3 mai 2019

„Academician Mihnea Gheorghiu - 100 de ani de la naștere“


Academia Română, în parteneriat cu Uniunea Cineaștilor din România, organizează marți, 7 mai 2019, sesiunea comemorativă „Academician Mihnea Gheorghiu - 100 de ani de la naștere“. Evenimentul se va desfășura în Aula Academiei Române, începând cu ora 10.

Sesiunea va fi condusă de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române și președinte al Secției de arte, arhitectură și audiovizual.

Despre bogata activitate a scriitorului, traducătorului, dramaturgului și cineastului Mihnea Gheorghiu vor vorbi membri ai Academiei Române, cineaști, teatrologi, critici de artă, actori, scriitori, colegi, prieteni și colaboratori, între care se numără pictorul Eugen Mihăescu, membru de onoare al Academiei Române, prof. Laurențiu Damian, președinte al Uniunii Cineaștilor, prof. Valeriu Râpeanu, prof. Adrian Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei al Academiei Române, Dinu Săraru, prof. Titus Vîjeu, prof. Alexa Visarion, dr. Lucian Sinigaglia, dr. Emil Boroghină.

Evenimentul din Aula Academiei Române se va încheia cu un recital al actriței Adela Mărculescu, din ciclul de poeme „Anna-Mad“, publicat de Mihnea Gheorghiu în 1942, și cu proiecția filmului „Tănase Scatiu“, scenariul Mihnea Gheorghiu, regia Dan Pița.

Programul sesiunii este următorul:

  • Acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române: Drumul spre Europa

  • Eugen Mihăescu, membru de onoare al Academiei Române: Amintiri despre un senior

  • Prof. univ. dr. Laurențiu Damian,președinte al Uniunii Cineaștilor: Mihnea Gheorghiu și actul de cultură în cinematograful românesc

  • Prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu: Un mesager al valorilor europene

  • Prof. univ.dr. Adrian Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei „George Oprescu“: Amintirile unui adolescent despre un cărturar

  • Dinu Săraru: „Lui Dinu Săraru, în amintirea zilei în care nu m-am putut supăra pe el“

  • Prof. univ.dr. Titus Vîjeu: Mihnea Gheorghiu - polivalența cărturarului

  • Prof. univ.dr. Alexa Visarion: Un drum spre Shakespeare

  • Dr. Lucian Sinigaglia: „Conformism și nonconformism în estetica teatrului contemporan“-1947, teza de doctorat a tânărului Mihnea Gheorghiu

  • Dr. Emil Boroghină: Auzit-ați de-un oltean, de-un oltean, un craiovean ?

Născut pe data de 5 mai 1919, la București, Mihnea Gheorghiu a fost scriitor, traducător și cineast, membru corespondent al Academiei Române din 1974 și titular din 1996. A desfășurat o intensă activitate didactică - a fost profesor și șef al Catedrei de limbă engleză la Universitatea din București, profesor și șef al Catedrei de teatralogie și filmologie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București - și este cunoscut și recunoscut cu deosebire pentru traducerile sale literare din limba engleză: de numele său se leagă traducerea integrală a operelor lui William Shakespeare și Walt Whitman, precum și a unor creații semnate de Charles Dickens, Rudyard Kipling, Arthur Miller, Tennesse Williams.

A fost redactor fondator al celebrei reviste „Secolul 20“. În literatură s-a manifestat deopotrivă ca poet (debutează foarte tânăr, la numai 18 ani, printr-o serie de poeme, reunite apoi în volumele „Anna-Mad“ și „Ultimul peisaj al orașului cenușiu“) și ca romancier, fiind atras de viața domnitorului-cărturar Dimitrie Cantemir, eroul a două romane cu un pronunțat caracter eseistic: „Două ambasade“ și „A venit un om din răsărit“.

A scris de asemenea teatru, cu deosebire drame istorice, reprezentate pe scenele românești și străine: „Tudor din Vladimiri“, „Istorii dramatice“, „Capul, „Zodia Taurului“, „Patetica ᾽77“, „Fierul și aurul“. Acestora li se adaugă zece scenarii de filme: „Porto Franco“, „Tudor“, „Zodia Fecioarei“, „Pădurea pierdută“, „Cantemir și Mușchetarul român“, „Hyperion“, „Tănase Scatiu“, „Burebista“.

Cariera sa literară și cinematografică a fost încununată cu o serie de premii, între care: Premiul „I. L. Caragiale“ al Academiei Române, premii ale Uniunii Scriitorilor și Uniunii Cineaștilor, premiile speciale ale festivalurilor internaționale de film de la Barcelona, Buenos Aires, Mar del Plata. A fost decorat cu „Meritul Cultural“, clasa I, Ordinul „Apărarea Patriei“, Ordinul Național „Pentru Merit“ și Ordinul de Merit cu Stea de Comandor (Germania).

A fost ofițer al Ordinului Literelor și Artelor conferit de Republica Franceză, Comandor al Ordinului Republicii Italiene, Comandor al Ordinului Regal „Orania și Nassau“ (Olanda) și a primit titlul de Cetățean de onoare al orașului New Orleans.

S-a stins din viață la vârsta de 92 de ani, pe data de 11 decembrie 2011, la București.

Biroul de presă al Academiei Române

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006