- Se observă,
prin conferințe
mai ales
(expoziții,
festivaluri de
filme/folclorice,…),
o intensificare
a promovării
Centenarului
României peste
hotare. Sunt
vesticii cu
adevărat
interesați de
Centenarul
României? Sunt
interesați
românii
stabiliți în
străinătate de
acest eveniment?
- I.A.POP:
Am revenit în
aceste zile de
la Oslo și
Stockholm, unde
m-am întâlnit și
cu români și cu
localnici. Azi,
aproape că nu
este loc în lume
unde să te duci
și să nu dai de
români, ceea ce
este
reconfortant.
Popoarele
dinamice s-au
răspândit
întotdeauna prin
lume, chiar și
atunci când nu
au plecat de
prea mult bine
(vezi cazurile
englezilor,
italienilor,
irlandezilor,
norvegienilor
etc.).
Centenarul Marii
Uniri se
promovează,
într-adevăr, dar
nu atât
printr-un
program național
concertat,
coordonat și
finanțat de
stat, cât prin
inițiativele
lăudabile ale
unor instituții
venerabile și
ale unor privați
cu dare de mână.
Românii sunt
interesați de
Centenar - cei
mai mulți -
fiindcă mai aud
de țară, mai
ascultă vorbă
românească, se
mai văd cu
intelectualii și
cu prietenii din
țară. Cu
străinii este
altceva, pentru
că ei nu au de
ce să fie
interesați în
mod special de
România, dacă
România nu
întreprinde ceva
deosebit ca să
îi atragă. La
conferința mea
de la Stockholm,
ținută în limba
engleză, au fost
și suedezi de
marcă,
interesați și
cunoscători, dar
au fost și
cetățeni simpli,
câțiva elevi
suedezi etc.
Văzând
compoziția
sălii, am lăsat
discursul
academic
deoparte și
le-am povestit
oamenilor The
Making of
Romania („Cum
s-a făurit
România”). Ce am
băgat de seamă?
Pentru stârnirea
interesului
publicului
străin, este
nevoie de dialog
și nu de
monolog. În al
doilea rând,
limbajul foarte
elevat merge
doar la
universități și
în medii
academice;
pentru opinia
publică, este
nevoie de vorbe
simple și pe
înțelesul
tuturor. În al
treilea rând,
străinilor nu le
poți vorbi
exclusiv de
România, ci de o
Românie
integrată în
Europa și în
lume și
comparată cu
țările vecine
măcar. Dacă
prezentăm
formarea
României, dintre
anii 1848-1918,
ca pe un proces
excepțional și
unic nu numai că
greșim profund,
dar nu stârnim
niciun interes.
Eventual, făcând
astfel, provocăm
acuze de
protocronism, de
naționalism și
de exclusivism.
Românii nu au
făcut nimic în
istoria lor
decât în
corelație cu
alții, în cadre
largi, urmând
curente și
orientări mai
generale,
specifice și
altor popoare.
De exemplu,
unirea noastră
s-a făcut în
contextul luptei
generale a
popoarelor
(devenite
națiuni) pentru
emancipare
națională și
pentru formarea
statelor
naționale.
Aceste idealuri
de emancipare
națională erau
cele mai
avansate ale
epocii
respective.
Aplicând aceste
idealuri și
transformându-le
în realități,
popoarele au
distrus, la
finele Marelui
Război, patru
imperii și au
creat state
pentru români,
polonezi,
lituanieni,
letoni,
estonieni, cehi,
slovaci,
sloveni, croați,
sârbi etc.
Aceste state, cu
anumite
modificări de
după Al Doilea
Război Mondial,
există și astăzi
și nu au fost
înglobate (cu
excepția URSS)
în niciun alt
imperiu. Prin
urmare, unirea
românilor se
înscrie în
firescul
lucrurilor …
- Ca
președinte al
Academiei
Române, există
target - uri
apropiate,
primul fiind
legat de
Centenar. Care
va fi
participarea
Academiei și cu
ce activități?
Care sunt target
- urile
următoare
Centenarului ?
