specialitate și cursuri universitare și peste 200 de comunicări.

Contribuția sa majoră la dezvoltarea cercetării chimice românești constă în crearea școlii timișorene de chimie computațională. Valoarea științifică a activității depuse este atestată de faptul că multe din publicațiile sale sunt citate în numeroase lucrări prestigioase din întreaga lume.

Activitatea profesorului Zeno Simon a fost recunoscută prin alegerea ca membru în societăți și organizații prestigioase – Academia de Științe Medicale din România (1994), Academia Română (1997), Grupul European de Studii în Proliferarea Celulară (1968), Comisia Imunologică – Filiala Timișoara (1972), Societatea de Biofizică a USSM (1977), Societatea de Biologie Celulară (1985), International QSAR & Modeling Society (1993), Societatea de Chimie din România (1994).

A fost onorat cu numeroase distinctii – Premiul "Gheorghe Spacu" al Academiei Române în anul 1965 pentru lucrări în domeniul reacțiilor monomoleculare fotochimice, Premiul Ministerului Invățământului în anul 1967, Premiul “Gheorghe Spacu” al Academiei Române pe anul 1993 pentru volumul “Modelling of Cancer Genesis and Cancer Prevention”, CRC Press, Boca Raton, Florida, 1991 (250 pag.).

Plecarea Profesorului Zeno Gheorghe Simon este o grea pierdere pentru comunitatea științifică românească, pentru Academia Română, Institutul de Chimie Timișoara, pentru toți cei care l-au iubit și prețuit.

† Dumnezeu să-l odihnească în pace †
 

22.10.2015

 

Comunitatea academică a primit cu întristare vestea că, în ziua de 22 octombrie, s-a stins din viață, acad. Mircea Ioan Valentin Săndulescu, președintele Secției de Științe Geonomice.

Născut în anul 1933, Mircea Săndulescu a absolvit Liceul „Gh. Lazăr” din Sibiu, după care a urmat cursurile Institutului de Petrol și Gaze, Facultatea de Geologie a Petrolului și, în anul 1972, a devenit doctor inginer în geologie.

În 1968 făcut un stagiu de specializare în geologie tectonică La Facultatea de Științe din Sorbona (Paris).

Și-a început cariera profesională ca geolog la Întreprinderea de Prospecțiuni și Laboratoare din București și a continuat, prin ani, ca cercetător la Institutul Geologic, Institutul de Geologie și Geofizică, la Institutul de Geologie al României din București, șef al Secției de hărți geologice, președinte al Consiliului Științific la Institutul Geologic din București. Excelența sa în cercetarea științifică a fost recunoscută și prin faptul că, de mai multe ori, a fost invitat ca profesor asociat la Universitatea „Pierre et Marie Curie” din Paris și la Universitatea „Joseph Fourier” din Grenoble. Cu o certă vocație de cercetător și o pasiune nedezmințită pentru științele pământului a adus contribuții notabile în domenii cum sunt geotectonica, geologia structurală și stratigrafia. S-a remarcat încă din 1958 când a participat la elaborarea primei hărți tectonice a României, experiență ce i-a permis ca apoi să fie coautor la întocmirea hărților tectonice ale Europei și ale lumii, sub egida UNESCO.

În activitatea de cercetare s-a dedicat unor probleme fundamentale dintre care reținem abordarea structurii Carpaților și Dobrogei, afirmându-se în unele ca precursor. S-a implicat performant în rezolvarea unor probleme fundamentale și cu caracter interdisciplinar ca geotectonică, geofizică sau geochimie, contribuind la descifrarea structurii scoarței pământului din țara noastră, a structurii adânci a Carpaților și a depresiunilor transilvană și panonică. Mai adăugăm contribuția la descifrarea prin folosirea metodelor de teledetecție sau de clarificare a condițiilor și modelului geotectonic din zona seismică Vrancea.

Toate aceste contribuții care îmbogățesc istoria științelor geonomice de la noi sunt cuprinse în studii și lucrări apărute în prestigioase publicații de specialitate din țară și de peste hotare. Menționăm între acestea: Sur certaines problèmes tectoniques des Carpathes et de leurs avant-pays (1966); La nappe de Hăghimaș, une nouvelle nappe de décollement dans les Carpathes Orientales (1967); Considérations sur la division des systèmes orogéniques (1969); Sur le hétérochronisme des phases tectogéniques alpines dans les Carpathes Roumaines (1971); Considerații asupra posibilităților de corelare a structurii Carpaților Orientali și Occidentali (1972); Tectonics of the Carpatho-Balkan Regions Roumanian Carpathians (1974); Essai de synthèse structurale des Carpathes (1975); Analyse géotectonique des chaines alpines situées autour de la Mer Noire occidentale (1980); Geotectonica României (1984); Cainozoic Geotectonic History of the Carpathians (1988); Some General Features of the Structure and the tectonic History of the Northern Margin of the Tethys between the Alps and Caucasus (1989); La Dobrogea dans le cadre de l’avant-pays carpatique (1992); Overview on Romanian Geology (1994); Atlas Peri-Tethys. Paleogeographical Maps (2000) ș.a.

