11 iunie 2021

Expoziția „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere“


Biblioteca Academiei Române organizează marți, 15 iunie 2021, vernisajul expoziției „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere“. Evenimentul va avea loc în sala „Theodor Pallady“ începând cu ora 11.

Manifestarea va fi deschisă de alocuțiunea acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, care va evoca prestigioasa activitate a istoricului Nicolae Iorga, dedicată culturii române. Personalitatea multivalentă și inițiativele sale inovatoare în multe domenii culturale vor fi prezentate de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române și președinte al Secției de arte, arhitectură și audiovizual, de prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei Române, și de prof. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române. Gabriela Dumitrescu, curatorul expoziției, va oferi detalii despre colecția de documente din arhiva „Nicolae Iorga“, aflată în patrimoniul bibliotecii.

Expoziția, concepută de Cabinetul de Manuscrise, Carte Rară și de Cabinetul de Stampe, Fotografie, Hărți, aduce în atenția publicului pagini de manuscris din studiile elaborate de Nicolae Iorga, fragmente de discursuri, corespondența cu personalități culturale și politice ale epocii, pasaje din scrierile dramatice, articole referitoare la evoluția societății românești, relevând calitățile de enciclopedist ale istoricului.

Fotografiile de grup și de familie, volumele de scrieri, medaliile și obiectele personale expuse, provenind din fondul Bibliotecii Academiei Române și din patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române, oferă repere esențiale asupra preocupărilor de excepție ale omului de cultură.

Istoricul Nicolae Iorga (1871-1940), membru titular al Academiei Române și președinte al Secțiunii de Istorie (1924-1927), este o figură emblematică a vieții românești din secolul XX. Teoretician al istoriei, medievist de prestigiu, promotor al istoriografiei și al studiilor sud-est europene, traducător, scriitor, jurnalist, diplomat și om politic, Iorga a contribuit în mod decisiv la consolidarea unității culturale a românilor din toate teritoriile.

Expoziția va fi deschisă în perioada 15-25 iunie 2021 și poate fi vizitată zilnic, între orele 10-15, cu respectarea tuturor normelor sanitare aflate în vigoare.

Biroul de comunicare al Academiei Române

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006