- I.A. POP:
Sunt câteva
instituții în
această țară -
puține, dar bune
- care, dincolo
de orice
nepricepere a
autorităților
centrale de a
chivernisi
chestiunea
Centenarului, au
știut să
organizeze
marcarea cu
folos, cu spor
și, mai ales, cu
demnitate a
secolului trecut
de la Marea
Unire. De
exemplu, UBB,
are un program
pentru Centenar,
elaborat în 2014
și derulat pe
perioada
2014-2020. Între
aceste
instituții
naționale-simbol,
cea mai
importantă
pentru forța
intelectuală a
națiunii este
Academia Română,
care „lucrează”
de ani buni
pentru marcarea
Centenarului
prin fapte.
Academia Română
are - prin
Fundația
Națională pentru
Știință și Artă
- marele program
de retipărire și
de tipărire
într-o colecție
de mare eleganță
pe toți clasicii
literaturii
române și, în
acest an al
Centenarului, a
trecut de
volumul cu
numărul 200. Au
început deja să
fie trimise la
tipar o mare
parte dintre
cele peste 20 de
volume elaborate
recent și
închinate
istoriei tuturor
domeniilor
importante de
cunoaștere
(istoria
matematicii,
istoria fizicii,
istoria
biologiei,
istoria
medicinei,
istoria
literaturii,
istoria tehnicii
etc.) S-ar mai
putea detalia
zeci de astfel
de programe,
congrese,
conferințe,
colocvii etc.
Natural,
Academia ar fi
avut nevoie de
un sprijin
substanțial de
la buget pentru
toate
inițiativele
sale și nu a
primit un astfel
de sprijin în
măsura necesară.
În mod normal,
într-o societate
civilizată și
așezată,
Academia Română
ar fi trebuit să
coordoneze
întreg programul
național dedicat
Centenarului,
pentru că ea se
află de peste un
secol și
jumătate în
serviciul
națiunii române.
Centenarul Marii
Uniri nu este un
scop în sine, ci
este ocazia de
manifestare mai
intensă a
rosturilor
Academiei în
societate. Dar
Academia trebuie
să se afle în
coordonarea
tuturor
întreprinderilor
culturale și
științifice de
anvergură
națională și
internațională,
în reașezarea
școlii pe baze
solide, a
sănătății, a
tehnologiilor de
ultimă oră etc.
Academia,
împreună cu
marile
universități, va
stabili
standardele de
performanță
științifică în
domeniile
științelor
sociale și
umaniste, va
realiza o
ierarhizare a
instituțiilor de
cercetare, o
clasificare a
periodicelor
interne (mai
ales a celor în
limba română),
care nu intră
sau nu pot intra
în bazele de
date străine.
Academia nu
poate promova
numai creațiile
în limbi de
circulație
internațională
și în limbile
minorităților,
pentru că, la
urma urmei,
instituția se
cheamă Academia
Română (nu
„Academia
Europeană”) și a
fost creată acum
peste un secol
și jumătate ca
să apere
valorile
naționale. Acest
rol este departe
de a se fi
încheiat!
- Intre
atâtea
activități
profesionale,
cât timp îi mai
rămâne Omului
Ioan Aurel Pop ?
Cât timp liber
mă refer… Mai
ales că urmează
perioada unei
intense
activități pe
axa Academia
Română - UBB
- I.A. POP:
Activitatea
în perioada
2018-2020 va fi,
într-adevăr,
foarte intensă.
Dacă ea va apăsa
prea mult pe
umerii mei, voi
renunța la o
parte din aceste
obligații. Pe de
altă parte,
nicio
îndeletnicire
administrativă
nu-l poate
împiedica pe un
intelectual
să-și
îndeplinească
menirea sa
spirituală.
Romanii ziceau
că „munca
stăruitoare
învinge totul”
(Labor omnia
vincit improbus,
vers din
Vergiliu) și eu
cred asta, cu o
mică rezervă: nu
învinge chiar
totul, dar
aproape totul,
dacă se face cu
pasiune, cinste
și bunătate.