Prestigiul omului de știință Mircea Săndulescu este atestat de alegerea sa în mai multe asociații și societăți de specialitate între care reținem membru al Societății Geologice a României, președinte al Comisiei Hărții Geologice a Asociației Geologice Carpato-Balcanice, membru al Comisiei Tectonice a Asociației Geologice Carpato-Balcanice, al Comisiei de redactare a Hărții tectonice a Europei și a lumii, membru de onoare al Societății Geologice a Franței. Se adaugă titlurile „honorary fellow” al Societății Geologice din S.U.A., membru al societăților de geologie din Bulgaria și Polonia, membru străin al Academiei Polone de Științe, membru al Academiei Europaea. A fost distins cu Premiul „Grigore Cobălcescu” al Academiei Române , cu Premiul „Prestwich” al Societății Geologice a Franței și cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer.

În 1991 fost ales membru corespondent al Academiei Române și a fost titularizat în 1994 pentru ca în 1995 să fie ales președinte al Secției de Științe Geonomie.

Cu plecarea spre nesfârșirea veșniciei a acad. Mircea Săndulescu comunitatea academică a pierdut un specialist de referință națională și internațională în științele pământului, un intelectual rafinat cu un caracter dârz, un coleg a cărui amintire va fi mereu însoțită de admirație pentru omul de știință exemplar și respect pentru intelectualul de înaltă ținută morală.

† Odihnească-se în pace †
 

03.08.2015

 

Comunitatea academică trăiește momente de întristare la stingerea din viață, în ziua de 3 august 2015, a medicului Laurențiu Mircea Popescu, membru titular al Academiei Române.

Născut la 15 aprilie 1944 la Câmpul Lung din jud. Argeș, Laurențiu Mircea Popescu a absolvit cursurile Facultății de Medicină Generală din București în anul 1967 și, în 1972, și-a luat doctoratul în științe medicale, după care a urmat cursuri de specializare în Olanda și SUA.

A parcurs toate treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor la Catedra de Biologie Celulară și Histologie, apoi rector al Facultății de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și director al Institutului de Patologie „Victor Babeș”.

De-a lungul anilor, a susținut o intensă activitate de cercetare ale cărei rezultate sunt recunoscute pe plan național și internațional. Astfel, folosind metode citochimice, ultra-structurale și de microanaliză cu raze X, a demonstrat în premieră mondială rolul fundamental al reticulului sarcoplastic în reglarea de dependentă de calciu a contracției musculaturii netede. Dintre contribuțiile sale mai reținem pe cele privind contracția mușchiului cardiac și mecanismele de apărare imună. Investigațiile histologice asupra leziunilor miocardice din ischemia cardiacă l-au condus la indicarea deschizătorilor de canale de potasiu ca o posibilă profilaxie a leziunilor produse de procesele ischemice-reperfuzie miocardică.

În ultimii ani, a coordonat echipa de specialiști de la Institutul „Victor Babeș” care au studiat cu rezultate apreciate ca revoluționare rolul telocitelor în regenerarea inimii.

Realizările cercetărilor sale sunt concretizate în aproximativ 200 de lucrări, studii, articole, rapoarte, manuale, scrise singur sau în colaborare cu alți specialiști, dintre care peste 800 apărute peste hotare. Menționăm dintre acestea „Influența sistemului nervos central în fibrinoliză”, „Biologia celulară”, „Ultrastructural Distribution of Calcium in Striated Muscle”, „Histologie medicală”, „Tratat de medicină internă. Bolile cardiovasculare”, „Effects of Protein Kinase C Inhibitors on Viral Entry and Infectivity”.

Ca recunoaștere a meritelor sale științifice, Laurențiu Mircea Popescu a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române în anul 1995, după ce, în, în 1991, fusese distins cu premiul „Victor Babeș”, și în 2001, a fost titularizat, îndeplinind un timp funcția de președinte al Secției de Științe Medicale. De asemenea, a mai fost ales vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale din România, membru al Academiei Polone de Științe Medicale, al Asociației Americane de Științe Avansate și al Academiei de Științe din New-York. A fost distins cu Medalia de Argint a Academiei din Paris - Universitatea „René Descartes”.

