Titlul de Doctor "Honoris Causa” acordat unor membri ai Academiei Române

 
Academicianul Marius ANDRUH
Președinte al Secției de Științe Chimice a Academiei Române

DOCTOR HONORIS CAUSA
al Universității din Angers, Franța

23 ianuarie 2018


Academicianul Marius Andruh, profesor la Facultatea de Chimie din cadrul Universității din București, a fost onorat marți, 23 ianuarie 2018, cu distincția Doctor Honoris Causa al Universității din Angers, Franța.

Distincția i-a fost conferită academicianului Marius Andruh pentru activitatea internațională remarcabilă în domeniul chimiei anorganice, al chimiei coordinative și al materialelor moleculare.

Marius Andruh este membru al Academiei Române din anul 2001 și președinte al Secției de Științe Chimice din 2009. Domeniile sale de interes științific și de cercetare sunt chimia combinațiilor complexe, chimia metalelor supramoleculare, ingineria cristalină și magnetismul molecular. Rezultatele cercetărilor sale sunt publicate în peste 250 de articole științifice, însumând aproape 7000 de citări la nivel mondial.

 

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006