Biblioteca
Academiei
Române, prin
Cabinetul de
Stampe,
organizează în
perioada 10-20
octombrie 2018
expoziția „Iosif
Iser - gravor“.
Vernisajul va
avea loc în Sala
„Theodor
Pallady“ din
Calea Victoriei
nr. 125,
miercuri, 10
octombrie 2018,
ora 13:30.
Expoziția „Iosif
Iser - gravor“
este cea de-a
doua expoziție
pe care
Biblioteca
Academiei Române
o dedică marelui
artist român în
acest an, când
se împlinesc 60
de ani de la
moartea sa.
Dacă la
sfârșitul lunii
mai au fost
expuse aproape
100 de lucrări
din generoasa
operă grafică a
lui Iser (peste
700 de desene se
află numai în
colecțiile
Bibliotecii
Academiei
Române), acum
Cabinetul de
Stampe oferă
publicului
întâlnirea cu
Iosif Iser
gravorul, o
componentă mai
puțin studiată
de exegeții săi
și căreia
artistul însuși
nu-i consacră
decât 10 ani,
întrucât migala
caracteristică
lucrului în
gravură nu era
tocmai pe măsura
firii sale
tumultoase. A
realizat însă
aproape 60 de
gravuri, într-un
număr restrâns
de teme, pe care
le regăsim și în
desenul și în
pictura sa:
tătăroaice,
țărănci din
Argeș, nuduri,
odalisce și
balerine,
spaniole, femei
în interior,
câteva portrete
și peisaje.
Cătălina
Macovei, șefa
Cabinetului de
Stampe,
informează că
„Biblioteca
Academiei Române
deține ciclul
aproape complet
al lucrărilor
realizate de
Iosif Iser, mai
ales în tehnica
point sèche-ului
(gravură cu ac
rece), de la
stadiul de
épreuve
d’artiste la
stadiile
numerotate sau
chiar la tiraje
târzii, ceea ce
scoate în
evidență
complexitatea
acestui aspect
din creația sa
artistică și ne
determină să-l
situăm, alături
de alți artiști
români și
străini
contemporani cu
el în rândul
gravorilor
moderni care
merită să fie
studiați și să
îmbogățească
patrimoniului
colecțiilor de
prestigiu“.
Biblioteca
Academiei Române
oferă
specialiștilor
și publicului
iubitor de artă
o expoziție
eveniment, în
care vor fi
prezente 74 de
garvuri, alături
de opera
artistului român
fiind expuse
câteva lucrări
aparținând
prietenilor săi
francezi pe care
i-a frecevantat
în perioada sa
pariziană la
Academia Liberă
a lui Othon
Friesz: André
Derain, D. E.
Galanis, Jules
Pascin.
Expoziția va fi
deschisă în
perioada 10-20
octombrie 2018
și poate fi
vizitată de luni
până vineri, în
intervalul orar
10-16.
|