Nr. 10; octombrie, Anul XXIII; nr. 276

Primele pagini ale actualului număr al revistei sunt dedicate Istoriei Academiei în care acad. Păun Ion Otiman, secretarul general al Academiei Române, scrie despre „Academia Română şi Casa Regală - două destine paralele”, „unul reprezentând însuşi statul, cealaltă ceea ce avea mai valoros cultura şi ştiinţă naţională - şi-au strâns destinele… Fiecare rege s-a dovedit iubitor şi sprijinitor al culturii şi artei. În acest context, suprema instituţie de cultură şi ştiinţă a ţării, Academia Română s-a bucurat de o atenţie deosebită, aceasta ştiind, la rându-i să-şi ocrotească protectorii şi binefăcătorii regali.”

În paginile care urmează, este publicat un grupaj cuprinzând comunicările susţinute la sesiunea comemorativă „Aurel Vlaicu (1882-1913). 100 de ani de la decolarea spre eternitate”. După o prezentare a vieţii lui Aurel Vlaicu, acad. Valentin Vlad, vicepreşedinte al Academiei Române, scrie că acest pionier al aviaţiei noastre visa să stabilească „o punte aeriană între românii din Regat şi fraţii lor transilvăneni”. Invitat să participe la serbările Astrei de la Orăştie „s-a hotărât să zboare de la Bucureşti până acolo… A decolat în 31 august/3 septembrie 1913. Deasupra localităţii Băneşti, judeţul Prahova, în condiţii de vânt şi goluri de aer puternice, nu a mai putut controla aeroplanul său şi s-a prăbuşit. Astfel, marele creator al cărui vis rezona cu idealul de unire şi de afirmare a unei naţiuni, a trecut în existenţa de erou al acestei naţiuni”. Acad. Gleb Drăgan apreciază că prăbuşirea s-ar fi putut datora unui atac de cord pe care Aurel Vlaicu l-ar fi făcut în timpul zborului. „Ultima lui creaţie. Vlaicu III reprezintă primul avion cu carenaj metalic din lume.” Mai semnează Radu Homescu - „Aurel Vlaicu - simbol al creaţiei tehnice, unităţii şi libertăţii naţionale”; Dumitru Acu - Aurel Vlaicu şi ASTRA; Dan Antoniu - „Aripa de profil portant din proiectele lui Aurel Vlaicu”.

În secţiunea „Totalitarismul - realitate istorică” sunt publicate comunicările susţinute la Conferinţa „Fenomenul totalitar: între realităţi istorice şi abordări istoriografice”, dedicat împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului. Acad. Ionel Haiduc, în „Totalitarismul - realitate istorică”, apreciază că totalitarismul s-a manifestat în diferite perioade al istoriei moderne, cea mai îndelungată „dureroasă şi apăsătoare a fost perioada comunistă”. Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului din cadrul Academiei Române şi-a asumat misiunea de a studia şi a pune la dispoziţia societăţii documente referitoare la evenimentele petrecute în acei ani. Radu Ciuceanu, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, evocă în „Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului de veghe la poarta istoriei” povestea înfiinţării acestui Institut, „ce a creat o şcoală, o operă şi, mai ales, o imagine profesională recunoscută naţional şi, de ce nu, şi peste graniţele ţării”. Octavian Roske face un bilanţ al celor 20 de ani de activitate, amintind de seria de volume „Ideologie şi structuri comuniste în România, 1917-1918” şi continuând cu alte numeroase volume de studii şi documente, la care se adaugă colecţiile deja binecunoscute ca „Documente”, Dicţionare”, „Memorii”, Biografii”, „Enciclopedii” şi „Arhivele Totalitarismului” ş.a. PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române semnează articolul din care cităm „Suferinţe adânci şi multe puse în lumină”, din care cităm: „Spre cinstea sa, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului - aflat de la înfiinţare sub conducerea Domnului Radu Ciuceanu - s-a situat permanent într-o sporire continuă a rezultatelor şi a calităţii contribuţiilor sale ştiinţifice şi de a cuprinde în volume semnificative date privind manifestările regimului totalitar”. Cu referire explicită la acei ani ai libertăţii încătuşate, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, scrie, în articolul „Libertatea închisorilor şi închisoarea libertăţilor” că „în anumite privinţa, în pofida condiţiilor inumane, închisoarea a fost pentru mulţi un prilej de conştientizare a nevoii de libertate lăuntrică…acelei libertăţi care nu poate fi răpită de nimeni, care nu este condiţionată decât de propria opţiune pentru o viaţă cu Dumnezeu”. Sunt amintiţi Părintele Stăniloae şi Sofian Boghiu. Una dintre lecţiile desprinse din activitatea Institutului Naţional pentru Studiu Totalitarismului este că „nici libertatea nu te poate opri când vrei să dobândeşti libertatea în Dumnezeu, nici libertăţile, de orice natură ar fi ele, nu implică, în mod automat, situarea noastră în sfera adevăratei libertăţi”.

