|
Actuala ediție se deschide cu un grupaj
de comunicări prezentate la sesiunea dedicată
centenarului nașterii lui Eugen Ionescu,
caracterizat de acad. Marius Sala ca
„reprezentantul de frunte al nonconformismului în
literatură”. Amintind de cuvintele marelui dramaturg:
„Mi-e teamă de uitare, nu de moarte”, acad. Marius Sala
încheie: „Academia Română dovedește astăzi că spiritul
lui poate fi liniștit, deoarece Academia Română nu-l va
uita” (pg. 5). Evocând pe cel care a fost „primul
scriitor român, membru al Academiei Franceze”, acad.
Augustin Buzura scrie că, din 1934, și până la
sfârșitul vieții, Eugen Ionescu, „în tot ceea ce a
scris, s-a opus cu îndârjire spaimelor, fricii de
moarte, a căutat mereu o salvare, un răspuns la care
niciun muritor nu are răspuns”. „Scrisul este o salvare,
dar nici măcar un text genial nu te poate vindeca de
spaime, de întâlnirea aceea. Examenul ne va găsi, exact
ca și pe rege, nepregătiți” (pg. 6-7). Radu Beligan,
membru de onoare al Academiei Române și-l amintește ca
„un om fermecător, spontan, mobil, neprevăzut, el se
afla într-o continuă febră intelectuală, oscilând între
un umor care își găsea pretutindeni obiectul și o
tristețe care urca în valuri bruște din cele mai tainice
zone ale ființei sale”.(pg. 10-11). În același ton
evocator, Basarab Nicolescu, membru de onoare al
Academiei Române, relatează, în articolul „Teatrul
absurdului și logica contradictoriului”, despre
prietenia dintre Eugen Ionescu și Ștefan Lupașcu.(pg.
12-13).
O secțiune importantă a revistei
cuprinde comunicările prezentate la sesiunea
„Revoluția din Decembrie 1989”. Acad. Florin
Constantiniu prezintă pe larg „Contextul
internațional al prăbușirii regimurilor comuniste
est-europene”, încadrându-l în două coordonate: „pe de o
parte, raporturile sovieto-americane și, pe de altă
parte, raporturile dintre Uniunea Sovietică și țările
satelite” (pg. 14-16). Abordând „o problemă
controversată: revoluție sau lovitură de stat”, Ioan
Scurtu consideră că, în 1989, „nu a avut loc o
lovitură de stat, ci o amplă acțiune populară, care a
dus la răsturnarea regimului totalitar și a deschis
calea spre democrație” (pg. 17-21). În articolul
„Timișoara în Revoluția română din 1989”, Victor
Neumann concluzionează: „Revoluția română ce a
debutat la Timișoara a avut un deznodământ fericit din
momentul în care orașele României au spus un NU hotărât
regimului național comunist totalitar al lui Ceaușescu”
(pg. 22-26). Florin Abraham prezintă o viziune
comparativă asupra Revoluției Române, care reprezintă
încă „o enigmă și un miracol” (pg. 27-30). Descifrând
semnificația Revoluției Române, Ion Iliescu face
o amplă analiză a evenimentelor din acel an de răscruce
al istoriei noastre și a evoluției postrevoluționare.
(pg. 31-34)
La rubrica „Proiectele
Academiei Române”, acad. Tudorel Postolache
prezintă „Enciclopedia economică a României” (pg.
35-39). Acad. Răzvan Theodorescu prezintă pe larg
„Episcopi și ctitori în Vâlcea secolului al XVIII-lea”,
situându-i în orizontul primei modernități românești
după 1700, pe un palier folcloric din care au ieșit - o
scriam cu un pătrar de secol în urmă și o repet acum mai
convins decât atunci - secolele noastre din urmă, cel
«clasic» și cel «modern»” (pg. 40-49).
Din articolul „Solul - temelia
dezvoltării durabile a economiei naționale”, acad.
Cristian Hera, după o trecere în revistă a
funcțiilor solului, subliniază că „evoluția civilizației
impune tot mai pregnant o altă dimensiune majoră a
solului și anume cea etică, referitoare la dreptul la
supraviețuire a generațiilor viitoare, deoarece
populația actuală, extrem de numeroasă, exercită o
remarcabilă presiune de exploatare”. După o riguroasă
analiză a potențialului agricol al solurilor românești,
autorul avertizează: „Garanția stabilității viitorului
depinde de succesul nostru în a consolida durabilitatea
securității și siguranța hranei, atât de necesară pentru
liniștea și prosperitatea națiunii noastre” (pg. 59-63).
Prof. univ. Emilian Popescu,
membru de onoare al Academiei Române analizează în
comunicarea prezentată la Congresul Internațional de
Teologie „Sfântul Vasile cel Mare și teritoriul
românesc” trei dintre cele 366 de epistole adresate
autorităților bisericești și militare din Scythia Minor.
Sub acest aspect, sec. IV, când trăiau Sf. Vasile și Sf.
Bretanion, episcopul Tomisului, „reprezintă momentul
crucial al legăturilor dintre Biserica străbună a
Tomisului și cea a Cezareei Capadociei”, cu urmări
benefice pentru istoria Bisericii noastre (pg.67-70). De
la același Congres, este publicată comunicarea „O
mărturie a lui Vasile cel mare privitoare la romanitatea
orientală” semnat de Tudor Teoteoi (pg.71-74).
La rubrica „Preocupări
contemporane” Dan Tufiș, membru
corespondent al Academiei Române, scrie despre
„Sistemele de prelucrare automată a limbii române în
competițiile tehnico-științifice internaționale CLEF
2009” (pg. 55-58). Mai reținem articolele semnate de
Tudor Nedelcea - „Academia Română și începutul editării
publicisticii eminesciene” (pg. 40-43), Andrei Milca -
„Eugen Barbu - un personaj al epocii sale”; George Anca
și Emilian Dobrescu - „India academică. Forța cercetării
științifice a Indiei” (pg.64-66).
La rubrica „Sub cupola
Academiei” este publicată lista premiilor
Academiei Române pe anul 2007 (pg. 75-78).
Ultimele pagini ale revistei sunt
consacrate obișnuitelor rubrici „Cronica vieții
academice” (pg. 80-84) și „Apariții la
Editura Academiei” (pg. 85-87). |
