Nr. 2; februarie, Anul XXIII; nr. 268

Grupajul „Securitatea naţională în societatea bazată pe cunoaştere” cu care se deschide actualul număr al revistei cuprinde comunicările prezentate la Conferinţa cu aceiaşi temă organizată de Academia Română. În cuvântul de deschidere, acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române explică desfăşurarea acestei sesiuni la Academia Română prin cuvintele unui laureat al Premiului Nobel care afirma că astăzi puterea naţiunilor „este determinată de potenţialul lor ştiinţific”. De aceea, „legarea ideii de securitate naţională de problema cercetării este foarte importantă, pentru că cercetarea nu este numai sursă de noi cunoştinţe, este şi o şcoală care pregăteşte resurse umane la nivelul cel mai înalt, de înaltă calificare şi, în acelaşi timp, este o sursă de prestigiu în aceste ierarhi şi nu este indiferent pe ce loc ne aflăm în lume”. Analizând relaţia dintre istorie şi securitatea naţională, acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române, arată cum „istoria este o armă în complicatul proces al securităţii naţionale, care trebuie folosită oferind necontenit sugestii şi soluţii şi rămânând şi astăzi o carte de căpătâi”. În studiul „Robusteţea sistemelor scade. Ce este de făcut?”, Daniel Dăianu, membru corespondent al Academiei Române, porneşte de la constatarea că, deşi beneficiari ai unor tehnologii performante, „nu avem capacitatea cognitivă de a răspunde la şocuri, provocări”. Urmează o analiză de fineţe a situaţiei generale, autorul subliniază că actuala criză ridică problema unei schimbări de paradigmă. Cum ştiinţa şi tehnologia singure nu pot oferi soluţii, aceasta este în atribuţia guvernelor care trebuie „să găsească o traiectorie ce ar concilia nevoia de redimensionare a bunurilor publice oferite de stat, cu o mai mare bizuire a oamenilor pe eforturi proprii şi cu măsuri care să repare sentimentul de echitate - în sensul evitării «socializării pierderilor», în timp ce unele sectoare economice (financiare, mai ales) sunt apărate, fiindcă prezintă «riscuri sistemice»”. Grupajul se încheie cu articolul „Societatea bazată pe cunoaştere: oportunităţi şi provocări pentru activitatea de intelligence”, semnat de Teodor Meleşcanu.

La ceas aniversar, acad. Dan Rădulescu a fost sărbătorit în cadrul unei sesiuni omagiale. Prof. Nicolae Anastasiu, membru corespondent al Academiei Române, şi-l aminteşte pe acad. Dan Rădulescu, omul de ştiinţă, profesorul, gânditorul şi cetăţeanul, care „poartă în inima sa respectul pentru tradiţie şi grija pentru viitor, dragostea faţă de cei pe care nu i-a prins în viaţă, admiraţia pentru munca şi împlinirile lor şi teama ca valorile cumulate de generaţii să nu se piardă; tinerii de astăzi să-şi cunoască trecutul, pentru a-şi putea construi un viitor sănătos”. Gheorghe Udubaşa, membru corespondent al Academiei Române, a prezentă contribuţiile originale la cunoaşterea contextului geologic pentru magmatismul neogen din Carpaţii Româneşti, Alexandru Ungureanu, membru corespondent al Academiei Române, scrie despre viaţa savantului sărbătorit ca una „pusă în slujba geologiei şi învăţământului românesc”. Prof. univ. Ioan Bucur prezintă omagiul geologilor clujeni. Răspunsul acad. Dan Rădulescu este simbolic aşezat sub titlul „Arta de a fi profesor”.

Secţiunea următoare a revistei este dedicată lui Vasile Goldiş la trecerea a 150 de ani de la naşterea istoricului, omului politic, militantul pentru unirea tuturor românilor şi membru în Marele Sfat al Ţării care a înfăptuit Unirea de la 1918. Despre viaţa şi activitatea sa exemplară scrie acad. Dan Berindei. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române semnează articolul „Locul lui Vasile Goldiş în mişcarea politico-naţională a românilor din Transilvania”, ilustrând adevărul cuvintelor rostite de Silviu Dragomir, după el, Vasile Goldiş a fost „un luptător zi de zi … un părinte al patriei”. Cornel Sigmirean scrie despre anii de studiu şi formarea intelectuală a lui Vasile Goldiş. Marius Grec prezintă contribuţia lui Vasile Goldiş la realizarea Marii Uniri. Pentru toate, cum scrie Aurel Ardelean, Vasile Goldiş, „patriot şi om politic, ziarist şi neîntrecut orator, filosof şi vizionar al Europei Unite şi-a înscris numele în galeria marilor gânditori europeni de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea”.

În paginile care urmează este publicat articolul „Silvicultura în contextul securităţii şi siguranţei alimentare” de acad. Victor Giurgiu, o pledoarie convingător argumentată pentru „noi politici, strategii şi programe, atât pentru gestionarea durabilă a pădurilor actuale, cât şi pentru extinderea domeniului forestier până la nivelul procentului optim de împădurire a ţării (40-45%)”. Gheorghe Sin, membru corespondent al Academiei Române şi Nastasia Belc semnează articolul „De la produsul agricol la aliment. Studiul de caz - pâinea”, care pune o întrebare de fond: Care este obiectivul producţiei alimentare? „Realizarea unui aliment pentru o nutriţie echilibrată şi sănătoasă, sau producerea alimentului-marfă cu scop mercantil? Răspunsul îl ştim fiecare dintre noi şi o ştiu şi producătorii: „Consumatorii cumpără şi mănâncă ce li se oferă”.

Schimbăm registrul tematic pentru a semnala articolul semnat de acad. Alexandru Zub şi intitulat „Un episod franco-român din istoria modernă: Berthelot”. Acad. Lucia Doina Popov aduce „omagiul unui discipol” celui care a fost acad. Eugen Macovschi (1906-1985) a cărui „operă aparţine chimiei organice, permeabilităţii membranelor biologice, excitabilităţii musculare şi enzimologiei, inclusiv reacţiile enzimatice în medii eterogene”. În acelaşi timp, numele lui Eugen Macovschi este legat de crearea primului Institut de Biochimie din România şi de şcoala de cercetare, de numeroşii discipoli care îi păstrează o recunoscătoare amintire. Acad. Marius Porumb consacră un articol centenarului Gheza Vida (1913-2013), „unul dintre cei mai importanţi artişti ai României postbelice, născut la 28 februarie 1913”, memoriei căruia îi va fi dedicată o serie de manifestări omagiale. Alexandru Ungureanu, membru corespondent al Academiei Române, înfăţişează eforturile depuse de Simion Mehedinţi pentru a face cunoscută România peste hotare. Odiseea celor 76 de lăzi în care se află manuscrisele lui Dimitrie Cantemir, aduse în ţară, în ediţie facsimilată, de prof. Constantin Barbu şi un portret al domnitorului-cărturar este prezentată pe larg de prof. univ. Emilian Dobrescu în articolul „Integrala manuscriselor Cantemir”. Constantin Barbu afirmă că îşi propune să aducă în ţară şi alte manuscrise, cu speranţa ca în viitor acestea să fie surse de inspiraţie pentru cărţi şi doctorate, „Cantemir, prin toată opera lui, ar putea să tragă toată cultura română”.

Ultimele pagini ale revistei sunt consacrate Cronicii vieţii academice şi apariţiilor la Editura Academiei Române.