| Academia Română 
																anunță cu 
																profund regret 
																stingerea din 
																viață joi, 21 
																mai 2015, a 
																profesorului 
																emerit Panaite 
																Mazilu, membru 
																de onoare al 
																Academiei Române 
																în cadrul 
																Secției de 
																Științe Tehnice.
 
 Cu două luni în 
																urmă, pe 17 
																martie 2015, 
																Academia Română 
																îl omagia pe 
																profesorul 
																Panaite Mazilu 
																la împlinirea a 
																100 de ani, în 
																sesiune 
																specială, 
																conferindu-i 
																Diploma "Meritul 
																Academic" pentru 
																întreaga 
																activitate. 
																Astăzi, Academia 
																Română este în 
																doliu.
 
 România a 
																pierdut cel mai 
																reputat inginer 
																constructor al 
																său. Casa Presei 
																Libere, 
																Aeroportul 
																Otopeni, cupola 
																nouă de la 
																Pavilionul 
																expozițional 
																București, 
																barajul de la 
																Vidraru, sala de 
																sport din 
																Cluj-Napoca, 
																podurile peste 
																Dunăre 
																Giurgeni-Vadul 
																Oii și 
																Fetești-Cernavodă, 
																Teatrul 
																Național, Sala 
																Palatului, 
																Palatul 
																Parlamentului, 
																Spitalul 
																Brâncovenesc din 
																București, 
																Castelul Peleș, 
																acoperișul gării 
																din Brașov sunt 
																numai câteva 
																dintre 
																numeroasele 
																construcții 
																importante, 
																emblematice 
																pentru România, 
																care poartă 
																amprenta 
																inginerului 
																Panaite Mazilu.
 
 Specialist 
																deopotrivă în 
																rezistența 
																materialelor și 
																în probleme de 
																dinamică, a 
																elaborat teoria 
																structurilor 
																rezistente la 
																cutremure și a 
																identificat 
																soluții practice 
																pentru o serie 
																de imobile, 
																coordonând după 
																cutremurul din 
																1977, în 
																calitate de 
																expert, 
																proiectele de 
																consolidare a 
																Cazinoului din 
																Sinaia, 
																Tribunalului și 
																Teatrului din 
																Focșani, cupolei 
																Facultății de 
																Drept, 
																complexului 
																Bucur Obor, 
																precum și 
																expertizarea a 
																numerose clădiri 
																din București și 
																din țară. 
																Colaboratorii 
																apropiați, ei 
																înșiși 
																specialiști 
																reputați, 
																recunosc cu 
																uimire că 
																profesorul lor 
																"simțea 
																structura 
																clădirii și 
																dinamica 
																materialelor".
 
 Colegii, 
																discipolii, 
																specialiștii îl 
																caracterizează 
																în mod unanim 
																drept spirit 
																inovativ, cu un 
																fler deosebit, 
																într-un domeniu 
																care cere 
																rigoare și 
																exactitate, 
																ingineria 
																construcțiilor, 
																oferind soluții 
																creative pentru 
																probleme 
																delicate de 
																reabilitare și 
																consolidare a 
																clădirilor 
																vechi, edificii 
																de importanță 
																majoră pentru 
																patrimoniul 
																cultural și 
																industrial 
																românesc.
 
 Activitatea 
																profesorului și 
																inginerului 
																Panaite Mazilu, 
																ajuns la vârsta 
																de 100 de ani, a 
																fost reflectarea 
																unei vocații 
																împlinite. 
																Profesor 
																universitar 
																emerit, cu o 
																strălucită și 
																lungă carieră 
																didactică, a 
																predat la 
																Universitatea 
																Tehnică de 
																Construcții 
																București, unde 
																a fost șeful 
																Catedrei de 
																Rezistența 
																Materialelor. A 
																pregătit 50 de 
																promoții de 
																ingineri 
																constructori și 
																a condus 30 de 
																lucrări de 
																doctorat. O 
																pleiadă de 
																proiectanți 
																eminenți și 
																profesori 
																emblematici i-au 
																fost studenți și 
																discipoli.
 
