Academicianul
Cornel Țăranu
este invitat, în
data de 23
septembrie 2016,
la Institutul
Cultural Român
din New York
pentru a
prezenta, în
sala Auditorium,
conferința
„Restituiri
enesciene“.
Evenimentul este
dedicat
aniversării a
135 de ani de la
nașterea lui
George Enescu.
Subiectul
conferinței este
axat pe munca de
recuperare a
câtorva
manuscrise
enesciene
neterminate și
finalizarea unor
proiecte ale
marelui
compozitor.
Potrivit
schițelor
originale,
compozitorul
Cornel Țăranu a
asamblat
manuscrisul
lucrării „Suite
roumaine“, a
cărei parte I,
„Deșteaptă-te,
române“, a fost
interpretată în
primă audiție
absolută la
Cluj-Napoca în
25 noiembrie
2015; tot astfel
compozitorul
Cornel Țăranu a
finalizat și
orchestrat
„Caprice
roumain“ pentru
vioară și
orchestră al lui
Enescu,
„Simfonia nr.
5“, părțile I și
IV sau poemul
vocal-simfonic
„Strigoii“
pentru soprană,
tenor, bariton,
cor și
orchestră, pe
versuri de Mihai
Eminescu.
Conferința va fi
urmată de
recitalul
susținut de
ilustrul pianist
Théodore
Paraskivesco.
Recitalul
intitulat „O
plimbare
muzicală de la
J.S. Bach la
George Enescu“
va cuprinde
piese celebre de
Bach, Scarlatti,
Mozart,
Beethoven,
Schubert,
Schumann,
Chopin, Brahms,
Rachmaninoff,
Debussy, Bartok,
Enescu.
***
La sfârșitul
lunii septembrie
2016, acad.
Cornel Țăranu va
fi invitatul
Wayne State
University
Department of
Music, din
Detroit, pentru
a participa la
trei evenimente.
În 28
septembrie,
compozitorul
Cornel Țăranu va
susține un
workshop și un
seminar pentru
clasa de
compoziție a
Wayne State
University
Department of
Music. În 30
septembrie, tot
în cadrul Wayne
State
University,
Department of
Music, va
participa la o
masă rotundă cu
tema „A fi
compozitor în
România“. În
aceeași zi, va
dirija
compoziția sa
„Prolegomenes“
și alte lucrări,
în cadrul unui
concert, la
Schaver Recital
Hall, Wayne
State
University. |