În continuarea seriei de articole dedicate anului 1948, Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, semnează articolul „1948. Marea dramă a Academiei Române”, care consideră că lucrul cel mai grav, după „fenomenul «etatizării» Instituţiei şi «naţionalizării» bunurilor ei, a fost acela al «epurării», a punerii în afara Academiei nou create a unui număr de 113 membri, de academicieni a căror chemare sub această venerabilă cupolă fusese decisă în precedenţă cu cea mai mare responsabilitate, pentru merite culturale şi ştiinţifice, şi
fusese hotărâtă pentru veşnicie”. În următoarele pagini, Radu Ciuceanu semnează documentarul „Ultima redută”.

Sub genericul „Preocupări contemporane”, acad, Solomon Marcus semnează articolul „A locui azi în limba română”, din care am reţinut, că trăind într-o lume globalizată, „ este important să găsim o plăcere în exerciţiul limbii române, să nu rămânem numai la aspectul ei strict utilitar, ci să-i sesizăm comorile de cultură şi istorie pe care le ascunde”. Dar, la fel de important, este „să alternăm această locuinţă cu cea oferită de alte idiomuri şi în primul rând de limba engleză”. Sub acest aspect, este limpede că trebuie să transformăm Internetul într-un aliat. Concluzia este, totodată, şi un răspuns celor care sunt îngrijoraţi de evoluţia limbii române: „putem printr-o inteligentă şi realistă acţiune culturală, cu accent pe latura educaţională, să reducem dacă nu să anihilăm, efectul nociv al numeroaselor agresiuni care au loc sub ochii noştri la adresa limbii române”.

Implicându-se în dezbaterile de ultimă oră privind gazele de şist, Nicolae Anastasiu, membru corespondent al Academiei Române, prezintă pe larg situaţia acestor resurse neconvenţionale , concluzionând: „Evaluarea rezervelor de shale gas se poate face numai după proiectarea unor foraje de exploatare care să stabilească - printr-o abordare 3D - geometria (arhitectura) corpurilor de rocă, grosimea lor, extinderea laterală, omogenitatea litologică, permeabilitatea formaţiunii, în ansamblul ei”.

Acad. Valeriu Cotea scrie despre personalitatea de excepţie a academicianului Cristian Hera, vicepreşedinte al Academiei Române, la împlinirea vârstei de 80 de ani, din care cităm: „La optzeci de ani, cu activitate intelectuală neobişnuită, cu o inteligenţă nobil-asociativă nutrită la saturaţie, Cristian Hera s-a impus ca un spirit fecund, dinamizant, creator, oferind într-o lume, care are atâta nevoie de modele, un superb examen de comportament şi de stil de viaţă. Acad. Al. Zub este prezent în acest număr cu două articole - primul, o însemnare pe marginea ediţiei din acest an a colocviului „Penser l’Europe”; al doilea intitulat „Dimitrie Cantemir - periplu istoriografic”.

La rubrica „In memoriam” sunt prezentate viaţa, activitatea şi contribuţiile ştiinţifice ale acad. Eugen Segal, care s-a stins din viaţă în această lună.

Ultimele pagini ale revistei sunt dedicate rubricilor obişnuite „Cronica vieţii academice” şi „Apariţii la Editura Academiei”.