A murit ing. Panaite Mazilu,
patriarhul construcţiilor româneşti

Academia Română anunţă cu profund regret stingerea din viaţă joi, 21 mai 2015, a profesorului emerit Panaite Mazilu, membru de onoare al Academiei Române în cadrul Secţiei de Ştiinţe Tehnice.

Cu două luni în urmă, pe 17 martie 2015, Academia Română îl omagia pe profesorul Panaite Mazilu la împlinirea a 100 de ani, în sesiune specială, conferindu-i Diploma "Meritul Academic" pentru întreaga activitate. Astăzi, Academia Română este în doliu.

România a pierdut cel mai reputat inginer constructor al său. Casa Presei Libere, Aeroportul Otopeni, cupola nouă de la Pavilionul expoziţional Bucureşti, barajul de la Vidraru, sala de sport din Cluj-Napoca, podurile peste Dunăre Giurgeni-Vadul Oii şi Feteşti-Cernavodă, Teatrul Naţional, Sala Palatului, Palatul Parlamentului, Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti, Castelul Peleş, acoperişul gării din Braşov sunt numai câteva dintre numeroasele construcţii importante, emblematice pentru România, care poartă amprenta inginerului Panaite Mazilu.

Specialist deopotrivă în rezistenţa materialelor şi în probleme de dinamică, a elaborat teoria structurilor rezistente la cutremure şi a identificat soluţii practice pentru o serie de imobile, coordonând după cutremurul din 1977, în calitate de expert, proiectele de consolidare a Cazinoului din Sinaia, Tribunalului şi Teatrului din Focşani, cupolei Facultăţii de Drept, complexului Bucur Obor, precum şi expertizarea a numerose clădiri din Bucureşti şi din ţară. Colaboratorii apropiaţi, ei înşişi specialişti reputaţi, recunosc cu uimire că profesorul lor "simţea structura clădirii şi dinamica materialelor".

Colegii, discipolii, specialiştii îl caracterizează în mod unanim drept spirit inovativ, cu un fler deosebit, într-un domeniu care cere rigoare şi exactitate, ingineria construcţiilor, oferind soluţii creative pentru probleme delicate de reabilitare şi consolidare a clădirilor vechi, edificii de importanţă majoră pentru patrimoniul cultural şi industrial românesc.

Activitatea profesorului şi inginerului Panaite Mazilu, ajuns la vârsta de 100 de ani, a fost reflectarea unei vocaţii împlinite. Profesor universitar emerit, cu o strălucită şi lungă carieră didactică, a predat la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, unde a fost şeful Catedrei de Rezistenţa Materialelor. A pregătit 50 de promoţii de ingineri constructori şi a condus 30 de lucrări de doctorat. O pleiadă de proiectanţi eminenţi şi profesori emblematici i-au fost studenţi şi discipoli.

"Întreaga sa viaţă a fost una de studiu, perfecţionare, punere în practică a imensului bagaj de cunoştinţe pe care le-a acumulat în decursul anilor şi pe care le împărtăşeşte cu generozitate. Generaţii după generaţii de constructori l-au avut profesor sau mentor. Sute de proiecte au purtat girul specialistului remarcabil, ale cărui soluţii inginereşti şi calcule s-au dovedit valabile la cea mai dură probă – proba timpului" spunea despre ing. Panaite Mazilu, la aniversarea centenarului de viaţă, acad. Bogdan C. Simionescu, Vicepreşedinte al Academiei Române.

Prof. Dan Dubină, membru corespondent al Academiei Române, îl defineşte astfel: "Profesor de structuri şi constructor de ingineri".

La primirea titlului de membru de onoare al Academiei Române, în 1993, ing. Panaite Mazilu afirma: "Am început relaţia mea cu Academia Română la vârsta studenţiei, în calitate de bursier al Bursei Adamachi, continui relaţia mea cu Academia Română în calitate de membru de onoare, care este pentru mine un fel de Premiu Adamachi."

Academia Română şi şcoala de construcţii românească îşi iau rămas bun de la profesorul emerit care a format şi îndrumat generaţii de ingineri constructori de-a lungul a 70 de ani de carieră puşi sub semnul pasiunii, responsabilitaţii, inteligenţei şi dăruirii.

Înmormântarea va avea loc duminică, 24 mai 2015, la ora 13.00, la Cimitirul Bellu.

* * *

Născut pe 21 martie 1915, la Broşteni, în judeţul Vrancea, Panaite Mazilu a urmat studiile liceale la Iaşi, apoi cursurile Facultăţii de Construcţii din Institutul Politehnic Bucureşti, pe care le absolvă în 1938 şi obţine diploma de inginer constructor. Şi-a început activitatea ca inginer proiectant la Direcţia de Studii şi Arhitectură CFR, pentru ca mai apoi, între anii 1945-1986, să parcurgă toate gradele didactice în cadrul Institutului de Construcţii din Bucureşti, de la asistent la profesor emerit. Între 1952-1963 a fost profesor de Rezistenţa materialelor şi Calcule speciale pentru utilaj petrolier la Institutul de Petrol şi Gaze, şi între 1952-1958 şi 1993-1995 a fost profesor de Statica construcţiilor, Teoria elasticităţii, Stabilitatea construcţiilor, Plăci curbe subţiri şi Calculul construcţiilor subterane la Academia Tehnică Militară. Începând cu anul 1961 a condus lucrări de doctorat în specialitatea Mecanica construcţiilor. După 1990 a fost profesor de Statica, dinamica şi stabilitatea construcţiilor la Universitatea Transilvania din Braşov. Sunt de subliniat contribuţiile sale de pionierat în domeniul mecanicii construcţiilor, de exemplu generalizarea Metodei Cross, calculul spaţial al cadrelor, introducerea calculului matricial, normele de rezistenţă la seisme, soluţiile de consolidare post-seism. Cu prilejul împlinirii vârstei de o sută de ani, Academia Română, i-a conferit Diploma "Meritul academic" pentru întreaga sa activitate prodigioasă.

Biroul de presă al Academiei Române