Academia Română,
în parteneriat
cu Institutul de
Speologie „Emil
Racoviță“ al
Academiei Române
și Comisia
Națională Română
pentru UNESCO,
va organiza joi,
15 noiembrie
2018, sesiunea
științifică
dedicată
speologului și
biologului român
Emil Racoviță,
cu prilejul
împlinirii a 150
de ani de la
naștere.
Evenimentul va
avea loc în Aula
Academiei
Române, începând
cu ora 11.
Sesiunea va fi
deschisă de
acad. Ioan-Aurel
Pop,
președintele
Academiei
Române, și va
continua cu
alocuțiunea
acad. Victor
Voicu,
vicepreședinte
al Academiei
Române, care va
vorbi despre
Emil Racoviță
savantul,
vizionarul și
fondatorul
biospeologiei.
Personalitatea
și activitatea
lui Emil
Racoviță vor fi
omagiate de
acad. Maya
Simionescu,
președintele
Secției de
științe
biologice, acad.
Octavian
Popescu, prof.
dr. Ioan Povară,
directorul
Institutului de
Speologie „Emil
Racoviță“ și dr.
Ionel Tabacaru.
În cadrul
sesiunii va fi
evocată
copilăria lui
Emil Racoviță și
întâlnirea sa cu
Ion Creangă,
care i-a fost
dascăl, va fi
prezentat
excepționalul
parcurs al
formării sale
științifice și
va fi
evidențiată
vocația sa
fondatoare.
Sesiunea se va
încheia cu
alocuțiunea dr.
Dumitru Murariu,
directorul
Institutului de
Biologie al
Academiei
Române, care va
prezenta opera
științifică a
lui Emil
Racoviță.
Născut la Iași,
pe 15 noiembrie
1868, Emil
Racoviță a
avut șansa
întâlnirii cu
mari
personalități
ale culturii
române, care
i-au fost
dascăli și
mentori: Ion
Creangă, Titu
Maiorescu, A.D.
Xenopol, Petru
Poni, Grigore
Cobălcescu,
La vârsta de 23
de ani era deja
absolvent a două
facultăți
importante din
Paris,
Facultatea de
Drept (1889) și
Facultatea de
Științele
Naturii din
cadrul
Universității
Sorbona (1891),
urmând, în
același timp, și
cursurile libere
ale Școlii
Superioare de
Antropologie. În
cadrul
Facultății de
Științele
Naturii are din
nou șansa unor
întâlniri
esențiale, între
care cea cu
renumitul zoolog
francez Henri
Lacaze-Duthièrs,
creatorul
Stațiunilor de
biologie marină
de la Roscoff și
Banyuls sur Mer.
Pe 25 martie
1896, la numai
28 de ani,
Racoviță își
susține în mod
strălucit teza
de doctorat cu
titlul „Lobul
cefalic și
encefalul
Anelidelor
polichete“, cu
care se face
cunoscut în
întreaga lume,
prin ideile sale
originale
referitoare la
structura macro-
și microscopică
a encefalului,
la apariția și
evoluția
organelor de
simț ale acestor
vietăți marine.
Urmare a
recunoașterii
valorii sale
internaționale,
Racoviță este
recomandat să
participe ca
naturalist al
expediției
antarctice la
bordul navei
„Belgica“, în
perioada august
1897 – noiembrie
1899, expediție
din care se
întoarce cu un
bogat material
științific de
peste 1.200 de
piese zoologice
și 400 de piese
botanice
colecționate în
Patagonia, pe
țărmurile
antarctice
precum și din
sondajele
oceanice
efectuate pe tot
parcursul
călătoriei.
Studiate de
specialiști,
acestea au stat
la baza
publicării până
acum a 61 de
volume, cel mai
recent datând
din 2016, care
au deschis calea
cercetării
științifice
organizate în
Antarctica.
Pentru
excepționalele
sale rezultate
științifice,
Regele Carol I
îi acordă
ordinul „Steaua
României“ în
rang de ofițer
și este numit
membru al
Societății
Române de
Geografie și
membru de onoare
al Societății
Naturaliștilor
din România.
Tot în 1899 este
ales membru
corespondent al
Societății
Regale de
Geografie din
Anvers și
primește titlul
de Cavaler al
Ordinului
Leopold II al
Belgiei. În 1900
devine membru al
Societății de
Geografie din
Paris, iar
Societatea
Zoologică a
Franței îl
numește membru
în Consiliul de
Administrație.
Pe 2 decembrie
1901 Societatea
de Geologie a
Franței îl alege
membru pe viață.
A fost distins
cu numeroase
premii și
titluri, între
care „Crucea
legiunii de
onoare a
Franței“,
„Ordinul
Legiunii de
Onoare în grad
de Comandor“.
Anul 1904 este
un an de
răscruce în
cariera lui Emil
Racoviță. Urmare
a vizitării
faimoasei grote
Cueva del Drach,
din Insula
Majorca,
Racoviță
descoperă și
descrie un
crustaceu
isopod,
cavernicol și
deschide,
astfel, o nouă
direcție de
cercetare
științifică.
Trei ani mai
târziu, în 1907,
fondează o nouă
știință,
biospeologia, pe
care o numește
„știința
străvechilor
taine
subpământene“.
După cercetarea
a peste 1.000 de
peșteri din
Franța, Spania,
Slovacia,
România, Africa
în perioada
1904-1927, Emil
Racoviță
publică,
împreună cu René
Jeannel, cel mai
apropiat
colaborator al
său, șapte
volume
științifice.
În 1920 Emil
Racoviță revine
în România și
este numit
director al
Institutului de
Speologie din
Cluj. În 1926
pune bazele unei
noi publicații
„Lucrările
Institutului de
Speologie din
Cluj“.
Tot în 1920 a
fost ales membru
titular al
Academiei
Române, iar în
perioada
1926-1929 a fost
președinte al
acestui înalt
for de știință
și cultură din
România.
Între anii
1929-1930 a fost
rector al
Universității
din Cluj, în
1933 a fost
cooptat membru
corespondent al
Institutului de
colaborare
intelectuală din
cadrul
Societății
Națiunilor, iar
în 1946 devine
membru al
Institutului
Oceanografic din
Paris.
Emil Racoviță
s-a stins din
viață la vârsta
de 79 ani, pe 19
noiembrie 1947,
la Cluj Napoca,
în ciuda
eforturilor
medicilor de a
frâna o boală
galopantă.
|