4 iulie 2019

Lansare de carte
„Arta din România, din preistorie în contemporaneitate“
- Tratat de artă românească realizat de Academia Română -


Academia Română, prin Secția de arte, arhitectură și audiovizual, lansează marți, 9 iulie 2019, monumentala lucrare „Arta din România, din preistorie în contemporaneitate“, publicată de Editura Academiei Române, în parteneriat cu Editura Mega din Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc în Aula Academiei Române, începând cu ora 12.

Vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române, prof. dr. Mihai Bărbulescu, membru corespondent al Academiei Române, prof. dr. Georgeta Stoica, membru de onoare al Academiei Române.

Despre importanța pentru cultura română a acestei monumentale monografii a artei românești și despre strategia de elaborare vor vorbi coordonatorii lucrării, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române și președintele Secției de arte, arhitectură și audiovizual, și acad. Marius Porumb.

Lucrare amplă, realizată în două elegante volume, de mari dimensiuni, cu peste 2000 de ilustrații color, de înaltă ținută grafică, sinteza „Arta din România, din preistorie în contemporaneitate“ este rodul contribuției a peste 40 de autori, istorici și critici de artă, cei mai calificați specialiști ai domeniului.

Bogatul material ilustrează un excepțional tezaur artistic al României, cu numeroase aspecte ale realizărilor și performanțelor artistice, documentate de cercetările din ultimele decenii, ce pun în valoare fenomenul artistic românesc în conexiunile sale cu lumea europeană. Primul volum prezintă arta populară românească, arta preistorică și cea antică din epoca Daciei libere și Daciei romane, epoca bizantină, evul mediu timpuriu și arta romanică din Transilvania, începuturile arhitecturii de zid în Țara Românească și Moldova, pictura murală și arta liturgică, perioada influenței Renașterii europene în spațiul românesc, ce anunță curentele culturale ale epocii moderne. Cel de al doilea volum înfățișează arhitectura, sculptura, pictura, grafica și artele decorative în epoca premodernă a secolului al XVIII-lea, dominată de Baroc și de începuturile Clasicismului, evoluția lor în epoca modernă din secolul al XIX-lea și tendința de sincronicizare cu evoluția artelor europene și se încheie cu prezentarea realizărilor excepționale ale secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea, până în imediata contemporaneitate.

Lucrarea „Arta din România, din preistorie în contemporaneitate“ apare în colecția „Civilizație românească“, proiect editorial inițiat de Academia Română în anul 2018 și dedicat Centenarului Marii Uniri a tuturor românilor, din care au apărut până acum peste 20 de volume. Ea reprezintă chintesența cercetărilor de istoria artei efectuate în mediul academic și oferă o frescă a evoluției și performanțelor fenomenului artistic din spațiul românesc.

Academia Română, coordonatorii și autorii acestui amplu tratat de artă românească doresc să mulțumească tuturor instituțiilor de cultură, muzeelor și colecțiilor muzeale, arhivelor, instituțiilor religioase, bibliotecilor și tuturor specialiștilor care au sprijinit și au contribuit la elaborarea și publicarea lui.

Biroul de presă al Academiei Române

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006