5 noiembrie 2018

Protocol de colaborare între Academia Română și
Societatea Română de Radiodifuziune


Academia Română și Societatea Română de Radiodifuziune vor semna marți, 6 noiembrie 2018, un protocol de colaborare mediatică și culturală. Semnarea protocolului va avea loc în Sala de Prezidiu a Academiei Române, la ora 13, cu participarea presei, și va fi onorată de prezența acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, și a domnului Georgică Severin, director general al Societății Române de Radiodifuziune.

Protocolul dintre cele două prestigioase instituții, ambele cu misiune națională încă de la înființare, vizează valorificarea potențialul mediatic și educativ al Radioului public, cel mai dinamic și obiectiv mijloc de informare în masă, și promovarea superioară a performanțelor culturale și științifice realizate în Academia Română și în institutele sale de cercetare.

În cadrul acestui parteneriat, Academia Română și Societatea Română de Radiodifuziune își propun desfășurarea unor proiecte comune cu caracter cultural, științific și educativ, având ca obiectiv principal promovarea culturii și identității naționale, a valorilor limbii și literaturii române, a istoriei naționale, a științei și artelor românești.

Principiile de concretizare a prevederilor acestui protocol sunt: sprijinirea liberei circulații a ideilor în știința și cultura românească, promovarea valorilor democratice și etice, prezentarea publicului din România și din străinătate a marilor personalități științifice și culturale ale Academiei Române, difuzarea datelor științifice de interes public legate de cercetările Academiei Române, promovarea manifestărilor științifice și culturale naționale și internaționale.

Semnarea protocolului de colaborare dintre Academia Română și Societatea Română de Radiodifuziune are loc într-un moment festiv special, când Radio România sărbătorește 90 de ani de la înființare, fiind prima societate națională de radio din România și cel mai longeviv post radiofonic românesc.

Biroul de presă al Academiei Române

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006