Concepută de fondatorii ei nu numai ca un for de consacrare, ci și ca un organism activ de cercetare științifică, de creație literară și artistică, încă de la înființare Academia Română și-a înscris printre obiectivele sale realizarea unor lucrări de mare însemnătate pentru cultura și știința românească. De fapt, în decretul de înființare din 1/13 aprilie 1866 se specifica scopul Societății Literare Române: întocmirea dicționarului și gramaticii limbii române, ca și stabilirea unitară a normelor ortografice. Chiar în anul următor, 1867, doi dintre membrii noii instituții academice, August Treboniu Laurian și Ioan C. Massim, au trecut la redactarea Dicționarului limbii române; în anul 1869 un alt membru al Societății Academice Române, lingvistul Timotei Cipariu, reușea să publice prima parte a Gramaticii limbii române, urmată, în anul 1877 de cea de-a doua parte. Lucrare de mare amploare, Dicționarul limbii române a stat în permanență în atenția Academiei Române. În anul 1884, omul de mare cultură care a fost Bogdan Petriceicu Hasdeu se oferea să ducă la bun sfârșit proiectul de întocmire a unui dicționar al limbii române de mari proporții - Etymologicum Magnum Romaniae -, pe care l-a gândit ca un tezaur de cunoștințe lingvistice, filologice, folcloristice, istorice, geografice, literare, dar din care nu a reușit să realizeze decât trei volume și începutul celui de-al patrulea volum. Munca la Dicționarul-tezaur al limbii române a fost continuată în anii următori de alți membri ai Academiei Române, filologii: Alexandru Philippide, Sextil Pușcariu, Iorgu Iordan, Alexandru Graur și Ion Coteanu, această lucrare monumentală fiind în prezent finalizată, urmând să fie completată cu noii termeni care au intrat treptat în lexicul românesc. În paralel, sub egida instituției academice românești s-au mai realizat și alte lucrări în domeniul limbii și literaturii române: Dicționarul limbii române literare, Dicționarul limbii române moderne, Dicționarul explicativ al limbii române, Dicționarul literaturii române de la începuturi până la 1900, Dicționarul general al literaturii române, Istoria literaturii române, Atlasele lingvistice pe provincii istorice ș.a. O atenție aparte s-a acordat întocmirii unor ediții critice din operele înaintașilor, între care se remarcă cu deosebire cele ale domnitorului-cărturar Dimitrie Cantemir, ale mitropolitului-poet Dosoftei, ale cronicarilor munteni și moldoveni, ale corifeilor Școlii Ardelene. Un loc aparte îl ocupă și colecția „Opere fundamentale”, inițiată de Academia Română, în cadrul căreia au apărut până în prezent circa 80 de volume cuprinzând creația unora dintre cei mai reprezentativi scriitori români: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Mateiu I. Caragiale, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Ioan Slavici, George Bacovia, Ion Barbu, Marin Preda, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Panait Istrati, G. Călinescu ș.a.

Între preocupările principale ale Societății Academice Române și apoi ale Academiei Române s-au aflat și cele legate de cercetarea trecutului poporului român, prin încurajarea cercetărilor arheologice și a prelucrării materialelor descoperite, prin investigarea fondurilor arhivistice din țară și din străinătate, coordonarea colecțiilor naționale de documente, acțiune începută cu realizarea colecției de documente „Hurmuzaki”, din care au apărut până în prezent 40 de volume, a seriei Acte și documente relative la istoria renașterii României și continuată cu colecțiile: Izvoarele istoriei românilor, Documente privind istoria României, Fontes Historiae Daco-Romanae, Documenta Romaniae Historica etc., acestora adăugându-li-se numeroase alte instrumente de lucru: cataloage de documente și manuscrise, repertorii, cronologii, bibliografii și biobibliografii etc. Între anii 1960 și 1964, prin grija Academiei Române, au apărut primele patru volume din tratatul de Istoria României, lucrare rămasă însă neterminată, proiectul realizării unui tratat privitor la Istoria românilor fiind reluat de-abia în anul 1995, reușindu-se să se publice până în prezent opt volume care tratează istoria românilor din cele mai vechi timpuri până în septembrie 1940, lucrare ce urmează a fi completată cu noi volume în anii următori.

După anul 1872 - anul organizării efective a Secțiunii științifice - Academia Română a acordat o atenție aparte cercetărilor în toate domeniile științifice: de la matematică, fizică și chimie până la medicină, biologie, științe agricole, geonomice, economice ori juridice. Rezultatele din aceste domenii au fost făcute cunoscute în lucrări de mare amploare inițiate și coordonate de Academia Română (Flora României, Fauna României, Pomologia României, Ampelografia României, Atlasul istorico-geografic al României, Monumentele vechiului drept românesc ș.a.), aceasta devenind, de altfel, coordonatorul activității de cercetare din România. De o însemnătate excepțională sunt programele naționale de cercetare ale Academiei Române, între care: Modernizarea, conservarea și sistematizarea patrimoniului cultural material; Terminologia științelor tehnice; Protecția mediului ambiant și a resurselor naturale; Biosferă-Geosferă; Cercetări la nivelul celular și molecular al afecțiunilor cu mare răspândire în populația României.

Academia Română s-a implicat și într-o serie de programe de importanță deosebită pentru evoluția viitoare a societății românești: Proiectul Evaluarea stării economiei naționale (ESEN I), care a pregătit strategia de dezvoltare a României; un nou Proiect referitor la evaluarea stării economiei naționale (ESEN II), care a urmărit, între altele, adaptarea legislației românești la cea a Uniunii Europene; Proiectul Elemente de fundamentare a strategiilor de dezvoltare și ridicare a nivelului de competitivitate a economiei României din perspectiva integrării în Uniunea Europeană (ESEN III); Evalurea stării sociale a României (ESSOR); Programul privind Societatea informațională; Dezvoltarea comunităților rurale în condițiile integrării României în Uniunea Europeană; Trecerea României la sistemul monetar euro; Aspecte juridice de fond și internaționale legate de aderarea României la Uniunea Europeană cu impact asupra întregii societăți românești, pe termen mediu și lung. Acestora li se adaugă programele și proiectele de cercetare realizate de cele 63 de institute, centre și alte unități de cercetare din întreaga țară, subordonate Academiei Române, care cuprind aspecte din toate domeniile vieții științifice și culturale, multe dintre ele realizate în cooperare cu instituții similare din străinătate.
 

   
copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006