Biblioteca
Academiei
Române, în
parteneriat cu
Muzeul Național
al Literaturii
Române,
vernisează joi,
3 februarie
2022, expoziția
„Ion Luca
Caragiale – 170
de ani de la
naștere“, în
semn de omagiu
adus marelui
dramaturg român.
Evenimentul va
avea loc în Sala
„Theodor
Pallady“ din
Calea Victoriei
125, începând cu
ora 11.
Vor lua cuvântul
acad. Ioan-Aurel
Pop,
președintele
Academiei
Române, acad.
Eugen Simion,
președintele
Secției de
literatură și
filologie,
criticul de artă
Pavel Șușară,
prof.univ. Ioan
Cristescu,
directorul
Muzeului
Național al
Literaturii
Române. Gazda
evenimentului:
prof.ing.
Nicolae Noica,
director general
al Bibliotecii
Academiei
Române.
Expoziția
reunește piese
din patrimoniul
Bibliotecii
Academiei Române
și al Muzeului
Național al
Literaturii
Române, având
ambiția de a
reconstitui,
într-o serie de
repere
esențiale,
întregul parcurs
al biografiei
publice și
artistice a
scriitorului
român. Numerele
din periodicele
„Telegraful“,
„Revista
contemporană“,
„Ghimpele“,
„Claponul“
vorbesc despre
debutul
jurnalistic al
lui I.L.
Caragiale,
inițial cu
pagini de
poezie, apoi ca
ziarist acid și
ironic, ce
anunță umorul
lucid al
viitorului
dramaturg.
„România
liberă“, „Moftul
român“,
„Convorbiri
literare“
ilustrează
secvențe din
opera sa
literară,
începând cu
schițe,
povestiri și
continuând cu
marile piese,
devenite clasice
și intrate în
circuitul
teatral
românesc.
Expoziția este
completată cu o
serie de
manuscrise ale
operelor lui
I.L. Caragiale,
ediții princeps,
corespondența sa
cu personalități
culturale și
literare ale
timpului, precum
Iacob Negruzzi,
Petre Missir,
Alexandru
Vlahuță sau Titu
Maiorescu, cel
care, în
calitate de
ministru al
Instrucțiunii
Publice, îl
numește, în
1888, director
la Teatrul
Național din
București.
Colecția de
fotografii
expuse
prilejuiește
întâlnirea cu
membri ai
familiei
scriitorului –
fiul cel mare,
Mateiu, autorul
celebrilor „Crai
de Curtea
Veche“, și Luca,
băiatul cel mic,
aflat alături de
Caragiale în
autoexilul său
berlinez – sau
cu personaje
celebre precum
Aurel Vlaicu,
Șt.O. Iosif,
George Coșbuc,
Cella
Delavrancea.
O secțiune
importantă a
expoziției
recreează în
litografiile
graficianului
Aurel Jiquidi
atmosfera
pieselor de
teatru
caragialiene:
vor fi expuse
litografiile
pentru „O
scrisoare
pierdută“,
editate în 1929,
și cele 16
litografii
originale,
realizate în
1931 pentru „O
noapte
furtunoasă“.
Expoziția este
organizată de
Cabinetul de
Manuscrise-Carte
Rară, Cabinetul
de Stampe,
Serviciul
Catalogare
Periodice din
Biblioteca
Academiei Române
și de Muzeul
Național al
Literaturii
Române. Curator:
Gabriela
Dumitrescu.
Publicul este
așteptat în
perioada 3-18
februarie 2022,
de luni până
vineri, între
orele 10-14, cu
respectarea
tuturor normelor
sanitare în
vigoare.
Intrarea este
gratuită.
|