Cu plecarea spre veșnicie a acad. Laurențiu Mircea Popescu, comunitatea academică medicală pierde pe unul dintre prestigioșii săi reprezentanți ale cărui contribuții sunt înscrise în istoria științei, un om de o aleasă cultură generală, înzestrat cu acel l’esprit de finesse în cea mai valoroasă tradiție a slujitorilor lui Esculap.

† Odihnească-se în pace †
 

21.05.2015

 

ACADEMIA ROMÂNĂ
Anunță cu profund regret stingerea din viață a Profesorului emerit PANAITE MAZILU
membru de onoare al Academiei Române
în cadrul
Secției de Științe Tehnice
(21 martie 1915 - 21 mai 2015)

Comunicat

Născut pe 21 martie 1915, la Broșteni, în județul Vrancea, Panaite Mazilu a urmat studiile liceale la Iași, apoi cursurile Facultății de Construcții din Institutul Politehnic București, pe care le absolvă în 1938 și obține diploma de inginer constructor.

Și-a început activitatea ca inginer proiectant la Direcția de Studii și Arhitectură CFR, pentru ca mai apoi, între anii 1945-1986, să parcurgă toate gradele didactice în cadrul Institutului de Construcții din București, de la asistent la profesor emerit. Între 1952-1963 a fost profesor de Rezistența materialelor și Calcule speciale pentru utilaj petrolier la Institutul de Petrol și Gaze, și între 1952-1958 și 1993-1995 a fost profesor de Statica construcțiilor, Teoria elasticității, Stabilitatea construcțiilor, Plăci curbe subțiri și Calculul construcțiilor subterane la Academia Tehnică Militară.

Începând cu anul 1961 a condus lucrări de doctorat în specialitatea Mecanica construcțiilor. După 1990 a fost profesor de Statica, dinamica și stabilitatea construcțiilor la Universitatea Transilvania din Brașov.

Sunt de subliniat contribuțiile sale de pionierat în domeniul mecanicii construcțiilor, de exemplu generalizarea Metodei Cross, calculul spațial al cadrelor, introducerea calculului matricial, normele de rezistență la seisme, soluțiile de consolidare post-seism.

Cu prilejul împlinirii vârstei de o sută de ani, Academia Română, i-a conferit Diploma „Meritul academic“ pentru întreaga sa activitate prodigioasă.

† Odihnească-se în pace †
 

12.04.2015

 

ACADEMIA ROMÂNĂ
FILIALA TIMIȘOARA
Anunță cu profund regret, încetarea din viață a Academicianului TOMA DORDEA
(1 ianuarie 1921 – 11 aprilie 2015)

În ziua de 11 aprilie 2015 s-a stins din viață Academicianul Toma Dordea. S-a născut în localitatea Bungard, în apropierea Sibiului, la 1 ianuarie 1921, într-o familie de țărani modești, harnici, cinstiți, demni, care au sădit în inimile copiilor lor aceste calități umane. A urmat clasele primare obligatorii în localitatea natală. A absolvit Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu în 1940, iar apoi a urmat Facultatea de Electrotehnică din Timișoara în anii grei ai războiului și a absolvit-o în 1945 cu mențiunea „Magna cum laudae”. A devenit cadru didactic la această facultate trecând prin toate treptele universitare: asistent, conferențiar și profesor până în 1992. A fost aproape 40 de ani șef de catedră, 15 ani decan, 4 ani prorector. Activitatea didactică prodigioasă a profesorului Toma Dordea a fost susținută de înalta sa competență și pasiune pentru cunoaștere, de grija, dragostea, dar și exigența manifestată față de lungul șir al seriilor de studenți, sau mai tineri colaboratori. Începând din anul 1965, când a fost numit conducător de doctorat, a ridicat la un nivel superior activitatea de formare și de pregătire a inginerilor în specialitatea „Mașini electrice”. În această perioadă a proiectat, realizat și înzestrat Laboratorul de Mașini Electrice din noul local al facultății pentru ca activitatea de cercetare să se poată desfășura în cele mai bune condiții. În calitate de conducător de doctorat a îndrumat peste 50 de cercetători, care astăzi constituie un corp de elită al Școlii de mașini, aparate și acționări electrice, creată de profesorul Toma Dordea la Politehnica din Timișoara. Și-a orientat activitatea de cercetare științifică aproape în totalitate spre domeniul vast al mașinilor electrice, cu referire la teoria și ecuațiile mașinilor electrice, precum și la proiectarea, calculul și optimizarea acestor mașini. A făcut parte din numeroase comisii de recepție a unor complexe energetice realizate în țară și a participat la multe expertize tehnice. Rezultatele științifice obținute de profesorul Toma Dordea în activitatea de cercetare se regăsesc în cele peste 150 de lucrări științifice publicate, 16 cărți și 5 brevete de invenție. Drept recunoaștere a prodigioasei activități a profesorului Toma Dordea, Academia Română l-a primit în rândurile sale ca membru corespondent în 1991, iar în 1994 ca membru titular. A fost apoi 11 ani Președinte al Filialei din Timișoara a Academiei Române și ulterior 4 ani Președinte ad-interim la Filială, până în 2014. În paralel cu sarcinile administrative pe care le-a avut, a continuat fără întrerupere munca de cercetare. Matematica și calculatorul i-au marcat întreaga activitate, iar rațiunea și încrederea în puterea științei l-au călăuzit pe tot parcursul vieții. Ca urmare a recunoașterii prestigiului profesional, didactic sau științific, academicianul Toma Dordea a fost distins cu numeroase premii, titluri și medalii: Doctor Honoris Causa al universităților tehnice din Cluj-Napoca, Craiova, Timișoara, Baia Mare; Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, acordat de Președintele României în 2000; Cinci medalii obținute la diferite Saloane internaționale de invenții (Geneva, Bruxelles, Budapesta, București); Cetățean de onoare al Municipiului Timișoara, ș.a. Cu mintea-i neobosită, a muncit până în ultimele clipe ale vieții, lucrând la optimizarea înfășurărilor turbogeneratoarelor de la Cernavodă și Turceni. Prin despărțirea de academicianul Toma Dordea, învățământul superior, știința românească, lumea academică și foștii colaboratori suferă o grea pierdere. A fost o fire blândă, extrem de modestă, plină de bunătate și profundă generozitate, mereu disponibil să sprijine. Prin toate alesele calități intelectuale și umane, academicianul Toma Dordea și-a câștigat prețuirea și respectul tuturor celor care l-au cunoscut.

