Academician
Ioan-Aurel Pop,
președintele
Academiei
Române, a primit
joi, 23
septembrie 2021,
vizita ES Rahul
Shrivastava,
ambasador
extraordinar și
plenipotențiar
al Republicii
India la
București.
Întrevederea a
constituit o
primă luare de
contact, cu
prezentarea
istoriei de
peste 150 de ani
a Academiei
Române și a
activității sale
culturale și
științifice
dezvoltate în
slujba națiunii
române, precum
și o prezentare
generală a
istoriei Indiei
și a valorilor
sale spirituale
și culturale.
Cele două părți
au convenit
asupra
posibilității
unor viitoare
colaborări în
special cu
Academia de
Științe din
India, organism
cultural și
științific cu
misiune
academică
națională.
Având o
experiență de
peste 20 de ani
în diplomație ca
reprezentant al
statului în
Rusia,
Kazahstan,
Venezuela și
Regatul Unit al
Marii Britanii
și Irlandei de
Nord, ES Rahul
Shrivastava a
preluat funcția
de ambasador
extraordinar și
plenipotențiar
al Indiei la
București în
iulie 2020.
Întâlnirea de la
Academia Română
a fost concepută
pentru a marca
dezvoltarea
programelor de
cooperare
culturală la
nivel bilateral.
|