																	
																	"Întreaga 
																	sa viață a 
																	fost una de 
																	studiu, 
																	perfecționare, 
																	punere în 
																	practică a 
																	imensului 
																	bagaj de 
																	cunoștințe 
																	pe care le-a 
																	acumulat în 
																	decursul 
																	anilor și pe 
																	care le 
																	împărtășește 
																	cu 
																	generozitate. 
																	Generații 
																	după 
																	generații de 
																	constructori 
																	l-au avut 
																	profesor sau 
																	mentor. Sute 
																	de proiecte 
																	au purtat 
																	girul 
																	specialistului 
																	remarcabil, 
																	ale cărui 
																	soluții 
																	inginerești 
																	și calcule 
																	s-au dovedit 
																	valabile la 
																	cea mai dură 
																	probă – 
																	proba 
																	timpului"
																	spunea 
																	despre ing. 
																	Panaite 
																	Mazilu, la 
																	aniversarea 
																	centenarului 
																	de viață, 
																	acad. Bogdan 
																	C. 
																	Simionescu, 
																	Vicepreședinte 
																	al Academiei 
																	Române. 
																	Prof. Dan 
																	Dubină, 
																	membru 
																	corespondent 
																	al Academiei 
																	Române, îl 
																	definește 
																	astfel: 
																	"Profesor de 
																	structuri și 
																	constructor 
																	de ingineri". 
																	La primirea 
																	titlului de 
																	membru de 
																	onoare al 
																	Academiei 
																	Române, în 
																	1993, ing. 
																	Panaite 
																	Mazilu 
																	afirma: "Am 
																	început 
																	relația mea 
																	cu Academia 
																	Română la 
																	vârsta 
																	studenției, 
																	în calitate 
																	de bursier 
																	al Bursei 
																	Adamachi, 
																	continui 
																	relația mea 
																	cu Academia 
																	Română în 
																	calitate de 
																	membru de 
																	onoare, care 
																	este pentru 
																	mine un fel 
																	de Premiu 
																	Adamachi." 
																Academia Română 
																și școala de 
																construcții 
																românească își 
																iau rămas bun de 
																la profesorul 
																emerit care a 
																format și 
																îndrumat 
																generații de 
																ingineri 
																constructori 
																de-a lungul a 70 
																de ani de 
																carieră puși sub 
																semnul pasiunii, 
																responsabilitații, 
																inteligenței și 
																dăruirii. 
																Înmormântarea va 
																avea loc 
																duminică, 24 mai 
																2015, la ora 
																13.00, la 
																Cimitirul Bellu. 
																* * * 
																Născut pe 21 
																martie 1915, la 
																Broșteni, în 
																județul Vrancea, 
																Panaite Mazilu a 
																urmat studiile 
																liceale la Iași, 
																apoi cursurile 
																Facultății de 
																Construcții din 
																Institutul 
																Politehnic 
																București, pe 
																care le absolvă 
																în 1938 și 
																obține diploma 
																de inginer 
																constructor. 
																Și-a început 
																activitatea ca 
																inginer 
																proiectant la 
																Direcția de 
																Studii și 
																Arhitectură CFR, 
																pentru ca mai 
																apoi, între anii 
																1945-1986, să 
																parcurgă toate 
																gradele 
																didactice în 
																cadrul 
																Institutului de 
																Construcții din 
																București, de la 
																asistent la 
																profesor emerit. 
																Între 1952-1963 
																a fost profesor 
																de Rezistența 
																materialelor și 
																Calcule speciale 
																pentru utilaj 
																petrolier la 
																Institutul de 
																Petrol și Gaze, 
																și între 
																1952-1958 și 
																1993-1995 a fost 
																profesor de 
																Statica 
																construcțiilor, 
																Teoria 
																elasticității, 
																Stabilitatea 
																construcțiilor, 
																Plăci curbe 
																subțiri și 
																Calculul 
																construcțiilor 
																subterane la 
																Academia Tehnică 
																Militară. 
																Începând cu anul 
																1961 a condus 
																lucrări de 
																doctorat în 
																specialitatea 
																Mecanica 
																construcțiilor. 
																După 1990 a fost 
																profesor de 
																Statica, 
																dinamica și 
																stabilitatea 
																construcțiilor 
																la Universitatea 
																Transilvania din 
																Brașov. Sunt de 
																subliniat 
																contribuțiile 
																sale de 
																pionierat în 
																domeniul 
																mecanicii 
																construcțiilor, 
																de exemplu 
																generalizarea 
																Metodei Cross, 
																calculul spațial 
																al cadrelor, 
																introducerea 
																calculului 
																matricial, 
																normele de 
																rezistență la 
																seisme, 
																soluțiile de 
																consolidare 
																post-seism. Cu 
																prilejul 
																împlinirii 
																vârstei de o 
																sută de ani, 
																Academia Română, 
																i-a conferit 
																Diploma "Meritul 
																academic" pentru 
																întreaga sa 
																activitate 
																prodigioasă. |