† Odihnească-se în pace †

22.02.2015

 

S-a stins din viață, în ziua de 22 februarie 2015, istoricul Camil Bujor Mureșanu, membru titular al Academiei Române, un nume de referință în istoriografia noastră contemporană.

Născut în 20 aprilie 1927, acad. Camil Mureșanu a absolvit Facultatea de Istorie din Cluj și în 1971 a devenit doctor în științe istorice.

A parcurs toate treptele ierarhiei universitare ajungând profesor la Facultatea de Istorie a Universității clujene, unde a predat diferite discipline - de la științe auxiliare ale istoriei la istoria modernă și universală.

În timp a mai ocupat funcțiile de decan al Facultății de Istorie, director al Institutului de Istorie din Cluj și „visiting professor” la Columbia University din New York.

Cercetările sale științifice acoperă o tematică amplă și diversă - de la problemele de istorie medievală a României la cele de istorie modernă universală. Rezultatele acestor preocupări se pot regăsi în numeroasele lucrări, apărute de-a lungul anilor din care reținem: „Focul ocrotit de ape. Revoluția în Țările de Jos”, „Revoluția burgheză din Anglia”, „Președinte la Casa Albă”, „Președinții Franței”, „Națiune, naționalism, evoluția naționalităților”, „Europa modernă”, „În templul lui Ianus. Studii și gânduri despre trecut și viitor”.

Ca traducător, a semnat versiunea românească a lucrării „Religia” de Georg Simmel și a volumului de „Maxime” al lui Publius Syrus. Totodată a colaborat la elaborarea unor lucrări de amploare ca „Istoria României” și „Atlasul istoric al României” . Acestea se adaugă celor peste 250 de studii și articole publicate în reviste științifice de profil în țară și peste hotare. Reținem astfel: „Relații internaționale europene în prima jumătate a secolului XVII”, „Declarația de independență a SUA”, „Secolul luminilor din Europa”, „Actualitatea ideilor politice ale lui John Locke”, „Etape și probleme din istoria presei în epoca modernă”.

Este un cunoscut și apreciat autor de manuale, cu ediții succesive, unele fiind traduse și peste hotare. Bogata sa activitate mai înscrie contribuția la editarea colecției de „Documente privind istoria României, a colecției „Documente privind istoria României. Transilvania”, „Documentele anului 1848 în Transilvania”.

Valoarea activității sale este recunoscută prin acordarea titlului de „Doctor Honoris Causa” al Universităților din Oradea și Timișoara. A mai deținut funcțiile de membru al Asociației Românilor Uniți, președinte al Comisiei Mixte de Istorie Româno-Maghiare a Academiei Române, membru corespondent al Asociației Sud-Est Europene de la Berlin. Municipiile Cluj-Napoca, Turda și Blaj l-au ales ca cetățean de onoare.

Prin plecarea dintre noi a acad. Camil Mureșanu, comunitatea academică pierde pe unul dintre distinșii ei membri a cărui operă a îmbogățit istoriografia noastră contemporană.

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006