„România are mai multă influenţă în peisajul ştiinţific internaţional decât ar sugera mărimea ţării”

Michael Klein este chimist, fizician, profesor de ştiinţe, director al Institute for Computational Molecular Science şi decan al College of Science and Technology din cadrul Temple University, Philadelphia, SUA. De asemenea este Laura H. Carnell Professor of Science şi Hepburn Professor of Physical Science, Center for Molecular Modeling, University of Pennsylvania. Domeniile sale de cercetare includ chimie computaţională, mecanică statistică, reacţii intermoleculare, modelarea fazelor condensate şi a sistemelor biofizice. A primit mai multe distincţii printre care Premiul Aneesur Rahman (1999), cea mai înaltă distincţie acordată de American Physical Society. A publicat peste 640 de articole ştiinţifice şi a editat patru cărţi.

Profesorul Klein este un prieten al ştiinţei şi al cercetătorilor români, fie că aceştia lucrează în ţară sau în străinătate. Cu ocazia ediţiei 2016 a Simpozionului „Cristofor I. Simionescu”, prof. Klein a venit pentru a şaptea oară în România. Prezenţa domniei sale la Bucureşti şi Iaşi este o nouă dovadă a continuării „tradiţiei de a face ştiinţă de calitate”, după cum ne-a precizat într-un interviu realizat în cadrul Biroului de Presă al Academiei Române (Foto).

Prof. Michael Klein: România ştiinţifică este cunoscută şi foarte bine reprezentată în Statele Unite ale Americii. Fie că ne referim la matematică sau la chimie, discipline extrem de bine dezvoltate aici. De exemplu, Departamentul de matematică al Universităţii mele este condus de matematiciana Irina Mitrea. Ideea de a participa la manifestările ştiinţifice din România a venit în urma discuţiilor cu Virgil Percec - astfel, am putea beneficia de tradiţia îndelungată în ceea ce priveşte ştiinţa macromoleculară. Prima dată am venit acum 20 de ani şi apoi vizitele noastre s-au înmulţit.

Cătălin Mosoia: Cum de aţi ales să fiţi prezent şi anul acesta la Simpozionul dedicat profesorului Cristofor Simionescu?

Prof. Michael Klein: Noi, ca oameni de ştiinţă, avem de ales să participăm, în medie, la una din 200 de conferinţe - am ales Simpozionul „Cristofor I. Simionescu”, atât pe baza tradiţiei ştiinţifice care ne apropie, cât şi pentru a marca aniversarea celor 150 de ani de la înfiinţarea Academiei Române. Şi pentru că am ajuns cu discuţia în acest punct, să amintesc faptul că instituţia similară din SUA, The National Academy of Science, a fost înfiinţată cu numai trei ani mai devreme decât Academia Română, astfel că decizia de a veni aici a fost fără echivoc.

C. M.: Cine este modelul dumneavoastră de personalitate ştiinţifică?

Prof. Michael Klein: Eroul meu este George Emil Palade, membru de onoare al Academiei Române, care a dezvoltat trei cariere strălucite în America, la Universitatea Rockefeller, la Universitatea Yale şi apoi la Universitatea din San Diego, iar în acest timp a câştigat şi un Premiu Nobel. România are mai multă influenţă în peisajul ştiinţific internaţional decât ar sugera mărimea ţării.

Sistemul de învăţământ românesc continuă să producă personalităţi ştiinţifice în devenire, consideră prof. Klein. De egală importanţă sunt şi dotările din institutele sau centrele de cercetare. În acest sens, unele laboratoare deţin deja echipamente performante de ultimă generaţie, iar altele fac paşi serioşi în această direcţie:

Prof. Michael Klein: Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi îmi este cel mai familiar. Aici, standardul tehnic este la cote înalte, laboratorul este foarte bine echipat şi continuă să atragă tineri cercetători de excepţie. Ei au reuşit să menţină ştacheta foarte ridicată. Cu toate acestea, sunt îngrijorat şi mă preocupă ceea ce se va întâmpla peste zece ani. Tendinţa tinerilor de a pleca în străinătate este puternică, astfel ca una din problemele esenţiale rezidă în cum vor fi ei convinşi să revină şi să-şi continue cercetările în laboratoarele din ţară.

C. M.: Prelegerea pe care aţi susţinut-o în Aula Academiei Române a avut în centrul atenţiei apa. Cum de v-aţi hotărât să cercetaţi molecula de apă?

Prof. Michael Klein: Viaţa depinde de apă. Apoi, apa este o caracteristică unică a planetei noastre. Misiunile spaţiale care îşi propun să caute alte forme de viaţă în Univers au ca obiectiv identificarea unei planete a cărei temperatură nu depăşeşte valorile care întreţin viaţa, aşa cum o cunoaştem noi. Totul are şi trebuie să aibă legătură cu apa. Dacă derulăm timpul înapoi trebuie să spun că am devenit interesat de utilizarea computerului în modelarea fenomenului natural. La început, modelarea grupurilor de atomi s-a făcut cu discuri şi apoi cu sfere. Următorul pas era concentrarea atenţiei asupra moleculelor şi apei - de ce să nu fie molecula de apă prima moleculă care ar trebui studiată? Această situaţie coincide cu tot ceea ce înseamnă cariera mea. Computerele au evoluat destul de rapid în anii 1970, astfel că am reuşit să modelăm ce ne-am propus, molecula de apă.

C. M.: Păstrând perspectiva istorică, aţi precizat că anul 1933 a marcat naşterea publicaţiei Journal of Chemical Physics, dar şi a simulării moleculare. Când aţi citit primul articol din această prestigioasă revistă ştiinţifică?

Prof. Michael Klein: În calitate de student la chimie, spre sfârşitul anilor 1950, trebuia să facem şi cercetare. M-am dus la profesorul care conducea departamentul şi i-am spus că aş dori să mă ocup de teorie - el mi-a răspuns: <Klein, chimiştii poartă halate de laborator albe! Du-te la bibliotecă şi citeşte!> Am luat imediat un număr din Journal of Chemical Physics şi, rapid, am găsit un articol în care se preciza că ne putem gândi la structură, ioni şi toate celelalte noţiuni care mi-au devenit pe loc extrem de dragi. A fost o dragoste care s-a întins pe o perioada de câteva zeci de ani.

Mai multe amănunte despre activitatea ştiinţifică a prof. Michael Klein sunt disponibile aici.


Notă:

Interviul cu prof. Michael Klein a avut loc marţi, 31 mai 2016, la Academia Română, cu ocazia Simpozionului internaţional „Cristofor I. Simionescu”.