Prin tradiție și prin
statut, Academia Română nu participă
direct la viața politică a țării.
Obiectivele ei presupun, dimpotrivă, o
totală independență față de ideologiile de
partid și față de orice angajament
electoral. Academia Română se ferește de
opțiuni circumstanțiale, de confruntări
directe și interesate, de a se plasa pe o
poziție, inevitabil partizană, a
combatantului din arena politică, dar nu-și
poate îngădui să refuze rolul observatorului
atent și echidistant decât asumând blamul
unui nejustificabil absenteism civic și al
unei vinovate aroganțe.
O instituție precum
Academia Română, născută prin mobilizarea
unor inteligențe prestigioase din toate
domeniile, nu poate trata cu indiferență
evenimentele care au loc pe scena publică.
În calitatea ei de protector tradițional al
limbii române, Academia Română își manifestă
îngrijorarea pentru reaua ei folosire în
multe dintre disputele publice curente,
pentru creșterea nepermisă a coeficientului
de agresivitate, trivialitate, precaritate
gramaticală și sărăcie lexicală, tot mai
frecvente în discursul public.
Este motivul pentru care,
în perspectiva iminentei campanii
electorale, am înțeles să ne adresăm
întregii clase politice, precum și tuturor
cetățenilor cu drept de vot, îndemnându-i să
dovedească, în perioada următoare,
maturitate, responsabilitate, luciditate și
echilibru, bună-credință, sportivitate și
stil. În opinia noastră, oamenii politici
trebuie să ofere nu numai soluții utile de
guvernare, ci și modele de comportament. Ei
trebuie să vorbească în respectul deplin al
interlocutorului și al audienței,
valorificând resursele de noblețe ale limbii
române. Stilul academic al discursului și
dialogului nu trebuie să rămână virtutea
unei minorități. El ar trebui să fie o
referință plauzibilă în confruntările dintre
partide, dar și în mass-media. Invităm, prin
urmare, pe toți cei care participă la cursa
electorală să aibă în vedere și preocuparea
pentru pentru acuratețea limbajului, pentru
corectitudinea înfruntării.
Întreaga țară, toți
românii așteaptă de la oamenii politici
soluții economice și sociale de dezvoltare
durabilă, trainică a țării care să slujească
bunăstării meritate de noi toți. Prin
urmare, cursa electorală trebuie să fie o
competiție a ideilor bune, a programelor
performante și a acțiunilor perseverente,
pline de moralitate, precum și a dialogului
elegant pe scena publică. În acest sens,
invităm oamenii politici să-și conexeze
eforturile de creație, de gândire și acțiune
politică, spre o strategie de dezvoltare
durabilă a României, convergentă celei
europene, prin care fiecare român, tânăr ori
vârstnic, să-și găsească locul și împlinirea
în țara sa.
Prima generație de
academicieni români s-a ilustrat nu numai în
teritoriul cercetării și al creativității,
ci și în acela al acțiunii publice. Din
rândurile acestei generații s-au desprins
fondatorii României moderne: Ion Heliade
Rădulescu (care a fost și cel dintâi
președinte al nou înființatei Academii),
C.A. Rosetti, Titu Maiorescu, Timotei
Cipariu, George Bariț, Vasile Alecsandri,
Spiru Haret și încă mulți academicieni, de
aceeași anvergură. Cu toții au fost exemple
de probitate intelectuală și morală, cu
toții s-au implicat în efortul fondator al
unei țări prospere și civilizate. Ei au
dovedit că știința și cultura nu sunt
incompatibile cu destinul civic, ci că poți
fi prezent politic, fără să abandonezi
exigențele purtării demne și ale rostirii
frumoase. Avem obligația să fim, în cât mai
mare măsură, la înălțimea acestor înaintași.
În numele lor, și al românilor de bunăvoință
lansăm acest apel, pe care îl dorim auzit,
înțeles și asumat. |