Biblioteca
Academiei Române
lansează joi, 8
decembrie 2016,
la ora 13.00, în
amfiteatrul „Ion
Heliade
Rădulescu“,
ediția
facsimilată a
traducerii
„Erotocritului“
în limba română,
varianta
muntenească,
facsimil
realizat după
manuscrisul
românesc 3514
aflat în
patrimoniul
Cabinetului de
Manuscrise și
Carte Rară.
La eveniment vor
participa acad.
Eugen Simion,
președintele
Secției de
filologie și
literatură,
acad. Răzvan
Theodorescu,
președintele
Secției de arte,
arhitectură și
audiovizual,
acad. Florin
Filip, director
general al
Bibliotecii
Academiei
Române, prof.
univ. dr. Gh
Chivu și prof.
univ. dr. Mircia
Dumitrescu,
membri
corespondenți ai
Academiei
Române, prof.
univ. dr.
Gabriel
Ștrempel, membru
de onoare al
Academiei
Române, conf.
univ. dr. Ioan
Cristescu,
director al
Muzeului
Literaturii
Române.
Poemul
„Erotocrit“,
atribuit lui
Vincenzo
Cornaro, are o
vechime de peste
300 de ani,
fiind recunoscut
drept capodopera
literară a
Renașterii
cretane. Prima
publicare a avut
loc la Veneția
în 1713, iar
până în zilele
noastre s-a
conservat un
singur manuscris
în limba greacă,
din 1710,
păstrat la
British Library.
La originea sa
se află romanul
cavaleresc
medieval francez
„Paris et
Vienne“ (sec.
XV), cartea,
celebrând
puterea
dragostei. Scris
în versuri și în
proză,
„Erotocritul“ a
fost repede
absorbit în
cultura orală
din Creta și a
rămas mereu
popular în
rândul
cititorilor
greci.
În limba română
a fost tradus
pentru prima
oară în sec. al
XVIII-lea,
cunoscând o
largă circulație
în literatura
populară. Prima
traducere
aparține lui
Hristodor Ioan
Trapezuntul,
realizată între
1770-1780, iar a
doua oară, unui
anonim. Vasile
Vârnav, copist
din Botoșani, a
folosit
traducerea
anonimă, pe care
a prelucrat-o,
încercând să
plaseze acțiunea
într-un mediu cu
specific
românesc.
De-a lungul
timpului, poate
mai mult decât
oricare alt
roman cu
caracter
popular,
„Erotocritul“
s-a bucurat de o
largă răspândire
în spațiul
românesc,
îndeosebi în
vremea domniilor
fanariote. Mulți
boieri de seamă
din Valahia, din
familiile Ghica,
Văcărescu,
Golescu,
Brâncoveanu,
Filipescu, Suțu,
Știrbei sau
Balș, Beldiman,
Sturdza,
Negruzzi din
Moldova, au fost
interesați de
conținutul
acestui roman și
au contribuit cu
bani la copierea
și răspândirea
lui.
Astfel, numărul
manuscriselor
care s-au
păstrat, atât
din traducerea
moldovenească în
proză, cât și
din traducerea
muntenească,
este destul de
mare, cele mai
multe dintre ele
aflându-se la
Biblioteca
Academiei
Române.
Din cele 12
manuscrise care
reprezintă
varianta
muntenească a
traducerii
„Erotocritului“,
Vasile Grecu
consideră că
manuscrisul
copiat la
București în
1787 de
logofătul Ioniță
și ilustrat de
Petrache
logofăt,
respectiv
manuscrisul
românesc 3514,
publicat acum în
facsimil alături
de transcrierea
textului
chirilic, în
îngrijirea d-nei
Gabriela
Dumitrescu, șefa
Cabinetului de
Manuscrise și
Carte Raraă al
Bibliotecii
Academiei
Române, este cel
mai aproape de
original. |