Timpul de studiu
și-l face omul,
indiferent de
meserie și de
alte obligații,
dacă vrea asta
cu tot
dinadinsul. Eu
îmi rezerv
zilnic vreme
(scurtă, uneori)
pentru suflet:
transcriu și
traduc documente
latine, compar
texte vechi,
caut să iluminez
câte o fărâmă
din trecut,
revin la câte-un
vers de Ronsard,
Villon,
Shakespeare sau
Dosoftei sau Ion
Pillat, recitesc
Faulkner și
Sienkiewicz, fac
mereu planuri de
investigare în
viitor a
prezentului
oamenilor care
au trăit în
trecut … Prin
urmare, nu mi-e
chiar teamă că
mă voi înfunda
numai în
administrație.
Toate se fac „cu
treabă bună”,
cum se zice prin
Câmpia
Transilvaniei.
Nu sunt
mulțumit,
firește,
întotdeauna de
ceea ce fac sau
reușesc să fac,
mă cert singur,
mă mai ceartă
prietenii …
Eu nu-mi pot
găsi odihna, nu
pot adormi seara
dacă nu citesc
ceva, mai ales
de la versuri și
proză. Lumea
noastră
pământească este
câteodată
descurajantă,
este „umbră și
vis” pe lângă
lumea în care am
putea pătrunde
dacă am fi buni.
Lumea este plină
de capcane și de
dezamăgiri.
Literatura -
care este
experiență de
viață acumulată
de omenire și
transpusă într-o
lume recreată -
ne ispitește
adesea, dar ne
și
reconfortează,
ne încântă
sufletele și ne
poate face demni
de a ține, atât
cât putem noi,
imperfectele
creaturi ale
Domnului, calea
cea dreaptă. Iar
dacă voi fi
copleșit de
aceste grele
îndatoriri, nu
voi ezita să
renunț la ele
sau la unele
dintre ele,
fiindcă sunt o
ființă rațională
și cred că nu
există oameni de
neînlocuit.
- In materie
de cărți, ce se
află pe masa de
lucru a
istoricului Ioan
Aurel A Pop ?
- I.A. POP:
Am câteva
cărți începute,
unele în fază
avansată, iar
altele prezente
numai în mintea
mea. Proiectul
meu mai avansat
este o carte, pe
înțelesul
tuturor, despre
latinitate în
general și
despre
latinitatea
românilor în
special. Mi se
umple sufletul
de amărăciune
când văd că - în
anumite cercuri
chiar
intelectuale, cu
anumite
pretenții -
toată strădania
demonstrativă de
la cronicari, de
la Cantemir și
de Școala
Ardeleană
încoace până la
Xenopol, Iorga,
Pârvan,
Brătianu,
Panaitescu,
istoricii din
familia
Giurescu,
istoricii din
familia
Daicoviciu etc.
este pusă la
îndoială, este
terfelită și
hulită. Și nu de
către istorici
și filologi de
marcă, ci de
către unii
amatori,
cuprinși de
gândul
năstrușnic și
fără rost că,
dacă am fi daci
și traci, am fi
mai neaoși, mai
valoroși, mai
demni de stimă
și de respect în
lume. Ceea ce
este absurd,
fiindcă prin
asemenea idei ne
semnăm doar
certificate de
paupertate
intelectuală, ne
arătăm neputința
spirituală și ne
depărtăm de
orice
credibilitate
științifică. Mai
am în plan o
carte despre
Țara Hațegului
în Evul Mediu, o
alta despre
anumite
instituții
medievale
românești din
Transilvania
etc. Stau pe
birou (dar mai
ales în memoria
calculatorului)
cu sute de
documente
latinești,
culese de prin
varii arhive și
transcriu
treptat din ele.
Pe parcurs,
extrag de aici
subiecte de
cărți, pentru că
nu planific
nimic dinainte,
ci scot temele
care reies din
izvoarele
trecutului. Cu
alte cuvinte, eu
nu caut să
demonstrez prin
izvoare o idee
preconcepută, ci
studiez sursele
ca să văd ce
idei ne transmit
ele si cum pot
fi aceste idei
făcute
inteligibile
pentru publicul
iubitor de
prezent devenit
trecut. Căci
istoria nu
studiază un
trecut mort, ci
prezentul
oamenilor care
au trăit în
trecut. Viața
oamenilor a
însemnat mereu
prezent pentru
ei și noi,
istoricii, nu
avem dreptul s-o
prezentăm decât
tot ca prezent… |